Primar: „Dna doctor e dispusă să-și deschidă cabinet AICI”
Posibilă rezolvare – rapidă – a problemei de la Maxenu, sat de 1500 de locuitori, rămas din noiembrie fără medic de familie.
Aurel Stoica, primar Țintești: „Există o rezolvare rapidă a acestei probleme acute a comunității locale. Doamna doctor Cristina Stănescu, medic de familie la Țintești, e dispusă să-și deschidă cabinet și la Maxenu, unde să vină de 2-3 ori pe săptămână. Dar, înainte de a-și deschide cabinet la Maxenu, ar trebui ca localnicii să se mute de la fostul medic din sat, dna Iosif, la dna dr. Stănescu de la Țintești”
Localnic Maxenu: „Nu știam, nici eu și nici ceilalți săteni, că există această soluție. Ar trebui făcut cumva să li se comunice oamenilor, să organizeze domnul primar și dna doctor o întâlnire cu noi. Ar fi excelent să avem din nou medic de familie la noi în sat. Mai ales pentru cei mai bătrâni, care se deplasează mai greu”.
Primarul Stoica susține că mutarea de la un cabinet de medicină de familie la altul se face ușor, trebuie doar ca pacienții să vină o dată până la Țintești la cabinetul dr. Stănescu pentru a depune o cerere.
Citește și:
Deci, ce să înțelegem? Că pentru fostul medic nu s-a putut rezolva problema cu spațiul iar pentru cel de la Țintești se poate!! Ups!! Nu cumva miroase a mânărie a primarului??