Pentru buzoieni, biserică, militari și armată
Dublă inaugurare duminică pe Calea Eroilor.
E vorba, în primul rând, de clădirea construită de Primăria Buzău în incinta Cimitirului Eroilor:
Imobilul are două etaje. La parter va servi drept capelă pentru Biserica Eroilor.
La etaj va funcționa un muzeu al eroilor buzoieni înmormântați în cimitirul învecinat. În acest spațiu vor putea fi desfășurate și activități cultural-educaționale:
Sfințirea capelei și a muzeului au fost realizate de Înalt Preasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența primarului C-tin Toma, reprezentantul Primăriei Buzău.
Înainte de inaugurarea noii clădiri, ÎPS Ciprian a sfințit și noua pictură a bisericii din incinta Cimitirului Eroilor, biserică renovată tot de Primăria Buzău:
Pictura bisericii a fost realizată între 2019-2022, în tehnica frescă, de pictorul Ioan Tcaciuc-Dobrin.
Pentru eforturile depuse la ridicarea edificiului eclesial și la înfrumusețarea sfântului lăcaș, părintele paroh Constantin-Ciprian Grigore a fost răsplătit cu Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, iar părintele conslujitor Ioan Necula a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, respectiv unii binefăcători au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și icoane:
Citește și:
Pingback:Pentru buzoieni, biserică, militari și armată – Buzoienii.ro - newsflash