Reușită! „P-aici, pe ploile astea, nici carul cu boi nu mergea”. Unde se întâmplă

Reușită pentru administrația comunei de munte din jud. Buzău – Brăești.

În ciuda pandemiei și a efectelor economice negative, la Brăești se asfaltează cu un milion de euro 8 km de ulițe (de pământ).

„Știți cum era p-aici, pe unele din ulițele astea, acum, cu ploile astea ? Nici carul cu boi nu mergea! Am reușit să punem primul strat, binderul. Constructorul lucrează acum la rigolele de preluare a apei pluviale. Când se termină rigolele se va veni și cu stratul doi de asfalt, de 5 cm”, a explicat Adrian Perțea, administratorul public al comunei Brăești.

Pentru locuitorii comunei Brăești mai există o veste excelentă. Peste câteva zile se va da startul lucrării de modernizare a drumului județean pe relația Cozieni – Bozioru – Odăile – Brăești. Reprezentanții celor patru comune au predat zilele trecute amplasamentul constructorului.

Așa arată acum drumul județean. Zona e superbă, la final va fi deschisă turismului

UPDATE:

Pe adresa redacției ne-au fost trimise și fotografii de la localnici care reclamă că pe unele ulițe primul strat din asfaltul recent pus s-a crăpat deja.

„Nu va rămâne așa. Pe acolo pe unde s-a săpat se va face rigolă. E bine că ai noștri cetățeni sunt atenți, să avem răbdare să așteptăm finalul lucrării. Oricum, există o garanție de cinci ani” – a explicat Perțea

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

10 comentarii la „Reușită! „P-aici, pe ploile astea, nici carul cu boi nu mergea”. Unde se întâmplă

  • Daaaa, Primarul a adus banii de la el de acasa pentru asfaltare…..
    SUNT BANII VOSTRI si ai TUTUROR !
    Primarii sunt angajatii vostri, platiti de voi, si care fac ceea ce fac din banii PUBLICI ! asta e meseria lor !
    Nu mai ganditi ca in Evul Mediu !

    Răspunde
  • Foarte tare!!super,felicitări!!!Cozieniul asfalteaza,Braiestiul asfalteaza,la Bozioru mai durează vreun secol.ne rupem masinile…ar trebui sa ia exemplu de la vecini!!!

    Răspunde
  • Multe cunoștințe mi-au spus că zona pomenită este una dintre cele mai pitorești ale acestui bine dotat județ de Mama Natură ! Ar fi păcat să nu se modernizeze drumurile locale , astfel ca așezările și peisajul să fie mai bine văzute, admirate și … exploatate în folosul localnicilor ! Doar trăim în secolul XXI chiar dacă mai gândim ca-n … Evul Mediu…

    Răspunde
  • Ce drum mai e si ala de nu au loc 2 masini pe el..

    Răspunde
  • Administratorul a fost primar si executa o pedeapsă pentru dare de mită. Drumurile se fac doar in satul lui in rest nimic.

    Răspunde
  • #Vasile : Daca dl. Pertea executa o pedeapsa cum a ocupat postul de administrator?Prin concurs? Unui om cu probleme se incredinteaza fondurile comunitatii ? Mai oameni buni , ce legi sunt astea? Daca vrei sa te angajezi paznic ti se cere cazierul! Daca vrei sa ocupi o functie publica nu conteaza cazierul? Sictir politicieni !

    Răspunde
  • Felicitari domnului primar! Ati facut un lucru exceptional pentru aceasta zona super frumoasa. Imi pare foarte rau pentru cei care comenteaza negativ, dar asa este la romani, cand un om face ceva bun, trebuie sa se gaseasca si oameni rautaciosi.

    Răspunde
  • Lucrari de luat ochii fraierilor,un personaj mediocru,iese la rampa si se lauda cu niste lucrari de doi bani,piste de biciclete carora le zice drumuri,asfaltate direct peste pamant,facute pe bani multi.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.