„Ori faci ceva cu ăsta ori să ne lase-n pace!”
Dnul Popa Ilie Marian e șeful „adăposturilor antiaeriene” din orașul Buzău.
În ultimele zile, de când Rusia a început să bombardeze blocurile ucrainienilor (și pe fondul îngrijorării unora dintre buzoieni), dnul Popa le-a cerut locatarilor să-și ia din adăposturi în 24 de ore murăturile, mobila, cauciucurile, lăzile și toate celelalte vechituri depozitate acolo.
Inițiativa dnului Popa l-a nemulțumit pe Daniel Țiclea, prefectul Buzăului, care consideră că măsura decisă de șeful „adăposturilor” excede cadrul legal și îi sperie suplimentar și inutil pe buzoieni.
„M-a mâhnit această inițiativă a domnului Popa. Și-a depășit atribuțiile. Nu trebuia să le ceară oamenilor să scoată acele obiecte afară. Legea spune că pe timp de pace adăposturile pot fi ocupate cu alte lucruri. Nicio autoritate a statului român nu a dat o astfel de dispoziție. Când am auzit l-am sunat pe domnul primar Toma și i-am spus: „Ori faci ceva cu ăsta ori să ne lase!”. Sunt de acord să se igienizeze acele spații, dar atât. Să nu creăm panică degeaba”, a spus prefectul Țiclea, la Tv Buzău.
Doi polițiști buzoieni prezenți în studio, Vasile Bița și Vasile Petre, n-au prea fost de acord cu prefectul și au considerat inițiativa dnului Popa bine venită în contextul actual.
„E normal ca aceste spații să fie libere. Nu trebuie să fie acolo murături și cauciucuri. Ce a făcut dnul Popa e foarte bine. Nu trebuie să ne panicăm, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice”, a spus polițistul Vasile Bița.
Citește și:
Pun cateva intrebari de principiu.
Daca am o casa si imi fac un beci zdravan, capabil sa reziste bombelor, inseamna ca am un adapost anti-aerian individual. Dar este AL MEU! Nu vad cum l-ar putea revendica statul.
Similar, blocurile sunt 100% private, daca nu au spatii comerciale la parter. Toate spatiile comune sunt ale locatarilor, sau asociatiei de locatari. Ce treaba are statul, sau primaria cu ele?
Cand cade tencuiala de pe un bloc, statul sanctioneaza asociatia, si este corect. Dar in 32 de ani, statul nu a investit nimic in asa numitele „adaposturi de subsol”. Acum le revendica?
Un adapost colectiv / public are nevoie de trei dotari importante: grup sanitar, ventilatie fortata filtrata si minimum doua iesiri, in directii diferite (pentru cazul in care o parte a imobilului de deasupra s-a prabusit). Subsolurile blocurilor nu au niciuna dintre aceste dotari, iar statul / primaria nu s-a interesat niciodata de asa ceva. Acum, ca sa para ca face ceva, primaria ii sanctioneaza pe proprietari. Ce lege este asta? Care este respectul pentru proprietatea privata? Care a fost / este implicarea statului in protejarea propriilor cetateni?
A înțeles cineva de ce un economist de la ”drumuri” a fost pus prefect? Bine, Prefectura e un fel de cantină socială a neîmpliniților social și profesional, privind la ce perindări de personalități am pățit în ultima vreme. Eu zic ca la prima bombă să vină Dănuț să scoată borcanele, că oamenii nu cred că vor mai avea astfel de preocupări.
Păi măi Dănuț, tot așa, hai să nu desenăm încă de pe acum semnele care marchează adăposturile (triunghiul albastru într-un pătrat portocaliu, că ce atâta panică!?! Și se mai știe că mereu românul a fost frate cu șobolanul, murătura și igrasia, de ce să ne stricăm noi acum mediul înconjurător prietenos?!?
Stați liniștiți, la câte bătălii pierdute pe fondul surprizei, că nu ne așteptam, am suferit de-a lungul anilor de la ”generalul Iarna”, asta e pistol cu apă.
Băi Dănuț, cine a ochit, tati, postul ăla? Hai zi-ne, nu fi și tu ticălos!
––––––––––
Așa cum nu s-a discutat competența profesională a dlui Popa, de către Dănuț, nu o fac nici eu.
Klaxxy, nu există similarități între un beci la o casă proprietate privată și un subsol la un bloc. Ăla e condominiu și fiecare beneficiază de el, în mod egal. Pentru a asigura această egalitate, intervine statul, pentru reglementare. D-asta există și asociații de proprietari doar de apartamente, că unul e hăis, altul e cea și cineva trebuie să impună o regulă comună.
În altă ordine de idei, adăpostul antiatomic nu este echivalent cu cel ”simplu”, pentru bombardamente. Oricum, eliberarea lor trebuie făcută în 24 h (ATENȚIE, trebuie avizată în prealabil utilizarea în alte scopuri a acestor adăposturi). Asta dacă nu-s centre de comandă, care trebuie să fie permanent disponibile. Eu zic că Dănuț e în misiune și atât.
Subscriu ideii lui Klaxxy !
In plus spatiul asa ziselor adaposturi este insuficient pentru locatarii unui bloc.La un bloc de 5 nivele , pe suprafata aferenta unui apartament , in adapost vor sta 5 familii.Nu mai calculam la blocurile de 8 si 9 etaje !
Pariez ca nici adapostul de la prefectura nu e functional : lumina , ventilatie artificiala cu filtru , sursa de apa , WC !
Credeam ca nu voi prinde ziua cand o sa-i dau dreptate lui Klaxxy. Sa vedem ce scrie, daca scrie, un alt „prieten” de-al lui din „tagma” celor scriu pe aici!
Ptr. Diavolul
Ticlea a avut 2 atuuri importante. Carnetul de partid și nevasta la Curtea de Conturi. Cui ii mai trebuie profesionalism ????
Este f buna.aceasta hotarare, sa mai termine buzoienii cu beciul transferat in subsolul unui bloc care se vrea igienic si adapost curat in caz de ,,ceva”. Am mutat satul la oras la bloc? Daca vrei beci,pivnita n-ai decat sa te muti la ,,gheboiaia”, dar nu obliga locatarii civilizati sa te suporte cu tabieturile tale.