Primarul recunoaște: „Da, avem 371 de ADULȚI asistați social. TOȚI APȚI DE MUNCĂ!”
„Da, e o situație foarte dificilă la noi în comună”, recunoaște primarul din Viperești.
„Toți 371 figurează ca șomeri, dar sunt de fapt asistați social. Toți sunt adulți, persoane apte de muncă. Am ajuns pe primul loc în județ, trebuie făcut ceva!”, a admis Romi Dedu, primarul din Viperești.
Primarul spune că în săptămânile următoare va începe să anuleze din dosarele de ajutor social.
„A fost o acțiune foarte bună, chiar marți. Au venit de la Șomaj de la Buzău și de la Pătârlagele și li s-au oferit locuri de muncă. Acum să vedem și câți se vor angaja. Dar, vă promit, cei cărora li s-au oferit locuri de muncă și le-au refuzat, deși sunt apți, vor rămâne fără ajutorul social. Să mă sunați peste două luni, prin aprilie, să vă spun câți mai sunt din ăștia 371”, a adăugat primarul.
*Peste 80% dintre asistații social din Viperești sunt de etnie rromă. Atenție, nu e o afirmație rasistă, e o constatare. Problemele nu țin de etnie, ci de educație. Rromii educați sunt buni cetățeni și avem numeroase exemple.
* „Le vom tăia ajutorul social și celor care nu-și prestează orele de muncă în folosul comunității. Avem destui și din ăștia, care nu-și fac nici măcar cele 11 ore pe lună”
* „Județul Buzău, locul 1 la șomaj!”, e o afirmație, pentru cunoscători, mincinoasă (și manipulatoare). Din cei 13,5 mii de „șomeri” din județ, 11 mii (!) sunt în fapt asistați social – o cifră imensă. Șomeri adevărați sunt doar 2,5 mii – cei care își caută un loc de muncă! (șomer, DEX – persoană care își caută un loc de muncă)
Topul comunelor cu „șomeri”, adică asistați social
Viprești 371
Calvini 362
Mihăilești 314
Luciu 296
Buda 286
Vernești 280
Râmnicelu 267
Țintești 225
Topliceni 220
Vom reveni și cu alte articole pe acest subiect.
Aoleu .mancati-as ,ce noutate!La vot ,ii scoateti ,la munca ,ba!Ba ,primari ipocriti!Pana n-or disparea astfel de practici n-o sa ne facem bine si nici nu o sa progresam!