Primul ministru și ministrul Apărării au venit azi la Buzău
Au fost aplauze azi lângă podul de la Mărăcineni după dezvelirea monumentului:
Buzăul este recunoscut la nivel național drept orașul aviației și parașutismului militar, iar azi a mai pus două cărămizi la acest statut:
Tot azi a fost inaugurată galeria foto „Eroii aerului” de la Buzău. La eveniment au participat la invitația primarului Toma, pe lângă oficialitățile locale, primul ministru și ministrul Apărării:
Un militar de-ar fi fost primar la Buzău, probabil că n-ar fi făcut atâtea în oraș pentru această breaslă precum Toma:
Citește și:
Ce ne mai place sa ne lăudam cu militarii pe la toate sărbătorile si alte sindrofii. După, începe nebunia: pensii nesimțite, drepturi nerecunoscute sau neacordate, etc. O fi bine, o fi rău, Dumnezeu știe!
Urale și aplauze prelungite!
Parca citesc un articol de pe vremea lui Ceausescu! Noi, oameji simpli, am fost astazi la fel de recunoscatori cand a trebuit sa ocolim tribsonul respectiv, cand am mers bara la bara timp de-o ora pe centura, cand a trebuit sa facem ditamai bucla ca sa ajungem la Ramnic! Dar, traim in Romania, aia desteptii cu distractia, aia fraieri cu munca de jos!
De ce avem bubuiala de artificii si lalaiala de muzica noaptea, dupa ora 22:00? De ce permite primaria asa ceva? Nu avem Politie Locala, nu mai e lege, nimic? Se aude in jumate de oras, ce naiba, e Mogadishu aici? Nu suntem in lumea civilizata? Ca taxele cele mai mari din tara le avem, conditii ca-n zona de razboi.
Buzoienilor, cu părere de rău, li se aplică de minune zicerea lui Decimus Juvenalis, aceea de a oferi poporului pâine și circ. Sau mai știi, poate că poetul latin s-a inspirat de la niște buzoieni acum 2 milenii.
Trăiască tovarășii
Nu mai plângeri aveți , câte a făcut pentru orașul nostru nu vedeți? Vă mulțumesc dn primar pentru tot ceea a-ți făcut pentru noi!
Slava Partidului !!!
Pentru tine nu a făcut destul. Cere să îți plătească și niște cursuri de gramatică!
Aveți ce au votat bolșevicii …pâine și circ.
De ce ne-am lăuda cu armia română? Ce mari fapte de arme au soldații noștri, care nu au mai tras cu arma de la Revoluție, și atunci mai întâi în demonstranți, iar apoi între ei, ca proștii?! Și le mai și plătim privilegii, pensii, sinecuri…
Să închizi circulația pe drumul spre Moldova pentru a inaugura un gard cu poze cu ăștia, de la tribună vorbind niște oameni care nu dau doi bani pe cetățenii acestei țări, asta da treabă cu cap!
Chiar nu avem pe cine pune în poze, trebuie să punem soldați? Cu asta ieșim în lume? Cu moarte? Cu ciomăgarii statului? Buni și ăștia, dar să îi ținem așa, mai la spate, că nu suntem stat totalitar care face apel la discursul patriotard pentru a-și masca incapacitatea de a oferi bunăstare, libertate, democrație, drepturi, dreptate, educație și sănătate publică, politici coerente de dezvoltare, proiecte care să ne unească, premise ale unui viitor mai bun, politici de dezvoltare demografică și alte prostii de-astea imposibil de cuprins cu mintea de politicieni.
Ce e piticania aia de monument???Atat merita supraoamenii care sunt (au fost) parasutistii???Pacat!