Se poate tăia data și trece alta ?

E o informație utilă cetățenilor în aceste zile. Pentru a se face economie de hârtie, autoritățile au acceptat folosirea aceleiași declarații de mai multe ori.

Dacă traseul și motivele deplasării rămân aceleași – data poate fi tăiată cu pixul sau ștearsă cu pastă corectoare.

Important e ca noua dată de pe declarație să fie evidentă.

PONT: La librării există pixuri cu pastă care se poate șterge cu guma (precum în cazul unui creion). Cine își cumpără un astfel de pix – costă doar 4-5 lei – poate lesne folosi aceeași declarație de zeci de ori. Adăugați și timpul câștigat, întrega operațiune durând câteva secunde.

Modificarea datei a fost consimțită oficial de Poliție și Grupul de Comunicare Strategică. Iată ce prevede la punctul 38 documentul de întrebări și răspunsuiri

„Având în vedere că din cauza restricțiilor este dificil să găsim foi pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere, mai ales pentru persoanele în vârstă sau din mediul rural, este permis să refolosim declarația prin modificare datei, în cazul deplasărilor pentru tratamente medicale frecvente sau pentru deplasări la magazinul din apropierea casei ori la farmacie? În funcție de posibilități, se poate tăia cu pixul sau cu pastă corectoare.

Răspuns: Da, în măsura în care este evidentă data pentru care este completată declarația respectivă, iar motivele deplasării și traseul rămân neschimbate”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.