„O să îngustez spațiul de acces ca să nu mai poată băga mâna”

Poate că unora, printre care și autorul acestor rânduri, nu le vină să creadă.

Dar în Buzău s-a ajuns să se fure inclusiv semințele de floarea soarelui din hrănitorile pentru păsări montate în parcurile din Buzău.

Domnii din fotografiile atașate articolului, nu sunt hoții, ci îngrijitorii voluntari ai celor opt hrănitori  din Buzău.

„Da, sunt unii care băgă mâna prin spațiile de acces a păsărilor și fură semințele. Nu știu ce fac cu ele, probabil că le mănâncă. La două din hrănitori am îngustat acea fantă. N-au mai putut să bage mâna și nu s-au mai furat. O să procedez la fel și la celelalte șase”, ne-a declarat Gabriel Benescu (membru al Societății Ornitologice Române) și unul dintre cei care se îngrijesc de alimentarea hrănitorilor cu semințe de floarea soarelui.

Pe lângă buzoienii hoți mai există și categoria buzoienilor huligani.

E vorba de cei care – atunci când n-au ce face – lovesc hrănitorile cu piciorul până le răstoarnă.

Așa au găsit îngrijitorii ieri una din hrănitorile din parcul Marghiloman, înclinată într-o parte și cu toate semințele căzute pe jos. „Astea de pe jos nu mai sunt bune. Fie îngheață, fie se umezesc, iar pițigoii nu le mai pot sparge pentru că ei nu mânâncă și cojile”, a explicat Benescu.

Ieri, cele două hrănitori din Parcul Tineretului au fost mutate. Se bănuie prezența unui uliu în zonă, motiv pentru care păsările nu au venit să mănânce semințe.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  „Toți se vaită!” Iată răspunsul de la Electrica CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „„O să îngustez spațiul de acces ca să nu mai poată băga mâna”

  • Solutia la toate aceste probleme: camere video monitorizate non stop, impanzite in tot orasul. Echipe de politisti locali – 3-4 la monitorizare, in ture + echipe de interventie rapida. Se vor identifica foarte usor infractorii/huliganii (sunt fonduri UE pe ntru asa ceva, din cate stiam eu).
    Apoi amenzi atat de mari, incat sa le piara cheful sa mai faca asa ceva. In cazul in care nu vor sa plateasca amenzile, munca in folosul comunitatii sau puscarie.
    De ce romanii nu vandalizeaza in afara? Pentru ca le e frica de amenzi!

    Răspunde
  • Mai simplu impanzesc parcul cu securisti care sa te salte… ca in vremurile bune, nu e asa Ioane?
    Unii vor sa ne intoarcem in epoca totalitarismului, sa fim filmati si la WC si in dus, ca nu cumva sa complotam ceva acolo impotriva partidului.

    Solutia era mai simpla, faceau un spatiu mic si aruncau semintele pe jos, nu cred ca mai statea nimeni sa le adune de pe jos si sa le manance.
    In plus puteai admira pasarile in timp ce mananca.

    Ma gandesc ca cei ce le-au luat, le-au luat pentru a le da la pasari pe jos sa poata admira pasarile in timp ce mananca, nu ca sa e manance ei, desi la cati nebuni sunt nu m-ar mira si varianta asta.

    Răspunde
  • Ce uliu? De la Ciori e problema 🙂

    Răspunde
  • Doar infractorii se tem de camere video în spațiul public! Oamenii cinstiți n-au niciun motiv să respingă această idee. În marile orase din lume, străzile sunt împânzite de astfel de sisteme de supraveghere care fiind în spațiul public nu lezează drepul la intimitate al nimănui!

    Răspunde
  • @Anonimul cu aruncatul pe jos. Citeste mai ce a zis omul ala care are o meserie in domeniul respectiv… Daca ingheata nu le mai mananca… Sauuuu tu esti ala care fura bomboanele agricole de la pitigoi de esti tu asa pornit impotriva camerelor video??!!

    Răspunde
  • Amenzile sunt singura soluție, afara merge. De ka scuipatul pe jos si pana la parcarea deamboulea, lipsa de respect fata de comunitate trebuie pedepsita drastic.

    Răspunde
  • ce animale…… sa fure semintele pasarelelor!
    amenzi drastice si camere web!
    la ăștia nu merge decat cu forta. de spirit civic nu ai ce sa vorbesti ca ei traiesc rudimentar si furtul e principala ocupatie…paraziti !

    Răspunde
  • Dar de unde stiu ei ca a bagat mana cineva si le-a luat?
    Nu cumva au intrat pasarile si le-au mancat, si deaceea nu le-au mai gasit?
    De ce mintea lor s-a dus imediat la furt?

    Eu arunc diverse cereale la pasari si imediat le termina, vin cu punga de jumatate de kg si o termin pe toata cat stau acolo. Mananca pasarile imediat, mai ales acum cand nu prea mai gasesc in natura mancare si depind de ce ofera omul. Si ei se intreaba unde se duce o mana amarata pusa la o saptamana? Ce gluma buna.

    Cat despre inclinarea casutelor, la cum sunt puse se inclina de la vant, mai ales ca e sezonul in care bat niste vanturi puternice, am avut si coduri de vant puternic.

    Dar e mai usor pentru ei sa zica ca a furat cineva sau a vandalizat decat sa creada ca sunt incompetenti.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.