„Riscul de deces e de 10 ori mai mare!”
„Riscul de deces este de 10 ori mai mare, iar cel de a fi internat de 4 ori mai mare la pacienții cu cancer care au contractat Covid-19 decât la un pacient non-oncologic” – se indică în comunicatul de presă de azi emis de Spitalul Județean Buzău.

„Pacienţii cu cancer prezintă un risc mult mai mare (de 4 până la 5 ori) de a dezvolta foarte rapid complicaţii respiratorii severe, inclusiv deces, îndeosebi dacă au suferit intervenţii chirurgicale sau au primit chimioterapie în săptămânile precedente” – arată comunicatul.

Trei medici specialiști îşi desfășoară activitatea la Secţia Oncologie Buzău: Dr. Pavel Adriana, Dr. Serescu Radu și Dr. Stan Ene Raluca Alexandra.
„Dublu pericol”
Se poate aprecia că, în prezent, pacienţii oncologici sunt la risc vital atât din cauza afecţiunii de fond cât și din cauza ameninţării infectării cu COVID-19

„Acest risc excesiv aparela cei cu limfopenie sau neutropenie, caracteristică frecvent întâlnită la pacienţii trataţi cu chimioterapie sau la cei care au primit mai multe linii de tratament oncologic. [Bitterman și colab., Cochrane Database Syst Rev. 2018].
Compromis între a merge la tratament și risul infectării
„Pe de altă parte, continuarea terapiei oncologice, în mod special a celei adjuvante și neoadjuvante, trebuie făcută conform programărilor, dacă starea clinico-biologică a pacienţilor permite acest lucru. Orice întârziere în administrarea terapiei duce la scăderea şanselor de supravieţuire a pacienţilor, de aceea trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi continuarea administrării terapiei oncologice” – se arată în comunicatul emis de spitalul buzoian.
Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.