PRO România Buzău transmite condoleanțe familiei medicului Ion Vasile

Organizația județeană a PRO ROMÂNIA a primit cu stupefacție în această dimineață dispariția medicului și omului politic Ion Vasile, una dintre personalitățile cele mai cunoscute atît în plan local cât și național. Fostul lider al  PSD Buzău, medicul Ion Vasile, fost prefect, senator şi ambasador, s-a stins din viață din cauza unei boli neiertătoare.

  „Mâna care a salvat atâtea vieţi n-a mai putut salvată”, a scris, pe pagina sa de Facebook, jurnalista Mari Jeanne Ion, fiica cea mare a medicului Ion Vasile, alături de care suntem în greaua pierdere suferită.

De altfel, organizația PRO România Buzău transmite și pe această cale sincere condoleanțe familiei, iar reprezentanții noștri vor participa la funeraliile medicului și politicianului Ion Vasile, în semn de respect pentru un adevărat om de stânga, cum a fost el aproape două decenii, până la ieșirea din politică, un exemplu pe care din păcate actualii politicieni de stânga nu-l urmează, ghidându-se după alte principii decât cele ale predecesorilor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.