Pacient pe moarte, trenul nu vine, dar angajatul refuză ridicarea barierei
Și-a luat ceva înjurături angajatul care ridică și coboară bariera de la Vernești.
Angajații de pe ambulanță l-au implorat (fără succes) să ridice bariera pentru a ajunge în timp util la spital cu băiatul de 15 ani – aflat între viață și moarte.
Ambulanța a stat degeaba 10 minute la barieră, cât a făcut trenul din gara CFR Buzău până la Vernești. Speța a ajuns în presă, iar unii dintre buzoieni i-au zis „de dulce” angajatului de la barieră.
Ovidiu Pelin, șef CFR Infrastructură Buzău: „Lumea îl înjură degeaba. Angajatul de la bariera mecanică de la Vernești nu are voie să ridice bariera nici într-un asemenea caz. E trecut în fișa postului. Altfel, va fi dat afară. Dacă se blochează ambulanța pe calea ferată ? S-au întâmplat cazuri, nu-i folclor. Deci, bariera se ridică doar după ce trece trenul”
De ce se stă așa de mult la barieră ?
Ovidiu Pelin, șeful CFR Insfrastructură Buzău a explicat motivul.
„Din păcate, din rațiuni economice, cu aproape doi ani în urmă s-a desființat stația CFR Vernești. Înainte, angajatul de la barieră era sunat de aproape, de la Vernești. Acum, primește telefon tocmai din gara Buzău. De-asta, bariera stă coborâtă mai mult”
Citește și:
Nu numai ca ar fi fost dat afara, dar ar fi facut si puscarie pe viata.
Daca angajatii ISU se credeau mai presus de lege, puteau sa ridice ei bariera, dar de ce credeti ca nu au facut-o? Oare pentru ca legea e clara si apoi faceau ei puscarie?
E mai simplu sa presezi un angajat CFR sa comita o ilegalitate in locul tau, in speranta ca poate va fi suficient de slab sa si faca asta.
Felicitari angajatului ca nu s-a lasat influentat.
Omul a facut ce scrie la lege. Daca vreti alceva ,aveti parlamentari care pot schimba legea. Acarul Paun si-a facut datoria. Pacat de tanarul din ambulanta.
Specialistul in presupuneri:
,,SA PRESUPUNEM CA” acel copil cu sanse incerte de viata ar fi fost chiar al presupunaciosului de pe forum, al sefului de post, al primarului din Vernesti, sau chiar al bariergiului atotstapan pe manivela.
E careva convins aici pe forum ca unul dintre acesti indivizi-tata s-ar fi dus la ala cu manivela si i-ar fi spus:
-,,Bha, sa nu cumva sa ridici bariera acum, cand moare fiu-meu in ambulantza, ca asa prevede regulamentul”!
Noroc mare ca acel copil nu a fost al vreunui rromulan insotind ambulantza cu toata satra catre spital, caci ar fi mancat bariera cu tot cu sinele de cale ferata daca n-ar fi ridicat-o in primele doua secunde.
Si ma uit ce argument stupid: dar daca ramanea ambulantza blocata pe sine?
Dar daca mai era si un drob de sare in cer si cadea pe ambulantza?!
Ma ingrozeste cand vad atata lipsa de omenie si de empatie, mai ales atunci cand este vorba de viata unui copil. Regulamentu-i sfant, nu viata copilului!
Tare as vrea sa vad eu legea sau instantza aceea care l-ar fi dat afara sau l-ar fi condamnat pe cel de la bariera ca a ridicat-o cu 10 minute inainte de sosirea trenului cu doua vagoane. Ar avea atunci de ce sa rada de noi intregul sistem solar si sa fim considerati mai tampiti si mai primitivi decat suntem……[Leo]
Lasati…ce stiti voi….tov Leo a decis ca angajatul trebuie trimis intr-un lagar de reeducare fortata prin munca…asa cum tot dispunea el, din pozitia de ofiter acoperit Secu’, in Epoca de Aur. Cum autoritatile romane l-au informat pe tov Leo ca in Romania, stat membru NATO si UE, nu mai exista nici un lagar (colonie penitenciara) in uz, tov Leo a demarat negocieri intense cu autoritatile chineze pentru a accepta, in lagarele de reeducare destinate minoritatii uigure, si un amarat de acar Paun mioritic. La nevoie, tov Leo s-a aratat dispus sa-si foloseasca vechile contacte din Secu’ pentru a initia negocieri specifice si cu autoritatile din Koreea de Nord si Cuba, tari cunoscute pentru modul exemplar de rezolvare a problemelor legate de dreptul penal international si drepturile omului.
Eu altceva nu inteleg, ala in locomotiva nu poate fi sunat cumva si anuntat sa se opreasca un pic inainte de bariera in situatii de genul? Parca sunt universuri paralele, trenul, bariera, ambulanta, parca nu-s aceeasi planeta.
Iar pe ala de ce sa-l injuri, saracul? Eu probabil as fi ridicat-o, cu mare retinere, daca nu ar fi fost vreun mod de a verifica ca am facut asta si as fi fost dat afara. Dar asta nu inseamna ca ala nu a ridicat-o de nenorocit ce e, a urmat regulile, i-o fi fost teama de un nenorocire si mai mare.
@Leo
Bre nea presupunere, presupui ca daca era copilul unui rrom se intampla altfel ? Am văzut ce viziuni ai, practici legea junglei și te dai om de mare clasa, comunistă.
Cand omului beat i se spune sa se culce, acesta o face, dar cand prostului îi demonstrezi ca este prost, acesta iti arata ca poate fi mai prost.
Cine dracu a mai pomenit in Europa drum național sa se intersecteze cu calea ferată. Legistilor ăștia pt care viata unui om e mai putin importanta decat un regulament de la 1917 pot sa le spun ca s au inventat podurile.
Nu mai zic de bariere automatizate ca sunt si ele depășite. Poduri, bre. Dar e greu de construit. Sunt alegeri dar degeaba. De exemplu, pe agaricii ăștia de candidează la primărie ii doare in cot de spitale si de sănătatea buzoienilor.
Tocmai Leo vorbeste de omenie si de empatie, el, guzganul rosu care, in cazul unui alt articol recomanda cu caldura „nivelarea” la nivelul asfaltului a oricarui „betivan” care s-ar pozitiona in orice parte a carosabilului socialist fara aprobarea partidului unic. Vorbeste de empatie si omenie fostul nomenclaturist, cel care clasifica fiintele umane in functie de lungimea parului, cel care preamarea abuzurile militiei socialiste dovedindu-se ulterior a fi doar un marsav tradator al regimului politic in urma caruia a avut numai beneficii. Tot de omenie si empatie vorbeste locotenetul Secu’ in retragere care a nenorocit generatii de „oameni ai muncii” prin rezolutii si decizii adoptate arbitrar. Omenia si empatia ii sunt total necunoscute unui absolvent de Stefan Ghiorghiu, unui parvenit care, asa cum se autodenunta, „beneficia, PRIN NATURA RELATIILOR DE SERVICIU, de bonuri de benzina nelimitate de la PECO” intr-o vreme cand cetatenii de rand primeau doar 20 de litri de carburant pe luna… Omenie si empatie intr-un regim comunist putred in care Leo a ocupat zeci de ani o pozitie de top… Omenie si empatie de care Leo s-a debarasat fara nici o emotie la „revolutie”, tradand sau, mai poetic spus, „intorcand armele” din teama de a nu rata trenul conjuratilor rosii, organizatori ai loviturii de stat…
(Nu numai ca ar fi fost dat afara, dar ar fi facut si puscarie pe viata)bai copile tu stii ce vorbesti acolo?….inchisoare pe viata?…..unde ai auzit de „inchisoare pe viata in romania?”la voi tot se condamnă se pedepsește.daca crapi cine te duce la spital maică-ta care merge cu 40 km pe oră de la vorbesti la buzau??
Intru iluminarea tuturor, iata exemplu de omenie:
In urma cu vreo doua zile, doua vecine studente au plecat la Bucuresti cu trenul. La podul de la Dragaica, scaaartz, se opreste trenul. Toata lumea: ,,Ce e, ce e”?
Ce sa fie: un mos uitase sa coboare/sau n-o fi stiut, in gara Buzau. A vorbit cu conductorul, conductorul cu mecanicul si au oprit trenul sa coboare mosul.
Fara indoiala ca nici conductorul, nici mecanicul nu erau buzoieni batuti in cap. Astia n-ar fi oprit nici sa-i omori, ba ar mai fi facut si haz de mos si i-ar mai fi ras si o amenda ca a mers fara bilet pana la Mizil……[Leo]
Ptr cre(s)tinii marlani de mai sus.
Nu eu sunt cel cu presupunerile. Eu doar l-am parodiat pe presupunangiu, dar cand pe forum sunt multi cre(s)tini batuti in cap, n-au cum sa inteleaga.
Sunt convins insa ca acela cu presupunerile a inteles……[Leo]
Se spune ca moșul care a uitat sa coboare era tocmai Leo, venea din stațiune de la Socola.
@Leo
Tu esti ,,presupunangiul” nr.1 si acuzi pe altii de presupuneri. Tu doar ai bănuieli, presupuneri, dar nimic concret, demonstrat. Ai primit o lecție de la Buzoienii.ro ( articolul cu afirmațiile șefului de la CFR) si tu mergi in nebunia ta. Chiar ai nevoie de tratament de specialitate, acum cateva zile spuneai ca acel pieton ,,betiv” de la Ulmeni trebuia lovit de acel șofer, care constient fiind de consecinte, si-a urmat instinctul si a evitat un dezastru. Poate ar fi bine sa te informezi de la politie, cate victime a facut acel tren ,,cu două vagoane”, cum spui tu.
D-le @Dan al nu stiu catelea, cine presupunea ca un tembel mai baiatule ca: ,,daca bariera era automata…..”, cand in articol scria clar ca nu era? Uiti de la mana pan-la gura?
Cat despre ,,pietonul”, cum il numesti tu pe boschetarul betziv care mergea pe intuneric prin mijlolocul soselei, cate victime putea sa faca in urma cascadoriei nefericitului sofer care s-a trezit cu el in fatza masinii? Pai ala era PIETON mai desteptule? Statutul de pieton presupune un oarecare grad de constientza altfel calci in gropi, dai cu capul in stalpi, o iei alaturea cu drumul si te calca masinile etc. Cam cum gandesti tu prin comentariile tale de-a dreptul imbecile…….[Leo]
@Leo
Ti-am dat exeplul cu bariera automată pentru a te face sa înțelegi ca, acea bariera nu se ridica cand vrea un șofer mofturos. Dacă ești prost și nu înțelegi las-o moarta. Am inteles perfect situația critica a copilului, dar nu inseamna ca trebuie sa facem abateri de la reguli si astfel sa mărime numărul victimelor. Si nu mai lua acest lucru ca pe o presupunere pentru ca se cunosc cazuri concrete cu astfel de „eroi” care au provocat tragedii. Se vede ca a trecut viata degeaba pe lângă tine, nu ai invatat nimic, după părerea ta, toata lumea este proasta pentru ca respecta legea, tu esti desteptul de la răsărit care este paralel cu legea.
@Leo
Am văzut si noi articolul cu șeful de la CFR si am aflat cum sta treaba legal. Restul comentariilor pe care le-ai facut dupa ce ai citit articolul, te arunca in ridicol. Ai demonstrat ce poti si cat cunosti din legislația zilelor noastre. Ti-am spus că in Europa, trenul nu se întâlnește cu autovehiculul si am pretins că in Romania, politicienii nu au facut poduri rutiere acolo unde drumurile naționale se intersectează cu calea ferată. Am scris despre simpatia ta fata de societatea rusească pentru ca asta lasi de inteles in comentariile de pe buzoienii.ro. Nu am nimic cu acel copil, cum ai pretins tu, încercând să mă denigrezi, în schimb am o problema cu tine, pentru ca ai atacat pe acel om, care si-a indeplinit sarcinile de serviciu. Sper sa ai parte de un tratament adecvat si sa ne ajungi din urmă. Suntem in anul 2020.
Pentru toarshu’ Leo toti cei care nu sunt cu el, sunt impotriva lui !
Cunoasteti dictonul, nu ? A distrus o generatie, vreo 50 de ani si el nu are cum sa gandeasca altfel.
El este UNICUL care detine adevarul absolut. Toti ceilalti sunt doar niste cre(s)tini, dupa cum ne repeta cu spume in fiecare comentariu sau AVC, ca nu mai intelegi care este diferenta la acest individ.
In plus, ne enumera mai sus cateva motive pentru care sa incalci legea, lucru pe care „Acarul Paun” NU l-a facut. Bravo !
„Nu mai fii neanderthalian”, Leo.
La Secu, stim, treceai peste bariera dupa ce il impuscai pe bietul om, dar acum s-au dus „vremurili alea, bre”
:::))))
Leo si Raul…ultimii mohicani bolsevici…
Mars in Siberia ori Coreea de Nord, daca va place atat de mult estul sovietic !!!
Viitor de aur tara noastra are/Si prevaz prin secoli a ei inaltare:))
Intru corectarea agramatilor:
,,toarshu’,, este o forma total incorecta. Avand in vedere si luand in consideratie ca dintre sunetele care alcatuiesc cuvantul original, lipseste sunetul ,,v”, forma corecta de scriere ptr cei care nu sunt agramati este: ,,to’arshu”.
Sincer ma apuca groaza cand ma gandesc cat de vast este lexicul romanesc si cat de complicata este gramatica noastra , iar eu mi-am asumat uriasa raspundere sa corectez agramatii la fiecare pas al lor…….[Leo]
Tov Leo Tz, corect sau nu gramatical, tu rămâi însă un bolșevic, un trădător și un șobolan roșu !
Dintr-o persoană cu mai puțină știință de carte, cu puțin efort, se poate scoate ceva…..dar dintr-un bolșevic înrăit în trădări de țară, un securist mârșav, nu o să faci niciodată o persoană onorabilă…
Fiecare pasăre pe limba ei piere !
Toarshu’ academician, las-o ca macane iar, nu mai inventa corectii gramaticale. Nici forma mea, nici forma ta, nu exista in Dex. Au existat doar in Dex-ul coanei Leana, zisa si ‘toarsha co2’…
Dar ce aveți domnule, cu Leo? Și-a dat omul cu părerea și voi trebuie să îi dați în cap? Unde este libertatea de opinie câștigată în urmă cu mai bine de 30 de ani, cu sânge? Leo, până la urmă, este asemenea câinelui din banc, care întrebat ce i-a adus democrația, spune că i s-a lungit lanțul cu 2 metri, castronul cu mâncare a fost dus la 3 metri, în schimb poate să latre cât vrea… Ham, ham!
D-le L(P)ulache, vad ca aceia care latra mai tare impotriva mea sunt chiar colegii d-tale de mentalitate. HAU-hau!
Ia zgaieste-te mai bine ca sa vezi care este toata haita de potai turbate si impotriva cui latra la absolut orice postare de-a mea. Poate astfel ti se vor limpezi niste pareri, desi personal nu sper nimic.
Daca EU as disparea de pe forum, d-l Tereaca s-ar trezi doar cu maxim 1/5 din comentariile actuale. Ma indoiesc ca i-ar surade ideea……[Leo]
Apropo: daca ar fi sa ne luam de LEGALITATEA unei bariere care nu se poate ridica 3 secunde ptr salvarea unui copil, atunci d-l Iohannis ar trebui f legal sa se afle acum in puscarie pt 60 de imobile retrocedate fraudulos catre FDGR, idem ptr doua imobile furate cu acte false, la fel ptr ca refuza sa inapoieze 320 000 E ca suma incasata fara drept si tot idem ptr mijlocirea infierilor de copii de la casele de copii = TRAFIC DE PERSOANE.
Dragi colegi de forum, ce ati zice daca il „sanctionam cu vot de blam pe toarshu Leo” si nu mai raspundem timp de 1 saptamana la comentariile lui ?
Va bagati ?! Hai sa promovam chestia asta pe toate articolele, cu start din 01 Oct !
Asa, vom putea sa vedem cum sobolanul rosu urla la stele. Cred ca l-ar enerva maxim.