Opinii: „Joker incită la violență”. Filmul rulează din weekend și la Buzău

Înainte de a fi lansat pe marile ecrane, ”Joker” s-a aflat în centrul unei polemici declanşate în Statele Unite.

O parte a cinefililor a exprimat îngrijorarea că filmul ar putea incita la violenţă, în caz că privitorii vor manifesta empatie față de personajul principal.

Unii privitori au cerut chiar interzicerea filmului. S-au înregistrat și cazuri de spectatori care au părăsit sălile de cinema din pricina violenței

Din pricina controversei iscate și pentru a evita posibile incidente, poliţia din Los Angeles a anunţat că îşi va spori prezenţa în jurul cinematografelor care vor difuza filmul „Joker”.

De asemenea, familiile unora dintre victimele atacului armat comis în 2012 în timpul proiecţiei peliculei ”The Dark Knight Rises” au publicat o scrisoare adresată studiourilor Warner Bros, prin care îşi exprimă îngrijorările legate de noul film. Atacul armat comis la multiplexul Century 16 Theater, din orașul Aurora, a făcut 12 morţi şi 70 de răniţi.

În replică, reprezentanţii Warner Bros au răspuns că ”nici personajul ficţional Joker, nici filmul nu susţin în niciun fel violenţa reală” şi că nu a fost intenţia filmului, a celor care l-au realizat sau a studioului de a prezenta acest personaj „ca pe un erou”.

Și regizorul Todd Phillips a apărat filmul: ‘„Pentru mine, filmul nu evocă violenţă oarbă. Arthur ‘nu este autorul unor crime în masă. Toate personajele pe care Joker le ucide în acest film sunt oameni care, în mintea sa, i-au făcut rău. Nu ucide la întâmplare”.
Cineastul a mai precizat că, fără îndoială, ”oamenii au fost puţin surprinşi de abordarea aleasă”, de a-l prezenta pe Joker, la începutul filmului, ca pe un om bolnav.

Filmul regizat de Todd Phillips spune povestea lui Arthur Fleck, un clovn din Gotham City, la începutul anilor ’80, care visează la o carieră de comic de stand-up, fascinat de emisiunea de televiziune a unui celebru prezentator, interpretat de Robert De Niro. După mai multe dezamăgiri – îşi pierde locul de muncă şi asigurarea medicală, este agresat în repetate rânduri şi face descoperiri despre trecutul său – Arthur Fleck se transformă în Joker, personaj diabolic şi violent.

Conform Cinemagia, Joker a fost vizionat în weekend în cinematografele românești de 96.830 de spectatori și generat încasări de 2.110.334 de lei.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.