Nu s-a făcut nimic în ianuarie

Vești proaste de pe lotul 2 Mizil – Stâlpu din A7.

Luna ianuarie a trecut degeaba, la podul peste A7 dintre Mizil și comuna Amaru nu s-a mai făcut nimic.

Așa arăta podul peste A7 (cel care a blocat inaugurarea) anul trecut înainte de Crăciun, fix așa arată și azi, la final de ianuarie

Ba, situația de acum e mai complicată decât anul trecut.

Pentru că lotul n-a fost inaugurat, bulgarii de la Trace n-au mai fost plătiți. Mai mult, vor fi (probabil) și penalizați financiar.

În aceste condiții, neplătiți și nemulțumimți, nici bulgarii de la Trace nu mai au niciun chef.

Tragere de inimă nu mai au nici muncitorii care au tras din greu și au pus suflet ca să se deschidă înainte de Crăciun, iar CNAIR le-a trântit ușa în nas (că sudurile de la podul „blestemat” nu sunt bune).

Deocamdată se stă

Din informațiile reporterului buzoienii.ro, sudurile au fost controlate de Nedistructiv SRL Galați și n-ar fi ieșit prea bune. Sudorii sârbi (angajați de Trace) contestă însă expertiza, iar acum la pod s-ar fi adus o altă firmă, de prin Focșani, care să ia din nou sudurile la puricat.

În foto e unul dintre sudorii sârbi care a sudat podul „blestemat”

Când va fi totuși inaugurarea ?

Deocamdată nu se știe nimic. Cum spuneam mai sus, fără a fi plătiți, nici bulgarii nu mai au niciun chef. Trace nu și-a plătit subcontractorii, aceștia nu plătesc muncitorii, se poate întâmpla precum în cazul nefast al clinciului CNAIR – We Build:

Drumurile de legătură de o parte și de alta a marelui pod de la Brăila, sunt ținute închise un an de zile, la ambiție, deși sunt gata.

Citește și:

loading...

18 comentarii la „Nu s-a făcut nimic în ianuarie

  • Sefu alooo
    Lotul 2 construit de 2 panarame( CoNI prahova abonata la banul public si trace firma din Bulgaria cu care CoNI au castigat licitatia( amandoua trebuie sa plateasca pentru intarzii).
    Asa cand trebuie sa faci din cacat bici.
    Exact CE spuneam prin Decembrie siguranta.
    Pai si nimic.de celelalte bube de pe acesta lot ?

    Răspunde
  • Or fi sârbii care au făcut suduri prin gară Novisad

    Răspunde
  • Cârcotașii sunt singurii vinovați! Dar stați puțin, să rezolve marele Grindeanu treaba cu Ciorbă, Vicol și Nordis și o să ne arate el cum se face treaba!! Eventual o pune pe Monica de la CFR prin consiliul de administrație de la CNAIR și problema este ca și rezolvată!

    Răspunde
  • La nod la Mizil sambata mai adusesera niste piese si se conturase o grinda din cele 3 necesare supratraversarii. Azi sunt 18C afara, vreme de mai. Ar fi interesant daca UMB a betonat ce mai ramasese la pod la Bz, pentru ca vremea permite cu varf si indesat.

    Da, o luna pierduta in hartii probabil..unde se asteapta lamuriri..se cer indicatii si „calea de urmat”…de la CCR 🙂

    Răspunde
      • daca nu s-a turnat placa la Bz..inseamna ca si acolo s-a pierdut o luna 🙂 asteapta conditii mai prielnice, sa vina frigul, peste cateva zile… ca sa trebuiasca betonul incalzit noaptea cand ingheata afara. probabil sunt in urma cu facturile..si UMB nu se mai grabeste. cred ca asta e cauza pt care au renuntat in noiembrie . de altfel mai avea ceva muncitori insirati pe la podurile de pe A3 in decembrie…a preferat sa-i tina pe acolo…desi cred ca ar fi fost mai utili aici. in fine, fiecare cu calculele lui. pana la urma se va urni treaba si vor termina si podul cel mare. bordurile sunt bune betonate..dar asta se face doar unde e placa gata. asteptam sa vad placa gata, mai ales ca-s baietii cu dronele la treaba zilele astea. deci nu vom vedea mare minune la Bz-pod

        Răspunde
  • Până la următoarele alegeri mai e mult. Deci așteptați-vă ca această bucată de autostradă să se deschidă în 2028.

    Răspunde
  • Cind, acum jumatate de an postam fix pe acest site , un comentariu la un alt articol ce dadea ca SIGURA deschiderea autostrazii in decembrie , am mentionat ca fix in acea dimineata trecusem pe acolo si inca se lucra la picioarele podului si ca NU VAD cum ar putea fi gata podul pina in decembrie .
    M-a luat la ” trei pazeste ” un ” specialist ” care ma ASIGURA ca este ” floare la ureche si ca o sa fie bine si la vara cald … ”
    Este drept ca nu sint specialist in constructii si mi-am publicat temerea cum ca NU VAD sa fie podul gata , in calitate de ” parerolog ” . Insa eram documentat LA ZI , trecusem fix in ziua aceea pe acolo si vazusem CU OCHII MEI !

    Azi 29.01.2025 , fix intimplator , iar am avut drum pe acolo. Podul NU MAI ESTE , grinzile erau coborite la sol. Deci azi la ora 8 dimineata .

    Deci decit o lucrare de dorul lelii, mai bine se rectifica sudurile si cu riscul de a mai intirzia 2-3 luni , sa ramina o constructie SIGURA , nu un castel din carti de joc ce se va darima la primul cutremur. Si DA , la ora 8 dimineata era activitate si la podul cu pricina si pe tronsonul spre PLOIESTI , pe partea stinga a autostrazii tinind cont ca eu veneam de la BUCURESTI catre MIZIL.

    Dl. reporter , mai bine va documentati la fata locului …..

    Răspunde
    • Ați confundat podurile. Podul la care se face referire în articol e cel de pe relația Mizil – Satu Nou – Amaru (unde sunt probleme cu sudurile grinzilor deja ridicate pe piloni). Grinzile văzute de dvs jos sunt de la podul de pe relația Mizil – Fulga. Acele grinzi abia acum ajung pe șantier din Serbia. Urmează sudura și urcarea pe piloni.

      Răspunde
  • Si de curiozitate , am intrat si pe tronsonul GAGENI-VINTILEANCA si era acolo o automacara cu numere de Bulgaria , un sens inchis si inca se mai lucra la ceva detalii pe exteriorul podului , ceea ce denota ca DACA se dadea acces de la MIZIL la SPATARU , la acest pod ar fi fost restrictii , s-ar fi deviat de pe un sens pe celalalt traficul , pentru ca NU se putea lucra la inaltime pe pod in regim de trafic normal.
    Din nou , documentat , la fata locului .
    Nu am stiut ca apare acest articol azi ca faceam si poze ca sa demonstrez.
    Dar consider ca nu era treaba mea de contribuabil ci era obligatia Dlui Jurnalist sa se documenteze de la prima sursa si de la fata locului .

    Răspunde
  • AZI 31 ian 2025 am trecut din nou pe acolo . Grinzile la sol , sudurile taiate . Mobilizare ….. IOC !

    Răspunde
    • @Dema Gogu’, unde e”acolo” unde tot treci tu?
      Bulgarii au avut sarcina sa faca 3 poduri metalice ce supratraverseaza autostrada, (iar firma Coni celelalte cu grinzi turnate de beton armat). Bulgarii pe unul l-au terminat (gageni-vintileanca, placa turnata etc), unul era la stadiul de predale (mizil-amaru, poza e sus in articol) si altul fara nici o grinda adusa in santier (nodul de la mizil), in decembrie, cand trebuia deschis.
      Incerc sa inteleg despre ce pod zici tu ca e cu grinzile taiate. Din cele 3 doar cel de pe DJ102H (Mizil-Amaru) ar fi putut fi taiat ceva si dat jos (asta ar fi chiar o surpriza), pentru ca acolo au fost sudate grinzile in graba pe frig, dar jumatate, mai precis 2 deschideri era deja cu armatura peste grinzi pregatita de turnare. Iar la Mizil de-abea din ianuarie au inceput sa aduca segmente pentru a construi grinzile pentru o deschidere din cele 3 necesare. Deci aici nu au ce da jos pentru ca nu a fost ridicat nimic.
      Deci te rog explica mai clar de ce pod si DJ vorbesti!!

      Răspunde
      • Am mai spus. Domnul face confuzie între podul Mizil – Fulga (abia acum vin grinzile din Serbia, nu sunt tăiate, cele venite sunt jos la sudură) cu podul Mizil – Amaru (cel cu probleme la sudură, unde trebuie turnată placa).

        Răspunde
        • vad ca tace Gogu’…inseamna ca probabil a inteles 🙂

          Răspunde
          • MIZIL – AMARU daca vreti Dvs. ….( pe indicatorul rutier scrie FULGA , dar …. mai conteaza ? ) .
            Grinzile sint jos, la sol .

            Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.