„Proiectul e aprobat, așteptăm banii ca să începem lucrarea”


La Mărăcineni se continuă investițiile în infrastructura școlară.

Școala gimnazială din satul Căpățânești (vezi foto), comuna Mărăcineni, va beneficia de sală de sport.

Un motiv în plus pentru copiii din sat să rămână la școala din apropiere și să nu mai piardă timpul cu naveta până în municipiul Buzău.

„Va fi o sală de 900 de metri pătrați. Se va face prin Compania Națională de Investiții. Am depus proiectul, a fost declarat eligibil, urmează să primim finanțarea pentru a începe construcția. Se va construi în curtea școlii”, ne-a declarat C-tin Dumitru, manager la Primăria Mărăcineni.

Cealaltă școală din comună beneficiază deja de sală de sport, teren de fotbal cu gazon artificial, încălzire centralizată și toate celelalte condiții precum o școală din orașul Buzău.

Grădiniță nouă din toamnă

La Căpățânești, chiar vizavi de sediul Primăriei Mărăcineni, urmează a se inaugura în această toamnă și noua grădiniță.

Spațiul e generos, dotările sunt moderne, se speră că și prin această investiție localnicii își vor lăsa copiii aici și nu-i vor mai plimba zilnic pe drumul aglomerat înspre și dinspre Buzău.

Construcția e gata de mai bine de un an cu excepția acoperișului.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  „Vom fi primii din județul Buzău! Avem deja proiectul depus”. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „„Proiectul e aprobat, așteptăm banii ca să începem lucrarea”

  • Asta face invidios mulți copii din Buzău ,și profesorii lor ,pentru că nu știu câte școli din municipiu se bucură de condițiile pe care le au sau le vor avea cei din Mărăcineni .Să vedem acum și rezultatele pe care or să le aibe la învățătură .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.