Pietonii nu mai sunt lăsați pe podul de la V. Pașii. Oamenii o iau pe lângă calea ferată. „Probabil că vor fi și oameni morți”

De astăzi, podul de la V. Pașii a fost închis inclusiv pietonilor, posibil definitiv.

Muncitorii au blocat accesul pe pod la ambele capete, astfel că pietonii au recurs la o variantă riscantă. Să o ia pe podul feroviar, pe lângă calea ferată.

„Eu sper că după două luni pe podul vechi se va permite din nou circulația pietonală. Până atunci va fi dificil. Oamenii vor trebui să se asocieze mai mulți la câte un autoturism atunci când merg în oraș. Am vorbit și la firmele de transport să suplimenteze cursele în această perioadă. Însă, sunt firme private, vor pune mai multe microbuze dacă vor avea clienți și nu vor merge în pierdere”, ne-a declarat Gheorghe Firon, primarul din V. Pașii.

Îngrijorat de situație, la fața locului a venit șeful de secție de pe Buzău al Regionalei CFR Infrastructură:

Ov. Pelin, CFR

„Mă tem că vor fi oameni schilodiți sau chiar omorâți de tren. Mă gândesc în principal la oameni în stare de ebrietate, poate și la bicicliști. Orice neatenție poate fi fatală. O să vedem ce decizie vom lua. Accesul pietonilor pe podul feroviar este interzis. Nu doar că vom aplica amenzi, dar pentru așa ceva se face dosar penal. Urmează ca Poliția Feroviară să vină la pod și să dea amenzi, plus să întocmească dosare penale”, ne-a declarat în urmă cu câteva minute Ovidiu Pelin, șef în CFR Insfrastructură.

Oamenii însă urcă movila de la intrarea pe pod și o iau pe lângă calea ferată, unde există un spațiu pietonal.

„N-avem ce face. Pe unde să o luăm prin altă parte ? Eu sunt mai în vârstă și am mai mers pe aici pe lângă calea ferată. Înainte când podul era din lemn și se mai repara, pe aici o l

uam. Nu e așa de mare pericolul. Doar dacă ești beat și nu vezi pe unde mergi”, ne-a spus o doamnă care a luat-o la pas între calea ferată și balustradă”.

Dacă la prânz numărul pietonilor este redus, în schimb, dimineața și după amiaza, podul feroviar e plin cu muncitori. Această situație ar putea dura două-trei luni sau chiar mai mult, până la terminarea celuilalt pod rutier.

„Sunt două variante, încă nu s-a luat o decizie. Cel mai probabil podul vechi va fi închis definitiv și va intra în conservare. Asta înseamnă că nu se va mai circula deloc pe el, nici cu piciorul. Cea de-a doua variantă, cu șanse mai mici, e să se amenajeze totuși o cale pietonală. Vom vedea”, a precizat dirigintele de șantier.


 

Citește și articolul: A murit bărbatul care a intrat în stop respirator la câteva minute după ce medicul l-a trimis acasă că „e bine”

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.