Opinii, profesori: „Ne vedem în septembrie, în cel mai fericit caz”

Raed Arafat și Monica Anisie au anunțat azi că școlile vor fi închise, în proporție ce converge spre 100%, și după data de martie 23 martie.

După cum oricine poate constata numărul cazurilor de îmbolnăviri crește sensibil de la o zi la alta (34 cazuri noi doar azi, 121 total), iar trendul ascendent se va menține multe săptămâni de acum înainte.

„Sperăm să ne înșelăm, dar – sincer – nu credem că se va mai învăța până în iunie. Vedeți și dvs., inclusiv specialiștii admit că vârful de îmbolnăviri se va atinge în România peste o lună, două sau chiar trei. Exact, nu știe nimeni. La cum se vede situația acum e greu de crezut că școlile se vor mai deschide semestrul ăsta. Ne vedem în septembrie, în cel mai fericit caz”, au admis mai mulți profesori din Buzău.

Șerban Iosifescu – cercetător în științele educației și președinte ARACIP:

Cred că ar trebui să ne gândim foarte serios la prelungirea (în mod excepțional) a anului școlar, dacă închiderea forțată a școlilor va dura mai mult de 1 lună. Chiar cu prețul ca elevii și profesorii să aibă câteva săptămâni în minus de vacanță iar examenele să se dea, pe căldură, în clase fără aer condiționat”.

Varianta lui Iosipescu pare la momentul actual una optimistă, aceasta presupunând eradicarea coronavirusului în România undeva prin luna mai

Emoțiile cele mai mari le au unii dintre elevii de-a opta și de-a douăsprezecea care riscă să nu poată susține „capacitatea” respectiv bacalaureatul. Mulți sunt și cei care zic merci, întrucât se consideră nepregătiți pentru susținerea examenelor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

7 comentarii la „Opinii, profesori: „Ne vedem în septembrie, în cel mai fericit caz”

  • Si faimosul Adservio??? Sau e doar sa tina ocupati elevii si profesorii din Buzau in aceasta vacanta nedorita si neplacuta?

    Răspunde
  • Multi elevi nu inteleg nici in clasa explicatiile profesorilor la materii precum matematica, fizica, chimie, romana, dar sa mai inteleaga din niste materiale timise prin posta electronica (Adservio). E ca si cum i-ai da elevului manualul in fata si l-ai pune sa invete de acolo.
    Una e sa spui ca tii elevii cat de cat „in priza” pentru a nu pierde contactul cu scoala, alta e sa spui ca se face invatare de acasa.

    Răspunde
  • Despre desfășurarea procesului de învățământ în condiții deosebite puteți afla unele informații utile de la orice om simplu și de bun simț dar nu de la tovarășa „țătoare” Monica Anisie, penibila ministreasă din cotețul cu orătănii care de care mai zăpăcite ale penibilului Sică Mandolină. De exemplu, în Australia, din cauza distanțelor foarte mari între o casă sau localitate mică și alta, de secole se practică învățământul la distanță, cu un program riguros și bine pus la punct. Dar nici acolo relația directă profesor-elev nu a fost exclusă în totalitate.

    Răspunde
  • Cand invatamantul la distanta de la universitatile private era la paroxism, ajungandu-se chiar la doctorate, aparuse un catren superb. Cred ca e valabil si azi:

    Invatamantul la distanta
    Este, in ultima instanta,
    Un fel de… scoala… mai departe
    Si de profesori… si de carte…

    Răspunde
  • Cu prilejul acesta poate va urma o reforma in invatamant care sa stimuleze si incurajeze invatamantul la distanta si invatamantul de acasa, cum se face in statele dezvoltate.

    Răspunde
  • Nu cred ca s-a terminat anul scolar 2019-2020. Internetul minte, sunt doar stiri false, iar cei de la televizor ne-a spus sa nu credem in Internet, ci in stirile de la televizor.
    Concluzie: Se fac ore online, si de asemenea, se dau teme pe Adservio.

    Răspunde
  • Dacă-i pe epigrame despre calitatea învățământului de azi, luați-o p-asta:
    „Nu vă spun ce pot să fac / Cu o diplomă de bac,/ Tot așa cum, din păcate,/ Cu una de facultate!”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.