Poți suna chiar de azi pentru a programa ridicarea de la blocul tău a deșeurilor
A început a doua CAMPANIE GRATUITĂ din acest an de ridicare a deșeurilor voluminoase și a celor electrice.
Buzoienii trebuie să sune la 0374 885 690 pentru a comandat ridicarea de la blocul ori casa lor.
Programul pe cartiere e afișat mai jos, dar, atenție, pentru zona Unirii Sud și Centru, Bălcescu, Caraiman și Bălcescu programarea trebuie făcută azi ca ridicarea să se facă mâine.

Campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice este adresată populației, agenților economici, școlilor și altor instituții publice din municipiul Buzău
În cadrul campaniei buzoienilor li se oferă posibilitatea de colectare a deșeurilor electrice și a celor voluminoase direct de la domiciliu, în baza unei solicitări. Comenzile se vor face la numărul 0374 885 690, de luni până vineri în intervalul orar 7:00-14:00, începând cu data de 11 noiembrie. În urma programării colectării, deșeurile vor trebui scoase în fața porții casei/blocului până în ora 9:00, în ziua de colectare aferentă fiecărei zone.
Pentru persoanele fizice colectarea se va realiza în fiecare zi de sâmbătă, fiecărei zile de colectare îi sunt atribuite anumite zone, conform programului de mai jos:
Dată colectare deșeuri voluminoase și DEEE-uri | Zonă stabilită pentru colectare de la domiciliu | Perioada alocată pentru preluarea comenzilor | Program pentru solicitări |
16 Noiembrie | Zona Centrală (Bazar, Obor)Cartier Unirii Centru (intersectia Str. Patriei/Bld. Unirii – Str. Obor/Bld.Unirii)Cartier Democrației / CaraimanCartier Nicolae TitulescuCartier Nicolae BalcescuCartier Orizont | 11 – 15 Noiembrie | Telefon: Call – Center 0374.885.690 Luni – Vineri Orele 07:00-14:00 |
23 Noiembrie | Cartier Episcopiei (Micro 3)Cartier Unirii NordCartier ConstituțieiCartier Transilvaniei Cartier SimileascaCartier Crâng, Micro 14Zona Simila – Tiglari | 18 – 22 Noiembrie | |
30 Noiembrie | Cartier BroșteniCartier Dorobanți 1 + 2 + ExtindereCartier Horticolei Cartier Al. MarghilomanCartier Micro 5 | 25 – 29 Noiembrie | |
07 Decembrie | Cartier Independenței Cartier GăriiCartier Unirii Sud (intersectia Str. Patriei/ Bld. Unirii – Calea Eroilor /Bld. Unirii) | 2 – 6 Decembrie | |
14 Decembrie | Cartier PoștăCartier Mihai ViteazuBld. Industriei | 9 – 13 Decembrie |
Pentru a încuraja inițiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice și electronice de minim 15 kg cumulate va primi un premiu instant, 2 becuri LED (în limita stocului disponibil).
Pentru persoanele juridice, școli și alte instituții publice se vor colecta gratuit doar deșeurile electrice, electronice și electrocasnice, conform aceleași proceduri de predare, respectiv comenzile se vor face la numărul 0374 885 690, iar preluarea acestora se va realiza în cursul săptămânii.
Categoriile de deșeuri voluminoase acceptate:
– obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc.)
– uși din lemn sau din alt material
– tâmplărie geam din lemn sau din alt material
– covoare, linoleum, mochete
Categorii de deșeuri electrice, electronice și electrocasnice acceptate:
Orice obiect/echipament electric și/sau electronic ieșit din uz care funcționa cu ajutorul bateriilor sau pe bază de curent, la priză (ex. frigider, aspirator, telefon, imprimantă, tastatura, laptop, mixer, cuptor cu microunde, mașină de spălat etc.)
Lista completă poate fi accesată pe site-ul www.rersu.ro, Secțiunea UTILE.
Primăria Municipiului Buzău, alături de RER SUD, ECOTIC, și GreenWEEE îndeamnă buzoienii să acționeze responsabil în gestionarea deșeurilor cu regim special și să opteze pentru predarea acestora în mod organizat astfel încât să contribuie la protejarea mediului înconjurător.
Colectarea deșeurilor electrice și electronice, precum și a deșeurilor voluminoase va fi făcută de către RER SUD. Reciclarea deșeurilor de echipamente electrice se va realiza la fabrica GreenWEEE Buzău.
Detalii despre campanie și regulamentul acesteia sunt disponibile pe www.rersud.ro, www.primariabuzau.ro și www.ecotic.ro.
Colectarea corecta a deseurilor mari este esentiala pentru pastrarea curateniei in jurul blocurilor. Locatarii ar trebui sa respecte programele de ridicare si sa evite abandonarea mobilierului sau electrocasnicelor pe spatiul public. Implicarea administratiei locale si a comunitatii face diferenta !