S-a întâmplat de trei ori în prima jumătate de oră! Cum e posibil așa ceva ?
Mai întâi i s-a întâmplat unei doamne mai în vârstă. Exact în stânga mea, rândul doi.
Telefonul nu suna, era pe vibrații. Dar era ca și cum ar fi sunat, atât de rău făceau vibrațiile alea.
Cei din față s-au întors. Pe cei din spate nu i-am văzut, dar le simțeam privirea fierbinte în ceafă.
Îmi venea să strig, nu sunt eu, nu! Dar n-aveam cum. Am făcut semne din ochi celor din față, dar n-a observat nimeni.
Femeia n-a oprit telefonul. L-a pus în poșetă, a împachetat poșeta cu mâinile, a pus coatele pe ea și o haină peste. A sunat până la capăt.
Apoi doamna a scos telefonul din poșetă. Voia să-l închidă, dar nu reușea. Tastatura era blocată. Inima cât un purice. Doamne să nu sune ăla iar.
Într-un final a reușit să-l închidă. Oare ce s-a întâmplat răstimp pe scenă ? Trei minute pierdute.
Scena 2
Peste câteva minute s-a întâmplat iar. De astă dată puțin mai în spate. Iar de astă dată a sunat. Nu doar vibrații, era cu melodie. S-a auzit și pe scenă. Rumoare, frământare în sală. M-am uitat și eu în spate. Slavă Domnului că n-a ținut mult. Mi-era rușine. Rușine combinată cu frustrare. Cum de se poate întâmpla așa ceva ? Doar au spus și prezentatorii înainte de a coborî de pe scenă („Iar acum vă rugăm să vă închideți telefoanele!”), iar apoi a urmat și mesajul sonor ce s-a auzit din boxe.
Scena 3
N-a durat mult și s-a auzit a treia oară. Altul. Și mai tare, și mai mult. Chinuitor, agonizant, nu se mai oprea.
Pe scenă, Medeea Marinescu s-a oprit din replică. Telefonul tot suna. Mă întrebam de ce proprietarul, dacă nu-i în stare să-l închidă, nu iese în fugă. Mă uit prin sală. Nu-mi dau seama exact de unde se aude. O fi în stânga, o fi în dreapta, o fi sus la lojă ? Mă tem sincer că actorii vor abandona, vor opri piesa. Ar avea toate motivele s-o facă. Ca actor, când joci pe scenă, intri într-un fel de transă. Ești în altă lume. Or, să vină unii și să te scoată din transă! Iar și iar. Mă gândesc că e tare greu să-ți intri iar în rol. Medeea Marinescu a trecut peste. Din nou. A făcut-o, și-a spus impecabil replica, deși faza cu telefonul (a treia) s-a întâmplat într-un moment important al piesei. S-a văzut și aici că e o mare actriță, a crescut și mai mult în ochii mei.
Final
La final, eu – probabil că și alții – am aplaudat mai tare ca de obicei. Cu gândul că în felul ăsta, actorii vor fi luați de val, iar clipele penibile din prima jumătate de oră se vor estompa. Azi, e ultima zi a festivalului. Oare ce-ar trebui să facă organizatorii ? Să-i pună pe spectatori, precum la școală, să-și ridice telefoanele pentru a demonstra că și le-au închis ?
Citește și articolul: Buzoienii sunt invitați la film. O comedie și o dramă. Last chance. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Asta dovedește lipsa educației spectatorilor de teatru de mici, da de mici pt, ca în Buzău abia s-a reușit sa se facă un teatru pt, cei mari, dar nu avem un teatru pt, copii și tineret/de păpuși, cum este în alte orașe capitale de județ,,
Fiindcă, ce s-o mai lungim, mergem la teatru din 2 în 2 ( ani) … Nu avem știința și manierele necesare actului cultural care înseamnă o piesă de teatru – la care se înhamă o întreagă armată de oameni care ” ard ” pentru ca totul să iasă bine și spectatorul să plece mulțumit spre casă … Nimeni nu asistă la ceea ce-nseamnă repetițiile actorilor , ale personalului tehnic. ale regiei, cu atât mai mult nimeni nu mai miroase … scândura scenei – cum spunea cândva Moțu Pittiș … Iar Dna. Elena Cîmpeanu a pus degetul pe rană : atâta timp cât țâncii nu vor fi obișnuiți cu spectacolul de teatru adevărat și nu cu tot felul de kitsch-uri ” artistice ” care dau bine la … agendă – asemenea gesturi vor fi o obișnuință în sălile de teatru , acolo unde, ” orice asemănare cu realitatea nu-i întâmplătoare ” !…
Eu nu cred ca ne vom civiliza vreodata.In fiecare seara de teatru s-a atras atentia elegant, de 2-3 ori sa se inchida telefoanele.Ce sa ti se spuna in plus, tu ca om nu te poti simti? Iar daca telefonul e atat de important, nu mai veni sa le strici atmosfera si celorlalti si sa sfidezi actori, gazde si spectatori.
Ne auto-iluzionăm că suntem mult mai importanți decât suntem de fapt in realitate, cu ajutorul telefonului mobil.
Faceți un test de diagnostic al acestei boli: închideți telefonul pentru o oră. Ei, puteți?
Daca nu, incercati un tratament in doze mai mici.
Ce sa te astepti, la teatru se duc doar taranii idioti care vor sa se minta pe sine ca sunt culti din cauza ca se duc la teatru, ca asa era mitul acum cateva secole, cand regii au declarat teatrul ca fiind ceva doar pentru nobili… intre timp regii au murit si teatrul a ramas doar pentru prosti care traiesc in trecut si vor sa se simta destepti.