Se întâmplă acum pe Bd. Spiru Haret. „Unii dintre locatari ne mai înjură”
La această oră, muncitori de la Urbis Serv procedează la scoaterea gardului viu din fața blocurilor de pe Bd. Spiru Haret.
„Sunt unii cetățeni care ne mai înjură, nu sunt de acord. Însă, gardul viu este depășit, în spatele lui se strâng toate gunoaiele. Moda în lumea civilizată sunt spațiile deschise, cu gazon și eventual flori. Sper că la primăvară când vor vedea ce frumos a ieșit lucrarea, chiar și cei care acum nu sunt de acord vor aprecia că e mai frumos fără gard viu”, a precizat șeful lucrării.
Primul loc amenajat din Buzău fără gard viu a fost parcul de lângă Prefectură, mai cunoscut acum sub numele de „Parcul Jabbar”.
În toamna anului trecut s-a procedat la scoaterea gardului viu și din fața clădirii CJ Buzău.
„Ideea scoaterii gardului viu o aveam și noi, dar ne-a fost confirmată de expertul peisagist angajat de Primăria Buzău. Nu va fi scos de peste tot, ci doar acolo unde ne angajăm să întreținem aceste spații verzi. Se vor sădi gazon, flori și arbuști ornamentali, spațiul va fi unul aerisit și colorat, mai frumos decât înainte”, a anunțat și primarul C-tin Toma.
Pe lângă asfaltarea a fix 100 de străzi, primarul C-tin Toma și-a fixat ca obiectiv în anul centenarului și înfrumusețarea orașului. În acest scop s-au comandat din Olanda 900 de mii bulbi ai unor flori perene precum lalelele, narcisele etc.
Citește și articolul: Exclusiv! Iată unde se mută comercianții de la Bazar. Noutatea e că romii se separă de români!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Foarte bine ca sa scapa de boscheti. Sunt de acord cu scoaterea acestora, dar ma ingrijoreaza faptul ca inca nu suntem atat de civilizati incat sa pastram un spatiu verde deschis asa cum exista in alte tari civilizate si cum isi propune primaria. Ma tem ca intentia buna a edilului se va transmforma intr-un loc sterp fara vegetatie in cativa ani pentru ca foarte multi oameni nu respecta zona verde si atat iarba cat si florile vor fi calcate in picioare….Mult succes!
Nu doar domnul Toma a spus-o: „Uneori, educația se face și cu forța”. Fiecare am pățit-o când eram mici pe pielea noastră. Ne-am plâns atunci, dar în viitor ne-a prins bine.
Foarte bine. Ar trebui analizată fiecare stradă și alee pentru a se lărgi cât este posibil. Se îmbunătățește traficul și se pot face locuri de parcare.
Sunt multe trotuare amplasate departe de blocuri și spațiile sunt mari și neîngrijite. Se pot amenaja multe. Succes!
Am senzația ca voi vreți sa fie doar frumos nu si sănătos. Gardurile vii sunt cele mai bune filtre pentru praf si particulele toxice din noxe. Cel mai bine era sa se scoată si in locul lor sa se pună tuja. Cu ce va ajuta-n viata un mănunchi de lalele și gazon? Cu nimic, va garantez asta, in schimb gardul viu reține in el tot praful rezultat din traficul de pe strazi. Nu degeaba se pune. Nu mai visați la spatii verzi ca in cartierele rezidențiale. Aia plătesc bani frumoși pe întreținere.
Gardul viu poate colecta praful, dar și tot felul de ambalaje și gunoaie.Plus ce se ascundea în spatele lui. Să vedem și partea bună. O imagine frumoasă, ne va detensiona, ne va face mai pozitivi.
Si eu sunt de parere ca gardurile alea vii trebuiau inlocuite cu ceva gen tufe de molid, nu scoase si lasata zona absolut libera.
Se puteau planta niste tufe molid la aprox 1-2 metri fata de trotuar, iar pe acea fasie sa fie gazon si flori, iar pana in bloc numai gazon.
Sa vezi acum distractie, ca se vor gasi idioti care vor vedea eliminarea gardului ca o oportunitate de a transforma spatiul verde de langa blocuri in parcare pana in zidul blocului, cum s-a facut prin tot orasul.
Eu nu stau acolo, insa in trecut am facut cerere de gard viu si am pus in gardut sa imprejmuiesc spatiul verde din jurul blocului pentru ca absolut toate gunoaiele le aducea vantul sub fereastra mea si in usa blocului… asa se nimerea ca asa era pozitionat blocul.
Iar cei de la RER strang doar ce gasesc pana in bordura.
Acum gunoaiele se opresc in gardul de langa bordura, si cei de la RER sunt fortati sa le colecteze… e adevarat ca in unele cazuri nu colecteaza, dar macar nu mai stau cu ele sub geam si nu ne impiedicam de ele cand iesim din bloc.