Pădurea Crâng, la stat sau la Primăria Buzău ? USR: „I-am oprit. Rămâne la stat”! Sebastian Radu, PSD: „Vom vedea la vot”

Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PSD de Buzău, prin care se dorește trecerea Pădurii Crâng din proprietatea statului în cea a Primăriei Buzău s-a discutat ieri în Comisia de Administrație din Senat.

La final, cei de la USR, care se opun proiectului au clamat victoria:

„Pădurea Crâng rămâne proprietatea statului şi în administrarea Romsilva! Raportul de admitere a picat cu 8 abţineri şi un vot împotrivă! Tocmai ce s-a încheiat Comisia de Administrație Publică cu participarea primarului orașului Buzău, pe de o parte, și a cetățenilor pe de alta. Cetățenii orașului s-au mobilizat exemplar, arătând că primarul PSD dorește trecerea pădurii în administrarea locală pentru diverse proiecte care ar distruge pădurea. Mă bucur că după luni de zile de muncă împreună cu cetățenii din Buzău am reușit să oprim un alt furt marca PSD”, a scris pe facebook senatoarea USR, Florina Presadă.

La ședință a participat inclusiv primarul C-tin Toma, dar și deputatul PSD Buzău, Sebastian Radu. Ghinionul lor e că la depunerea  proiectului, undeva prin primăvară, n-aveau habar că între timp în România va izbucni scandalul Belina, iar acum un astfel de demers e privit cu suspiciune maximă:

„Să zicem că domnii de la USR au repurtat o victorie de etapă. Am rămas și eu puțin surprins în legătură cu votul de ieri. Deși șeful comisiei, fostul primar de la Târgu Jiu, și Cseke Atilla de la UDMR mi-a spus că vor vota pentru, am văzut apoi că la vot s-au abținut. Însă, decisiv va fi votul în plen. Mai întâi se va vota în Senat, apoi la Camera Deputaților. Cei de la USR au acuzat că dacă pădurea va trece la primărie, atunci se vor amplasa acolo corturi de nunți. Le-am explicat că dimpotrivă, acum, când pădurea e la stat, s-a amplasat un cort de nunți. În luarea mea de cuvânt am explicat faptul că în lege se va specifica faptul că nu se va permite a se construi și că scopul vizat de Primărie este tocmai o mai bună întreținere a pădurii. În pădure se aruncă gunoaie, se taie copaci, canalele sunt colmatate, cei de la Romsilva au și recunoscut că n-au capacitatea de a administra pădurea”, ne-a spus Sebastian Radu.

Deputatul buzoian a remarcat și faptul că la întrebarea sa reprezentantul Ministerului Finanțelor a spus că ministerul a devenit scriptic proprietar pe Pădurea Crâng abia în 1991 la elaborarea Codului Silvic. „Ce ironie. Deci nu comuniștii au trecut pădurea la stat, ci așa-zișii capitaliști de după revoluție”, a adăugat Sebastian Radu.

loading...

3 comentarii la „Pădurea Crâng, la stat sau la Primăria Buzău ? USR: „I-am oprit. Rămâne la stat”! Sebastian Radu, PSD: „Vom vedea la vot”

  • Erata: Senatoarea este de la USR. USL-ul nu mai exista

    Răspunde
  • Stau și mă întreb până unde poate merge obrăznicia și obediența celor care ,străini total de patrimoniul buzoian ,acționează împotriva buzoienilor .Cine are dreptul de a hotărâ ce se întâmplă cu moștenirea seculară a oamenilor acestor locuri ,buzoienii sau cineva care a trecut eventual cu trenul prin gară ,fără să știe nici măcar unde se află Palatul comunal.Cine poate gestiona mai bine soarta celui mai frumos loc din oraș ,un om al locului ,sau un turist grăbit .Au pus ochii pe Crângul nostru și vor să devenim chiriaș .Păi hai atunci să dăm și bilete la cei care vor să intre în parc și să ne uităm cu jind la cei care au posibilitatea de a savura o bere rece la localurile de acolo și să înghițim în sec ,proprietari veniți din istorie cărora Crângul este moștenire .O mitocănie mai mare ca asta , credeți-mă nu am mai văzut de mult .Să te dea afară din casă ,casă pe care ai plătit-o ,și ești proprietar .Rușine .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.