Opinie. USR-PLUS să nu se îmbete cu apă rece la Buzău
A fost surpriza alegerilor euro-parlamentare. Atât la Buzău, cât și în țară.
Alianța USR Plus a obținut în mun. Buzău 24%, în județul Buzău 14,4%, iar la nivel național 22,3 %.
Rezultatul foarte bun din mun. Buzău trebuie tratat însă cu oareșce rezerve. Întrucât poate fi unul amăgitor/înșelător.
Unii dintre buzoieni au pus duminică ștampila pe USR Plus (doar) pentru a servi o lecție partidului PSDragnea.
Mulți au votat alianța Barna-Cioloș chiar de frică, existând similitudini cu perioada de după al doilea război mondial când PCR și-a subordonat pe rând miliția, securitatea și justiția, trecând apoi la închiderea granițelor, surprimarea adversarilor politici și naționalizarea.
De aceea, o bună parte a buzoienilor cu educație, dar și a tinerilor, sătui până peste gât de aroganța, amenințările și apucăturile lui Dragnea (plus a clicii formate din Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae, Nicolicea, Manda, Olguța, Mitralieră etc.) și-au trimis votul exact către alianța aflată în antiteză cu PSD. A fost în bună măsură un vot anti – Dragnea, de care a beneficiat alianța USR – PLUS (care are indubitabil meritul de a se fi poziționat curajos și inteligent împotriva PSD).
În aceste condiții, bine ar face membrii/șefii USR – Plus de la Buzău să nu se îmbete cu apă rece, iar cei mai înțelepți probabil că nici n-o fac. Scorul de 24% nu este în totalitate al lor, iar dacă se culcă pe-o ureche s-ar putea să fie spulberați la localele din iunie 2020.
PSD Buzău nu și-a turat motoarele pentru acest alegeri (după unii nici nu le-a pornit), existând inclusiv printre șefii/membrii PSD Buzău dorința de a scăpa de Dragnea și de atitudinea împotriva UE și a justiției dictată de el.
Deja dacă ar fi alegeri azi – după arestarea de ieri a lui Dragnea – rezultatele ar fi ușor modificate. Până la locale mai e un an, iar dacă PSD va renunța la a mai fi apărătorul tuturor hoților care pozează în nevinovați (dar au palate și averi de milioane de euro, dobândite dubios) atunci își va putea reapropia electoratul pierdut.
La locale intră puternic în ecuație primarii PSD, din care unii sunt gospodari și au realizări însemnate în comunitățile lor. În concluzie, rezultatul bun obținut de USR-PLUS trebuie luat ca o încurajare (deci, se poate!) și nu ca o certitudine.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Domnule Tereacă,
Partidelor ăstora iliesciene de tranziţie la economia de piaţă li se apropie sorocul.
Modul lor fanariot de acţiune nu se mai potriveşte cu societatea informaţională modernă. Toate partidele de până acum şi-au atins limitele imposturii: işi redistribuie între oamenii lor posturi călduţe, bănoase şi afaceri şuntate cu statul pe BANII noştri. Aşa ceva nu mai ţine.
Aşa că spune stăpânilor dumitale că dacă ar fi avut coloană vertebrală n-ar fi fost complici cu şefii PSD, nu s-ar fi dus cu tricouri albe şi feţe jalnice la mitinguri impotriva „statului paralel”.
Nu merge să zici acu că „mortu-i vinovat”.
Deci nu dragnea e de vină.
Trebuie să dispară pentru totdeauna modul ăsta de a face politică, păgubos pentru oamenii cinstiţi şi competenţi. USR PLUS asta urmăreşte, să scoată în evidenţă duplicitatea asta a actualilor politicieni şi să nu mai acceptăm aşa ceva.
Şi, după cum s-a văzut, lumea s-a cam trezit din pumni. Aşa că, de acum încolo, cine vrea să facă politică adevărată, ideologică, este bine-venit, cine nu – se va scurge la alegeri aşa cum se trage apa.
PSD are multi baroni locali in tara.USR-PLUS a avut o actiune perfect normala si de succes ,,Fara penali in functii publice”.Daca NU se grabesc sa intre la guvernare acum,in 2020 vor strange mai multe voturi!Tara e aproape de colaps iar PSD -ul trebuie lasat sa-si ,,rupa gatul”in totalitate!(din pacate pe carca noastra)
Domnule Tereaca,daca acest ‘articol’ scris de tine se vrea o ‘analiza politica’,inseamna ca nu ai inteles nimic din politica,nimic din sufletul umilit si batjocorit al ROMANILOR de aici sau a celor pribegiti pe meleaguri straine. Romanii ‘se trezesc’ din amorteala si nepasare,din lehamite si sila, intelegand ca ei si numai ei pot schimba in bine o societate si o clasa politica mizerabile,purulente,jegoase,mafiote,infractionale,…….Iar USR-ul este partidul care poate ajuta la o schimbare decisiva,fiindca este un organism viu,un partid care pune la baza actiunii si activitatilor sale corectitudinea,legalitatea,moralitatea,verticalitatea,competenta,profesionalismul,cinstea,demnitatea,onoarea,respectul si mai presus de toate OMUL ca valoare suprema.Ceea ce s-a intamplat acum la aceste alegeri euro-parlamentare,este doar inceputul,iar voturile sutelor de mii de romani,precum si cele ale buzoienilor pentru USR,nu sunt ‘apa de ploaie’,amagire sau himere.Ele sunt dovada palpabila a schimbarilor ce trebuie facute,a trezirii la realitate, a vigoarei si maturizarii TINERILOR,a celor care au inteles ceea ce se intampla in jurul lor.Te asigur ca si primarii astia PSD-isti pe care tu ii crezi niste ‘zei locali’,vor fi si ei maturati si zvarliti in lada de gunoi a istoriei daca vor continua sa creada si sa actioneze in comunitatile pe care vremelnic le conduc,ca pana acum.Asa ca te sfatuiesc prieteneste,sa intelegi ca jurnalismul si jurnalistul trebuie sa inteleaga si sa exprime,sa slujeasca si sa promoveze doar ADEVARUL………Inchei aici,fiindca nu vreau sa crezi ca doresc sa iti ofer o ‘lectie de morala’; am exprimat doar un punct de vedere al unui om care vede ce se intampla in jurul lui si cauta sa inteleaga.Multumesc pentru intelegere si te rog sa nu mai ‘cenzurezi ‘anumite puncte de vedere si opinii ale oamenilor.O zi buna!
pt. Viespea Buzoiana. Sunteti un idealist. Eu sunt un pesimist. Rămân la părerea mea că rezultatul alegerilor e unul ce păcălește. România adevărată nu e a celor inteligenți, educați, gânditori, instruiți, curați, ci a proștilor, subțirilor, bețivanilor, țiganilor, leprelor, impostorilor, hoților (mici și mari), lașilor etc.
Auras, sper sa fi inteles ceva din comentariul domnului Florian Stoica! Cum ramane cu domnul Tepelus, director adjunct al colegiului pe care l-ai absolvit, care îmbrăcat in tricou alb il slujea pe Dragnea in Piata Victoriei? In cazul sau si al celorlalti ca dansul, desigur oameni inteligenți, tot Dragnea este de vina? Nu crezi ca ar trebui sa lase locul dansului in mâinile elevilor sai? Se mai poate numi profesorul lor?
USR-PLUS nu va veni niciodata la guvernare, pentru ca sunt incapabili si nu sunt decat gica contra, nu stiu decat sa puna bete in roate, la construit ceva nu sunt buni si sunt constienti de asta.
Planul lor e sa stea mereu in opozitie si sa arate cu degetul spre ceilalti ca sa castige voturile celor care sunt vesnic nemultumiti.
Au zis-o si acum, ca ei nu vor, si arunca pisica la PNL sa preia guvernarea, ca stiu ca in momentul in care intra la guvernare va vedea poporul ca sunt o adunatura de nimicuri la fel ca si guvernele Dragnea.
Vor sa stea in plan secund, sa aiba contracte cu statul (Dan Barna are contracte de milioane, si nu e singurul, majoritatea au contracte cu statul in special pe domeniul „consultantei”, si rudele bagate pe posturi caldute in companiile de stat precum Petrom, Transgaz, Electrica, etc adica exact ca PSD-istii). Intotdeauna in politica planul secund a fost cel mai dulce si cald loc… indiferent cine e sus, tot esti conectat la contracte cu statul, tot faci milioane, fara sa fii deranjat.
In momentul in care intra la guvernare va insemna sfarsitul lor, pe langa faptul ca se vor certa intre ei pe ciolan, poporul va vedea ca nu sunt cu nimic diferiti fata de cei vechi si se va orienta spre alt partid nou de extrema care promite ca ne va scapa de ei.
S-a vazut asta si cu PP-DD, care a fost unul din partidele extremiste care s-a urcat pe valul nemultumirii poporului ca unii sunt bogati si ei saraci si au refulat prin a vota acel partid care promitea precum USR+ul ca va da jos ciocoii… ca in final sa ajunga sa stea la masa cu ciocoii. Pana la urmatoarele alegeri PP-DD a decedat, ca s-a prins lumea ca nu au facut decat gargara sa le prinda lor bine, sa faca ei bani si sa prinda posturi pentru ei si familia lor.
PSD nu trebuie decat sa le arunce pisica in brate, sa ii invite la guvernare si sa stea sa priveasca cum se destrama USR-PLUS precum PP-DD-ul, chiar din interiorul USR-PLUS-ului ce se va lupta intern. Deja se vad niste tensiuni intre USR (Dan Barna) si PLUS (Dacian Ciolos), pana la alegerile din 2020 deja o sa fie la cutite… s-ar putea nici sa nu apuce sa mai fie uniti nici la alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului.
Totu-i trecător – adevărat ! – și uneori lasă urme adânci ! Politicianul român de azi merge pe ideea că – azi sunt, mâine nu mai sunt – d-aia trebuie să strângă cu zece mâini bani, avere, influență, putere, femei etc… Chiar am auzit asta la un venerabil membru PCR ! local… Probabil peste 10-15 ani, genul ăsta de partid … de masă cum e PSD-ul va fi perimat într-o eră a informației și tehnologizării – devenind istorie! …
Domnule Tereaca,nu,nu sunt un idealist.Poate ca sperantele si asteptarile noastre sunt uneori prea mari si duc cu gandul catre idealism,cum zici dumneata.Dar,daca ne vom lasa dominati si controlati doar de ‘portofel si matul gros’,vom ucide spiritul,constiinta si gandirea din noi .Poate ca dumneata crezi ca e vorba de un idealism absolut,dar ai te rog in vedere ca si aceasta forma de idealism nu exclude realitatea obiectiva.Ori,pe mine poate tocmai realismul celor traite si vazute ma conduc poate spre ceea ce dumneata numesti idealism.De fapt,vrei sau nu vrei si dumneata trebuie sa recunosti ca oameni au SPERANTE si IDEALURI.Ceea c nu poate fi catalogat ca idealism. Si nu cumva sa crezi ca astfel de oameni sunt lipsiti de simtul realitatii.O proba am primit-o cu totii la recentele alegeri.Oare milioanele de romani au votat USR si PNL doar fiindca sunt niste ‘idealisti’?Eu cred ca tocmai sperantele si idealurile lor,simtul realitatii i-a impins catre aceste optiuni la vot.Sau,mai bine zis si acestea. Sa stii ca nu iti contest sau te condamn pentru pesimismul tau (poate era bine sa il pui intre ghilimele),dar cred ca pesimismul aduce nemultumire,frustrare,pasivitate,inconsecventa,nepasare,dezinteres,……..Ori cu asa ceva nu se poate construi ceva viabil si durabil.Cu atat mai mult pentru dumneata ca jurnalist.Iti respect ‘pesimismul’,dar nu cred ca vei deveni un nemultumit,un pasiv sau un nepasator fata de ADEVAR si REALITATI.Si sa sti ca daca Romania adevarata cum zici tu este in aceste momente si una a ‘prostilor,betivilor,tiganilor,impostorilor,leprelor ,hotilor,…’ ea va trebui sa devina o Romanie a oamenilor inteligenti,instruiti,educati,corectiOri oameni ca tine,ca ziarist ,trebuie sa contribuiti la acest lucru.Asa ca te rog sa lasi deoparte ‘pesimismul’ si sa faci exact ce trebuie ca om educat,inteligent,instruit. …..Multumesc de intelegere.O zi buna!
Auras, se pare ca azi ai picat testul! Citeste cu atentie comentariile si din pozitia pe care o ocupi încearcă sa schimbi ceva in tara pesimistilor printre care singur te introduci! Altfel…păcat de viitorul nostru cu astfel de formatori de opinie!
Dar ce, ziaristii n-au voie să fie pesimiști ? Iar pesimismul meu e alimentat aproape zilnic din ceea ce se întâmplă în țara asta. Și-apoi, vorba lui Emerich Ienei parcă, „nu ne facem iluzii, ca să n-avem deziluzii”.
Ceea ce se intampla in tara…asta, care întâmplător este si tara noastra Auras, este ceea ce noi toti semănăm! Apoi, cand semeni deziluzii culegi exact deziluzii! Doar in comunism formatorii de opinie semănau deziluzii! Si totusi…esti un jurnalist tanar…inca!
Presupunind ca USR-PLUS(sau altii din opozitie) va ajunge vreodata la guvernare si apoi vor urma scumpiri, reduceri de salarii, impozite mai mari, scandaluri, etc , romanii se vor intoarce spre PSD ca salvator.
Cand te imprumuti 7 miliarde ca sa platesti salariile, nesimtite sau nu, din grila stabilita pentru 2022, cand faci doar gargara ca deja ai inceput autostrazi ( vezi centura Bacaului si niste borduri pe drumul expres Craiova – Slatina), cand in ziarul de campanie arati ca ai marit salariile si sustii in fals ca pretul la benzina in mai 2019 a fost 5,24 pret care corespunde lunii octombrie 2018, cand vrei cu tot dinadinsul sa subjugi justitia si sa ajungem ca in Turcia unde s-au anulat alegerile pentru primaria Istambulului unde acestea au fost castigate de opozantii lui Erdogan, tu ca un om normal la cap nu ai alta solutie decat sa votezi cu democratia. When the injustice becomes law resistance becomes duty !!!!!
In politica prostia nu e un handicap-Napoleon Bonaparte
Viespeo, atentie la ortografie si exprimare! Sincer eu nu prea am inteles ce vrei sa spui cu idealurile si aspiratiile tinerilor. Fii mai atent cand te afli in preajma unui grup de tineri, incearca si treci prin locurile pe unde isi petrec tinerii timpul liber intre 2 tigari si o bere si pe urma mai vorbim despre aspiratii si idealuri. Nu generalizez pentru ca avem si o multime de tineri care se pregatesc intradevar pentru a deveni CINEVA in viata nu sa astepte o indemnizatie dupa terminarea scolii pentru ca nu-si gasesc un loc de munca sau un rost in viata.
In ceea ce priveste, atentie, alegerile europarlamentare, au spus-o altii inaintea mea: s-a votat la greu impotriva psd asa cum s-a petrecut la alegerile prezidentiale cand s-a votat tot asa contra lui Ponta, care se si vedea presedinte dand dovada de o mare aroganta. Ca si atunci si acum!!! Adevaratele alegeri vor fi la anul pentru ca anul acesta la prezidentiale daca nu apare o personalitate de care sa ne legam sperantele va castiga cel ce a castigat impotriva lui Ponta. Mie personal mi-a inselat asteptarile!
STRICT pentru ‘Alexxu’ :Ma asteptam la mai mult de la tine si sunt chiar profund dezamagit dupa ce ti-am citit …..’opera’.Voi incerca sa fiu clar si concis,fiindca nu vreau sa te tulbur mai mult decat e necesar.Asadar : 1.- vorbesti de funie in casa spanzuratului atunci cand faci observatii referitoare la ortografie si exprimare.Reciteste-ti cu atentie ‘opera’ si o sa intelegi.Esti VARZA! 2. -nu stiu daca ti-a fost greu sa citesti postarile,dar cred sincer ca ti-a fost foarte greu daca nu cumva chiar imposibil sa intelegi.Stii de ce?Logica si simtul realitatii te cam…..depasesc.Esti VARZA! 3. -Constat cu mahnire ca ‘intelegi’ si tu politica ,asemenea babelor care stau pe bancute la poarta si scuipa seminte sau a celor care stau la ‘Cateaua lesinata ;Magaru tavalit (birturi satesti la….susea!), consumandu-si ajutoarele si alocatiile copiilor la o bere si o tuica.Si facand si dezlegand…..’politica’. Si aici esti VARZA! 4. -Mai ‘Alexxule’,daca tu crezi ca se poate construi ceva viabil si durabil fara sperante si idealuri,cu nepasare si dezinteres,pesimism si frustrari perpetue,inconsecventa,prosti,betivi,impostori,….,chiar nu intelegi nimic din ceea ce se cheama EVOLUTIE. Fie ea si politica! Daca intelegi,bine,daca nu ,esti VARZA!. 5. -Pentru tine,logica si coerenta in idei,in ceea ce exprimi,nu exista?Ca tanar,nu ai avut aspiratii si idealuri? Te-ai nascut ‘batran’? Eu sunt convins ca le ai si acum…………….Poate ca ar fi cazul sa te ocupi serios de ‘agricultura’ si sa cultivi VARZA! P.S -Sa nu crezi ca ceea ce ti-am transmis prin acest mesaj sunt ‘rautati’.Sunt doar niste constatari amare si un sfat prietenesc. Cu aceeasi prietenie si consideratie din totdeauna ! O zi buna! Zambeste!
Nu stiu cu ce te-am suparat „viespeo”ca sa ma faci VARZA? Eu de mic copil si apoi in toate etapele vietii pana la acest moment am stiut ca nu trebuie sa te supere adevarul. Nu m-am suparat cand am fost criticat, am cautat sa-mi indrept greselile. Nu m-am suparat cand un prieten mi-a inselat asteptarile, dar cand m-a si jignit nemeritat m-am indepartat de el. Si au fost si multe alte situatii inviata in care poate ar fi trebuit sa ma supar. Asa ca n-am sa ma supar nici pe tine „viespeo” pentru ca m-ai tratat cu prea multa superioritate. Iti trimit mai jos un text care ar trebui sa te puna pe ganduri.
Mesaj al Papei Francisc.
Nu trebuie să fii catolic pentru a înțelege!
Pe măsură ce îmbătrânim și devenim înțelepți, ne dăm seama încet că:
– Un ceas de 3000 € marchează același timp cu un ceas de 30 €.
– Un portofel de 300 EUR conține aceeași sumă ca și portofelul de 30 EUR.
– Singurătatea într-o casă de 70m2 sau 300m2 este aceeași.
Sper că într-o zi veti realiza că fericirea voastră interioară nu vine din lucrurile materiale ale lumii.
Nu contează dacă călătoriți la clasa întâi sau la economic; este același tarif dacă avionul cade.
Sper că îți dai seama că atunci când ai prieteni și frați și surori cu care să vorbești, să râzi și să cânți, este o adevărată fericire.
5 fapte incontestabile ale fericirii:
1- Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel încât ei să vadă valoarea lucrurilor și nu prețul lor.
2 – Mâncați mâncarea ca și cum ar fi medicamentul, altfel va trebui să vă luați medicamentul ca și cum ar fi mâncarea.
3 – Persoana care te iubește nu te va părăsi niciodată. Chiar dacă există 100 de motive să renunțe, va găsi un motiv pentru a rămâne.
4 – Există o mare diferență între a fi un om și a fi uman. Foarte puțini o înțeleg.
5 – Erai iubit când te-ai născut și vei fi iubit când vei muri. Între cele două depinde de tine.
Cei mai buni medici din lume sunt: lumina soarelui, odihna, exercițiul, dieta, încrederea în sine și… prietenii.
Păstrați-le în toate etapele vieții și bucurați-vă de o viață sănătoasă. E greu pentru o ființă umană – ea nu cere să se nască, ea nu poate trăi, iar ea nu vrea să moară!
Cel mai bun dar pe care-l poți da cuiva este timpul tău și trebuie întotdeauna să fie dat familiei sau unui bun prieten.
Faceți-va timp pentru a trimite acest mesaj cel puțin unui membru al familiei dvs. sau unui prieten!
Chiar dac incerci sa iti depasesti ‘conditia’,ducand mica noastra ‘disputa’ intr-o zona care nu are nimic in comun cu micile ‘rautati’ din postarea mea,te inteleg:atata poti!Daca te-am suparat cu ‘superioritatea’ spuselor mele,imi cer scuze,Dar,repet: ele au fost doar niste constatari amare si un sfat prietenesc.Nu sunt un intelept sa dau sfaturi cu valoarea celor transmise noua de Papa Francisc.,eu sunt doar un partener de dialog,caruia probabil ca nu i-au picat bine ‘criticile si sfaturile’ mele.Dar,ce sa ii faci nu toata lumea este o ……..’varza ……inteleapta’.