„Scăpăm de traficul greu din oraș, salvăm casele”

„E una din marile probleme ale orașului nostru. Traficul greu dinspre Buzău spre Slobozia și dinspre București către Brăila. Ambele rute taie orașul în două, vibrațiile crapă casele de pe margine”, s-a plâns pentru buzoienii.ro Florin Dumitrașcu, primarul din Pogoanele.

Drumul național DN2C trece prin mijlocul orașului (cu galben în fotografia de mai sus). De asemenea, de la sud la nord trece drumul de le București către Brăila

„Soluția salvatoare este pentru noi construcția unor șosele de centură. Am reușit atragerea a 10 milioane de euro pentru Centura de Sud. Lucrările au început deja, anul ăsta se vor termina. În paralel, căutăm finanțare și pentru Centura de Nord pentru a scoate din oraș și drumul național”, a anunțat primarul Florin Dumitrașcu.

„Avem case cu crăpături de o palmă!”, a spus primarul

Centura de Sud va prelua mașinile dinspre București/Urziceni de la intrarea în Pogoanele și le va duce aproape de Căldărăști pe DN2C. Lucrările au demarat toamna trecură
Firma care a câștigat contractul, Mega Edil, e deținută de un om al locului, fostul parlamentar PSD Marian Ghiveciu, astfel că există garanția unei lucrări de calitate. Terasamentul s-a făcut, urmează în acest an și asfaltarea
Drumul național DN2C trece prin mijlocul orașului. Un coșmar pentru riverani în condițiile valorilor de trafic din ce în ce mai mari

loading...

4 comentarii la „„Scăpăm de traficul greu din oraș, salvăm casele”

  • Fac acel drum la maxim cateva săptămâni, de ani de zile dar niciodată nu l-am vazut aglomerat in vreun fel.
    De crăpat casele acelei tentative de așa zis oraș, de la ce sa crape ?! Ca oricum toată lumea circula foarte încet prin acea zona, din mai multe motive: poliție permanenta fix langa casa tovarășului Ghiveci, bețivii locali pe bicicleta și omniprezentele căruțe, musai nesemnalizate, proprietarii știu de ce, tradiție locală de neclintit.

    In alta ordine de idei, unul dintre cele mai jalnice asfalturi din judetul Buzău este până și după „orașul” Pogoanele (aproape la fel de mare cât fiecare dintre cele 3 mari comune ce mărginesc Buzăul), asfalt in care îți poți rupe mașina, la propriu, când ieși din „oraș” trebuie sa frânezi, nu poți accelera.

    Patetic !

    Răspunde
    • Nu e voie sa zicem nasoale despre autoproclamatul don’ Corleone de Buzau, asa-i ?

      Răspunde
  • Ghiveciu cam tot ce a costruit pe Stradă Frasinet a fost ilegal , a intrat în așa zisa legalitate cu ajutorul mai multor personaje din primarie , poliție și CJ după prescrierea construcțiilor .
    A pavelat trotuarul domeniu public pe Frasinet iar TomyBoy a zis ca i-a dat voie provizoriu.
    Fără licitații , fără semnături , fără hârtii care să dovedească cele afirmate.

    Pentru 8 milioane de euro o să le facă centura de slăbit ….

    Răspunde
    • Nu mai spuneți chestii nasoale despre domnul Ghiveciu !
      Treabă voastră, dar vă jucați cu focul, s-au mai jucat și alți in trecut.

      Faptul că singur își spune Corleone, chiar nu suna nici un clopoțel ?

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.