„S-a lovit rău la cap. Am sunat la 112, dar a pierdut mult sânge”
S-a întâmplat pe strada Chiristigii, în capăt, înspre str. Frăsinet.
După ce a parcurs gangul – pentru a ajunge în spatele blocurilor – o bătrână a căzut rău în timp ce cobora treptele.
În cădere bătrâna s-a lovit foarte rău la cap. Cel mai probabil și-a spart capul întrucât a urmat o hemoragie puternică. Un trecător a sunat la 112.
„Vă rog să mediatizați acest caz. Trebuie făcut ceva cu aceste trepte pentru că sunt distruse. Femeia s-a dezechilibrat și a căzut rău. Am sunat la 112, dar a pierdut mult sânge până a venit ambulanța”, ne-a transmis cetățeanul care a trecut prin gang imediat după bătrână.
Se pune acum întrebarea cine ar trebui să repare treptele acelui gang ? Primăria sau Asociația de Proprietari ?
„100 la sută, din punct de vedere legal, e treaba asociației de proprietari. Acel pasaj e în cartea funciară a blocului. Primăria se poate implica totuși, pasajul fiind de interes public. Îl poate face primăria la urgență, pe cheltuială proprie, dar trebuie apoi să prezinte factura Asociației de Proprietari pentru decontare” – Emil Halcu, cunoscut administrator de Asoc. de Prop. din Buzău.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Nu cred ca scarile au avut vreo implicare, probabil femeia a suferit un atac sau o cadere de calciu, putea sa se intample oriunde.