Raisa a plecat de acasă la 21.30 și nu s-a mai întors!

Poliţiştii buzoieni, familia și mai mulți cetățeni caută acum, pe furtună, o minoră, de 5 ani și 7 luni, care a dispărut de la domiciliu.

Părinții au sunat în această seară, în jurul orei 21.45, la 112 pentru a anunța dispariţia minorei Scarlat Raisa Florentina, de 5 ani și 7 luni.

Copila a a plecat de acasă, din comuna Săgeata, sat Gavanesti, în jurul orei 21.30, şi nu s-a mai întors.

Minora este diagnosticată cu dizabilități de dezvoltare și nu răspunde când este strigata pe nume.

La momentul dispariţiei, minora era îmbrăcată cu pantaloni scurți de culoare roșie, fără articol vestimentar în partea de sus a corpului, desculță.

Aceasta are 1 m înălţime, aproximativ 22 kg, păr şaten, lung, ochi caprui, ten alb.

Căutările sunt îngreunate de ploaie și întuneric. O temere este legată și de faptul că în vecinătatea satului curge apa Buzăului.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie!

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.