Să-i aducem pe toți la Școala nr. 11 ! Bădulescu vrea eliminarea arondării geografice a școlarilor
Senatorul ALDE ar vrea ca școlarii să nu mai fie arondați după principiul domiciliului.
Mai exact, Bădulescu propune ca părinții să aibă dreptul de a-și duce elevii la școala pe care o doresc.
„Din punctul meu de vedere persistența în această situație a arondării obligatorii după domiciliul părinților pe circumscripții trebuie revizuită, deoarece nu este în interesul superior al copilului și obstrucționează manifestarea autorității părintești. Din această perspectivă soluția este aceea ca unitățile de învățământ să pună la dispoziție cel puțin 25% din locurile disponibile pentru solicitări de înscriere din alte zone decât circumscripțiile stabilite încă de la prima etapă de înscriere. Etapa a doua ar trebui modificată corespunzător”, susține senatorul ALDE, care a trimis propunerea către ministrul Educației.
Când interesul egoist al unor părinți înfrânge interesul comunității
Nu știm dacă Bădulescu s-a gândit și la consecințe, în caz că propunerea sa va deveni literă de lege.
Se va întâmpla ca, după principiul de turmă, majoritatea părinților să-și ducă micuții către Școala nr. 11 și, eventual, Școala nr. 15.
Aici vor fi clase de câte 40 de elevi, iar alte școli se vor închide, cum se și petrece, din cauza lipsei de școlari.
Există școli ale unor sate de pe lângă Buzău (unele dintre ele chiar renovate recent) care s-au închis tocmai pentru că unii părinți și-au înscris copiii la Buzău.
Sau, dacă unele școli încă mai există, aici copiii învață la simultan pentru că au mai rămas doar câțiva.
Propunerea senatorului Bădulescu va contribui la închiderea unor noi școli din rural (și chiar din oraș – vezi cazul comasării școlilor 6 și 16), creșterea abandonului școlar și concedierea unor dascăli, dar și la supraaglomerarea unora din municipiu.
Desființarea școlii din sat e și primul pas înspre dispariția – în timp – a localității respective, mai ales acolo unde vorbim de comunități reduse.
Soluția înțeleaptă nu e închiderea școlilor, ci dimpotrivă modernizarea lor și plata corespunzătoare a dascălilor, astfel încât și la țară să existe cadre didactice bine pregătire.
Iar apoi, dimpotrivă, părinții să fie încurajați – cu argumente – să-și lase copiii la cea mai apropiată școală de casă.
Ioan Chirilă, jurnalist și scriitor sportiv: „Am avut de ales pentru copiii mei între o școală aflată la cinci minute de casă și una, considerată mai bună, dar la o jumătate de oră de mers pe jos. Am ales-o pe prima. O oră pierdută inutil în fiecare zi ar fi fost prea mult. Într-o oră se poate citi o carte pentru copii”
Profesorii sunt aceiasi peste tot. Ba chiar exista unii profesori la tara mai pregatiti ca altii de la oras, adusi cu pile, ca nu toti iau posturile cu examen.
Nu ar fi un lucru rau sa se inchida din scoli, sunt unele care stau deschise degeaba, doar ca sa mai aiba politicienii niste rude si votanti captivi conectati la conducta de bani de la stat.
In loc sa se comaseze si sa se utilizeze la maxim cladirile, le lasa deschise si aproape goale, cu zeci de posturi inutile de administratie platite cu mii de euro lunar si cu contracte cu dedicatie pentru servicii la anumite firme de casa.
Dacă nu mai sunt copii in sat, da, se pot închide. Dar daca școlari sunt, dar ei merg în altă parte, atunci e o problemă.
Are dreptate cel de mai sus, posturile se dau numai cu pile, nu conteaza daca ai examenul luat sau nu, sau ce nota ai la el, daca nu ai pila n-ai nici o sansa sa intri pe un post la oras, cu atat mai mult la o scoala/liceu considerat de fita. Cel mult vei primi in mediul rural un post.
Exista tot felul de smecherii si invarteli care se fac astfel incat sa intre cine trebuie pe post chiar daca nu are examen dat sau are nota 2 la examen.
E multa coruptie.
Ma refer la scolile din oras, nu obligatoriu la cele din rural.
Sunt in oras scoli care stau deschise doar de dragul de a avea multi bugetari captivi partidului.
Chiar in ultimul an se vorbea de niste comasari ale unor institutii de invatamant din oras tocmai din acest motiv. Evident bugetarii din institutii se opun unor comasari ca vor pierde banii de la buget pentru stat degeaba, ca nu poate avea o scoala cate 2 directori pe fiecare post, deci unul va trebui fie sa fie redistribuit in sistem pe un post unde chiar sa fie de munca, fie dat afara.
Temerea este falsa, daca ACUM s-ar face un recesamant la scolile bune din oras, procentul de elevi straini de cartierul arondat trece de 50% din total elevi. Sunt de acord cu initiativa, dar in cei 25% sa intre TOTI COPIII ai caror parinti NU AU DOMICILIUL PERMANENT in cartierul arondat.
Ar trebui ca profesorii sa fie remunerati in functie de performantele obtinute de elevi! N-ar mai fi diferente mari intre scoli ,iar fiecare parinte ar putea sa-si duca,copilul acolo unde doreste!
Anonim, am dreptate, dar ai sarit calul in intelegerea mesajului. In primul rand, nu ajungi in oras cu examenul luat cu 2, decat poate sa tii locul altora maximum 1 an. Cei din oras, chiar si adusi cu pile, fara examen, au luat candva macar un 7 la examen. Si nici nu poti sa spui ca nu ai sanse sa predai in oras fara pile, cam 1 sfert din profesori ajung in oras cu examen si chiar si aia adusi cu pile au dat examen cand au luat postul de la tara de pe care au fost apoi mutati prin pile. Cea mai mare problema e cu aia care au luat postul cu articolul 253 si predau o materie la care nu au dat in viata lor examen, eu pentru copilul meu de asta m-as teme mai rau decat de aia care iau 3 si 4 la examen. Cand lasi profesorii sa se mute de pe o materie pe alta fara examen, dupa interese, prin lege, se numeste sabotarea educatiei.
Indiferent de alegere trebuie sa se respecte numărul maxim de elevi în clasa sub rezerva demiterii directorului pt. nerespectarea acestuia. Oricum sunt aduși la școală 11 prin falsificarea domiciliului. Cine sa verifice? Politia :))))). Nu are decât sa crească nr de clase de la 11, 1 și 15 dar sa se respecte legea ce prevede un nr maxim de elevi în clasa. Poate mai construiesc corpuri noi sau mansardeaza școlile ….
Cocstel, nu exista „dupa performante”. Performantele profesorului depind 90% de potentialul elevului, de sprijinul familiei si alti factori. Sunt elevi care pleaca de la nota 1 si nu ajung peste 4 orice ai face, asta e tristul adevar.
In invatamantul primar, intr-o clasa trebuie incadrati in medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 25, conform prevederilor art. 63 alin. (1) lit.c) din Legea educatiei nationale 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
La scoala 11 sunt peste 35 de elevi frecvent. Ce invatamant mai e si asta? La norma ca la colectiv. Trebuie sa lucrezi cu fiecare si toti au pretentii.
La scoala 11 elevii straini de cartierul arondat cred ca trece de 50% din total elevi.
Ce se mai poate spune? Initiativa senatorului ar fi fost buna daca ar fi interzis inscrierea copiilor din alte circumscriptii la scolile considerate bune din oras.
Sa vedeti vize de flotant cumparate pe blat in micro 3 si in zona unirii la scoala 15. Nimeni nu face nimic!
Arondarea l-a impiedicat, cumva, pe domnul Badulescu sa isi inscrie copilul la alta scoala decat cea de care apartine?