Se semnează cu turcii!

Moment important, aproape istoric, pentru orașul Buzău.

Azi, miercuri, la ora 10.45, se va semna contractul pentru centura de sud, la nivel de autostradă, a orașului Buzău.


Centura de sud a Buzăului, 14 km, pleacă din marginea pădurii Spătaru, traversează zona din sudul Zonei Industriale a Buzăului pentru a se termina cu un pod de 1,2 km peste stația de cale ferată Buzău Est și drumul național Buzău – Brăila.


Pentru semnarea contractului de execuție, la Buzău vor veni prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu:


Contractul a fost atribuit unui consorțiu de firme turcești: NUROL INŞAAT VE TICARET (lider) – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET.

În România, turcii au finalizat anul acesta un lot din A3 (Nușfalău – Suplacu de Barcău) și au (mai) primit recent un lot și din Autostrada Moldovei (A8) Tg. Mureș – Miercurea Nirajului.


Centura de Sud a Buzăului la nivel de autostradă trebuie făcută în timp de 20 de luni. E o lucrare dificilă, cu multe lucrări de artă – 8 poduri (din care unul de 1,2 km), două noduri (Spătaru, E85 și Buzău Est, DN2B) și un spațiu de servicii (în apropiere de Parcul Industrial de la Frasinu).

Citește și:

loading...

2 comentarii la „Se semnează cu turcii!

    • Dacă e gata în 5 ani să zicem mersi! Să nu care cumva să avem iarăși parte de falimente, reatribuiri, contestații și tot tacâmul aferent licitațiilor sau și mai rău de restituirea finanțării către UE pe motiv că n-am reușit să finalizăm proiectul finanțat în termenul prevăzut de contract.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.