Premieră la Buzău! Prima femeie viceprimar!

Primarul Toma a anunțat în această dimineață numele celui de-al doilea viceprimar.

Toma: E vorba de Oana Matache, 32 de ani. E o tânără deosebită, isteață, cu studii în managementul educațional în Anglia și Germania, vorbește ambele limbi la perfecție. S-a întors de aproape un an acasă, la Buzău, unde a deschis un centru educațional de succes

Foto: Ieri, Oana Matache, la depunerea jurământului pentru postul de consilier local

Toma: „Oana mi-a lăsat și vineri, când am avut acea întâlnire cu ambasadorii din țările UE, o impresie deosebită. S-a descurcat remarcabil. În următorul mandat vom pune accent pe educație și cultură, de asta am ales-o pe ea, deși și alți tineri promovați consilieri ar fi meritat”

Oana Matache: „Sunt de profesie psiholog, am absolvit Universitatea Shefield din Anglia, apoi Institutul Goethe din Germania. Ce m-a convins să mă întorc acasă ? Facebook-ul! Tot citeam aici despre lucrurile bune care se întâmplă la noi în oraș. Împreună cu soțul meu, cu care locuiam în Germania, alături de fiica noastră, am discutat și cu prieteni din Buzău și care au confirmat schimbările în bine. Am făcut pasul de a ne întoarce acasă fără prea multă planificare, destul de brusc. Din fericire s-a dovedit că decizia a fost una corectă, realistă. Ne e bine acasă la Buzău”.

Oana Matache a fost invitată în iunie de primarul Toma să intre în PSD. A acceptat, iar pe 30 iunie a fost prezentată într-o conferință de presă

Oana Matache va fi votată azi viceprimar al mun. Buzău – într-o ședință programată să se desfășoare la 11.00.

E posibil să existe și o mică întârziere, întrucât se mai așteaptă un document de la Prefectura Buzău.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.