Proiect fantastic pentru Buzău. Toma l-a anunțat azi
E un nou proiect „trăsnet” pentru Buzău.
După Calea Eroilor, obiectiv apreciat de buzoieni și vizitatori deopotrivă, primarul Toma a anunțat azi planul amenajării unui canal cu apă curgătoare prin oraș.
Așa cum au orașele civilizate din vestul Europei.
Prima bucată a canalului ar urma să se amenajeze pe strada Frăsinet, între Kaufland și Biserica Sf. Ștefan.
Garajele care ocupă acum acel spațiu ar urma să fi demolate, pentru a face loc canalului.
„Va fi un canal deschis, cu poduri, moară de apă, și alte comedii din astea care să atragă lumea. Marți mă voi întâlni acolo cu un grup de
arhitecți. Vor fi 850 de metri de canal între Kaufland și Biserica Sf. Ștefan. Practic, reinventăm Iazul Morii, care a existat în Buzău de la 1790. Canalul încă mai există, dar apa circulă prin subteran. Acolo unde se va putea îl vom aduce la suprafață. Vom desființa garajele, vom face trotuar și pistă de biciclete precum pe Calea Eroilor. Poate vorbim cu episcopia să ne dea o bucată de teren ca să dezvoltăm acest proiect”, a anunțat Toma.
Iazul Morii există și curge de la Cândești, prin Simileasca până în dreptul Galleria Mall, de unde intră sub pământ (vezi foto). Din el se alimentează cele trei heleștee din parcurile Crâng, Tineretului și Marghiloman.
Toma a preluat ideea amenajării acestui canal de la cercetătorul Costel Vânătoru de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă.
Vânătoru a vorbit despre această idee într-un articol publicat în aprilie de buzoienii.ro. „O minte luminată l-ar fi transformat în canalul de agrement al Buzăului! Cu poduri, moriști, lebede…”, a fost titlul articolului (click AICI).
Toma l-a citit, i-a plăcut, l-a chemat pe Vânătoru și au mers împreună pe teren.
„În timp, astfel de canale pot fi scoase la suprafață și în alte zone din Buzău. Sau se pot amenaja unele noi, cu apă din Iazul Morii. Pe lângă frumusețea lor, pot avea și beneficii practice. Preluarea apei după ploile torențiale sau, în perioadele de caniculă, scăderea temperaturilor. Cu 4-5 grade scade temperatura într-o zonă unde există o apă curgătoare”, a spus Vânătoru.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți-a plăcut!
Citește și articolul: „Casa Albă” s-a făcut neagră! Beganu 9 ani! Buleandră 5 ani! Iată de ce se fac vinovați! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Ca sa te plimbi pe Calea Eroilor nu prea ai unde lasa masina daca vii de departe. Poate se gândește primarul sa lase și niște locuri de parcare pe strada Frăsinet dacă o amenajează. Altminteri ideea pare frumoasa
E făcută și parcare. In spatele Cimitirului Sovietic. Plus parcarea de la Kaufland. Sud.
Cine vrea sa vina cu masina gaseste solutii perfect legale de a lasa masina parcata in zona. Totul e sa stii sa te orientezi.
Iti dau eu 3 idei:
Lasi masina la Cimitir (parcare publica) sau daca prin absurd nu gasesti loc ca te duci cand se duc oamenii la morti, poti lasa masina la Kaufland (parcare privata cu folosinta publica), la Pista (parcare publica).
Locuri sunt o gramada, nu vin vizitatori cate locuri sunt.
Mare minune cu uitatul la gardul ala!
Uiți si de ratele la banca!!!
O ticneala,nu altceva!!!
Nea Toma,sa nu uiți bre,sa bagi și niște gondole.Poate faci Buzăul ,mica Veneție.
Când presa din Buzău ia bani frumoși de la primar,ce mai contează o analiza,o opinie,niste răspunsuri la întrebări care chiar sunt de pus?
Sigur dărâmăm garajele ,eliminam parcarea și facem o canalizare supraterana unde vor pluti gunoaie,sticle și vor fi și mai multi tantari
Celor care nu va place ideea primarului
,ori aveti garaje in zona?
Tomita e o idee buna nu zic mi-ar placea o mica venetie prin buzau
1 Poate vorbiti cu episcopia sa va dea locurile pentru a face locuinte la suprapret
2 trebuiesc si parcari in zona
3 poate reusesti sa faci cu drumul care l-ai promis de mult ca il faci intre marghiloman si rondul dinspre maracineni nu de alta da ne-am cam saturat de aglomeratie de la carrefull …sarumana si succes
Multe promisiuni . sa vedem finalul
lasa canalul intai termina soselele ca sa nu mai fie o groapa !!! apoi faci ce vrei domnu primar tomita !!!
Drum direct de la Sala Sporturilor către Podul Maracineni. Iar Arhiepiscopia ori sa lase afacerile ori sa plătească impozite. N a aflat prea cuviosul ca banu e ochiul dracului? Pai nu o sa mai aibă nimeni loc în iad de afaceriști şarlatani. Impozitu’ și taxa sunt pentru toți; fiți mărinimosi căci banii merg în spitale scoli apărare publica și națională și drumuri.
Lasati omul sa faca ,ca oricum face doar cu gura ca nu le mai demoleaza nimeni garajele alora Nu se indura ei sa piarda bani si sa faca o asa investitie .Tot cu ce a facut comunisti ramanem. Episcopia nu da o palma de pamant,ca zici ca au participat la razboi si au murit ca amaratii ce au fost inpropietariti ,popi nu stiu decat sa ia nu sa dea
Ideea nu mi se pare rea, doar ca nu avem educatia necesara ca sa avem grija de lucruri facute cu bani multi. Si cred ca sunt destule lucruri care ar putea fi facute inaintea acestei „minuni”. Iar d- nul primar face foarte multe…din gura. Concret mai putin. Si nici cu ideile nu sta prea bine, chiar daca sunt in mare parte preluate.
Bai baieti..pe hartie si din gura suntem campioni
În realitate , aici in dorobanți, cobor in parcare cu cizme de cauciuc
Hai lasă vrajeala si asigura un minim de civilizație mai întâi
Auras, tot nu ne-ai spus daca domnul Toma a câștigat razboiul cu statul paralel, ca doarde aceea a mers in Piata Victoriei, nu ? Asta cu canalele mai are vreo importanta in plin razboi ?
Bai ce de carcotasi. S.a asfaltat anul trecut la greu,ca niciodata pana acum,anul asta se anunta la fel..chiar afacut ceva..poate amintiti de vreo realizare de.a lui boscodeala in alea 3 mandate…ca eu nu stiu..
Țin minte că în copilărie exista acest canal care străbătea Buzăul și care ,odată cu desființarea abatorului ,încet ,încet ,a secat .Acum dacă l-am putea aduce din nou la suprafață ,și l-am amenaja ,alături de alte două trei fântâni arteziene ,am putea intra și noi în rândul orașelor civilizate .
Mă bucur pentru toate realizările până în prezent, care într-adevăr au fost cu adevărat, succes pe mai departe domnule primar!
Mi se pare o idee bună,dar să termine cu asfaltarea străzilor din oraș și după aceea . Să putem ieși și noi din blocuri când plouă,nu să mergem prin bălți.Ma refer la căminele de pe strada Simila.Este de neimaginat, nu se mai poate așa ceva.
Din bloc vom ieși direct in canal ? Dar cu tintarii , mirosul si zgomotul ce ne vom face , noi locatarii ??????!!!!!
Felictari domnule Primar