Schimbare de președinte. Toma nu i-a prelungit contractul

După ce ieri părea nehotărât, astăzi Toma a luat o decizie

Clubul sportiv al Primăriei Buzău, SCM Gloria, va avea un nou director general.

Mandatul lui Vasile Niță, cel care a condus clubul în cele șase luni de la înființare nu a mai fost prelungit.

Primarul Toma s-a ferit a preciza care au fost motivele încetării colaborării, astfel că se pot face doar presupuneri.

Se avansează ipoteza că Niță nu avea studii superioare – variantă contrazisă de acesta, dar și cea conform căreia ar fi „tras” pentru secția de rugby.

Nu știm dacă așa e, dar bănuiala s-a format logic, Niță fiind fost rugbist și președinte la Stejarul Buzău.

Tocmai pentru a opri din fașă astfel de supoziții, primarul e decis să numească director general pe cineva care să nu fi fost sportiv și să scape astfel de acuzele de subiectivitate.

„Am discutat de dimineață cu domnul Niță, a venit la mine la birou, nu-i-am mai prelungit acel contract. Puteam să-l mai prelungesc încă 3 luni de zile, dar având în vedere situaţia un pic mai complicată, am ales să întrerupem legătura cu dumnealui din punct de vedere al funcţiei de director. Am mai multe variante, până se va organiza concurs. Opţiunea mea este de a aduce pe cineva care să nu fi fost sportiv, să aducem un manager. Trebuie să fie în primul rând un bun manager şi pe urmă un bun fost sportiv de performanţă”, a precizat Toma.


„Da, așa este. Nu voi mai fi director general, voi rămâne doar la secția de rugby. M-aș fi retras oricum eu, dar de la vară. Aș fi stat până atunci pentru a îndeplini obiectivele pentru întregul sezon. Dar poate că e mai bine așa, domnul primar știe mai bine. Voi putea de-acum să mă ocup mai atent de echipa de rugby”, a precizat Vasile Niță.

Echipa de handbal fete a SCM Gloria Buzău e deja promovată în prima ligă, iar cea de rugby are la rându-i calea deschisă după achizițiile importante din această iarnă.

Ceva mai dificil pare să-i fie echipei de fotbal, care va trebui să câștige barajul de promovare contra uneia din campioanele din județele Constanța, Galați, Brăila, Vrancea și Tulcea.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.