O sută de buzoieni au trecut Dunărea. Au dat trei „boabe” în Deltă


Bucurie în fotbalul buzoian.

Ieri s-a consemnat a doua etapă importantă din renașterea Gloriei Buzău (echipament galben-albastru în fotografia de mai sus).

Prima a fost reînființarea clubului (august 2017), iar a doua victoria de ieri din barajul de promovare în liga a treia.

Peste o sută de suporteri roș-albaștri au trecut Dunărea pentru a-și susține favoriții.

Gloria, campioana jud. Buzău, a întâlnit în prima manșă Pescărușul Sarichioi, campioana din Tulcea.

Emoțiile s-au risipit repede. Atacantul Andrei Câmpeanu a deschis scorul încă din minutul 5 (acțiune personală) și tot el a făcut 2-0 în min. 27 (după o pasă printre a lui Bobe). Tot Câmpeanu, omul meciului, a scos penalty-ul pentru 3-0 (a transformat Bobe, min. 67).

Returul ar urma să se joace sâmbătă, în Crâng, dar e de văzut dacă pescarii din Sarichioi vor mai vâsli până la Buzău.

Merite în reușita promovării au prioritar Cristi Ceaușel, delegatul primarului în conducerea clubului, George Timiș – șeful secției fotbal, Vasile Tudose – antrenorul și Adrian Petre, șeful AJF Buzău, care a susținut cum a putut echipa din Crâng.

Așadar, din toamnă, orașul Buzău va avea două echipe în liga a treia. Metalul (finanțată de CJ Buzău) și Gloria (susținută de Primăria Buzău).

E de văzut dacă Gloria va bifa campionatul viitor și a treia etapă a renașterii: promovarea în divizia B.

SCM Gloria Buzău: Cristian Chiriţescu – Alexandru Crăciun, Costin Puşcă, Dragoş Ceauşel, Georgian Bălan, Gabriel Mihăescu, Dragoş Ioniţă, Daniel Chirilă, Andrei Cîmpeanu, Gabriel Bobe, Mihai Babageanu.

Rezerve: Marius Geantă, Daniel Poteraşu, Ionuţ Codreanu, Andrei Bădiţă, Mădălin Oprea, Cristian Muşat.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.