Reporterul buzoienii.ro a fost căutat de domnul care a luat banii

Buzoienii.ro a publicat după-amiază știrea despre necazul unei femei din Buzău care a rămas fără banii de pensie.

Erau ultimii mei bani. 17 milioane. Trebuie să mă împrumut acum ca să pot să-mi plătesc facturile. Eram și bulversată în acea zi, veneam după decesul unui frate, n-am fost prea atentă la bancomat”, le-a spus, în lacrimi, femeia polițiștilor, rugându-i să o ajute.

Ce s-a întâmplat ?

Pensionara din Buzău, fostă contabilă, a fost azi la bancomat (în Micro XIV, la Banca Transilvania) să-și scoată pensia și a primit răspunsul „fonduri insuficiente”.

În urmă cu câteva zile, doamna a mers la același bancomat. Dar a avut ghinionul ca – după ce a tastat suma de 1700 de lei – aparatul să-și schimbe casetele cu bani. Din această pricină bancomatul a întârziat câteva zeci de secunde eliberarea banilor. Femeia și-a zis că aparatul are o problemă, uneori se mai întâmplă, și a plecat. După cum a văzut azi pe camerele de supraveghere, banii i-a luat un domn care a stat la rând în spatele femeii.

VESTE BUNĂ

În această seară, după publicarea știrii pe buzoienii.ro, reporterul a fost contactat de un domn:

„Bună seara. Eu sunt cel care a luat banii din fanta bancomatului din Micro XIV. Vreau să-i înapoiez banii doamnei. Eu am vrut de atunci să-i dau banii femeii, dar când au ieșit, cu întârziere din fanta aparatului, doamna nu mai era. Am căutat-o în jur, am mers și pe două străzi din apropiere, dar n-am dat de ea. Noroc cu dvs. că ați publicat articolul pe care l-am văzut și eu”, ne-a spus Daniel P., de profesie șofer de tir.

Reporterul a comunicat informația poliției, iar în această seară femeia a primit vestea cea bună, iar mâine dimineață și banii.

Siteul Buzoienii.ro ține să mulțumească lui Daniel P. pentru gestul frumos de a înapoia banii, dar și acelor buzoieni cu suflet care și-au manifestat intenția de a o ajuta financiar pe contabila pensionară.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Reporterul buzoienii.ro a fost căutat de domnul care a luat banii

  • De aceea s.a grabit sa se duca la poliția locală si sa spuna cz a găsit banii in bancomat…hahaha

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.