Peste 200 de dansatori inclusiv din SUA. Iată noutățile din acest an plus o RUGĂMINTE

Astăzi, de la ora 17.00, odată cu tradiționala paradă a portului popular se va deschide oficial cea de-a cincea ediției a Festivalului Internațional de Dansuri Folclorice.

Participă peste 200 de dansatori din opt țări și trei continente.

Ce de obicei locul ales este Parcul Crâng – Zona Obelisc – cu condiția ca vremea să permită.

Aceasta este și marea rugăminte atât a organizatorilor cât și a participanților – să nu plouă!

Parada ar urma să se desfășoare azi de la ora 17.00 între Piața Dacia și Parcul Crâng. Dacă va ploua ea nu se va mai desfășura și se va trece direct la concurs – ora 18.00 la Sala Mare a CJ Buzău.

Noutățile din acest an sunt prezența echipelor de dansatori din SUA, Israel și Lituania,.

Celelalte țări participante sunt Turcia, Slovacia, Bulgaria, Polonia și, evident, România.

O altă premieră este organizarea, tot în Parcul Crâng, a unui Târg Internațional de Meșteșuguri Tradiționale, la care vor expune SUA, Slovacia, Israel și Lituania.

Spectacolele vor începe în fiecare zi la ora 18.00.

„Acest festival e o pledoarie pentru tradiții, o dovadă că ne iubim trecutul. Îi invit pe buzoieni la festivalul concurs, e un eveniment important, se vor distra și îmbogăți cultural. De asemenea și participanții vor petrece câteva zile plăcute la Buzău și vor pleca cu o impresie plăcută despre Buzău și România” – Emanoil Neagu – președinte CJ Buzău.

De organizarea acestui festival ajuns la a cincea ediție s-a ocupat vicele CJ Buzău – Adrian Petre, fost director al Centrului Județean de Cultură și Artă.

Acesta a anunțat că mâine patru dintre țările participante vor da o reprezentație și la Rm. Sărat și că vizitatorii vor fi plimbați duminică pe la Vulcanii Noroioși și Mănăstirea Ciolanu.

Mai jos s-au inserat cele două afișe (dansuri + meșteșuguri) ale festivalului.

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.