Se sperie coronavirusul de starea de urgență ?

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astă seară, imediat după învestirea Guvernului Orban 3, că luni va fi decretată stare de urgență din cauza accentuării crizei de coronavirus.

Starea de urgență este instituită, potrivit Constituției, de președintele României, care solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

În practică nu se va întâmpla mare lucru. Coronavirusul nu se va speria de „starea de urgență” și va continua să se răspândească printre români. Doar că autoritățile vor putea lua și alte măsuri ceva mai severe.

  • închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
  • rechiziționarea de bunuri, potrivit legii
  • să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
  • să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
  • să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
  • să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
  • să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate
  • să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute

Ordonanța de urgență spune că starea de urgență se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

UPDATE:

După decretarea stării de urgență Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, alături de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și secretarul de stat, Bogdan Despescu, s-au reunit sâmbătă seară într-o ședință de urgență la sediul MAI, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro. În paralel, are loc o întâlnire și la sediul Ministerului Apărării Naționale, conform acelorași surse.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Se sperie coronavirusul de starea de urgență ?

  • Prefectura tocmai anunta sec pe site ca presedintele a decretat starr de urgenta. Ce o fi insemnand exact aceasta, ramane sa ne informam din ziar, de la tv,de la vecini, de pe internet. Ca tot ni se recomanda sa ne informam doar din surse oficiale. Surse care nu spun nimic practic. Tot inainte ca iesim din criza asa cum am intrat. Fara sa realizam.

    Răspunde
  • Klaus W Iohannis vrea sa… urgenteze
    Lung prilej de vorbe si de ipoteze…

    Parafraza dupa Topirceanu (cam schioapa, recunosc), vrea sa arate cat de putin informati sunt romanii privind mecanismele CONSTITUTIONALE de functionare, in conditii de avarie, ale statului roman. Asta in conditiile in care, chiar in articol, sunt inserate variantele pe care le are la indemana conducerea statului in conditiile starii de urgenta.
    Pentru noi, nu sunt mari schimbari. Poate doar posibilitatea de restrictionare a libertatii de miscare. Insa acorda guvernului modalitati de actiune eficienta, inclusiv de alocare rapida (sa speram ca nu discretionara) a fondurilor necesare in lupta cu virusul.
    Astept insa cu interes sa vad cum se va aduna Parlamentul in termen de 5 zile pentru validarea decretului. S-ar putea sa fie ceva amuzant, pentru ca s-ar parea ca le tremura tare rau nadragii de frica…

    Răspunde
  • Foarte mulți inconștienti azi prin oraș. De toate vârstele.

    Răspunde
  • Exista persoane intoarse ieri din Spania si care nu au intrat in autoizolare, motivand ca la aeroport li s-a spus ca vin din zona galbena, nu rosie. Nicio urma de ingrijorare sau preventie. Cineva mai constient a precizat ca va anunta DSP. Cine stie cate astfel de persoane nu umbla peste tot?

    Răspunde
  • Pentru ce sa se autoizoleze daca autoritatile le-au spus ca nu e nevoie?
    Ca se cred unii frustrati mai destepti si mor de invidie ca s-au intors vecinii cu bani din strainatate?

    Răspunde
  • Cred ca ii roade invidia si pe Rafila, Streinu, Arafat, alti medici care recomanda distantarea sociala! Ne pricepem toti la politica, fotbal, educatie si acum si la sanatate! Sanatate tururor!

    Răspunde
  • @ Anonim
    Chiar credeti ce spuneti? Nu realizati ca romanii aflati in strainatate cu contracte de munca, cei care isi platesc impozitele si asigurarile de sanatate acolo NU REVIN in tara?
    Cei care revin sunt (regret sa o spun, dar asta-i adevarul) zilierii, muncitorii „la negru”, hotii, borfasii, proxenetii, „centuristele” etc, adica cei care nu au asigurari de sanatate si nu sunt bagati in seama de autoritatile de acolo. Revine „diaspora infractionala”…
    Chiar credeti ca exista, fie si un singur roman, frustrat de banii lor? Sunt bani negri, nu cred ca poate exista invidie in asa ceva.
    Mai ganditi!..

    Răspunde
  • Dacă te duci prost in Spania te întorci tot prost la fel cum proști stau si aici. Pe prost nu il caracterizează invidia ci fudulia. Bani nu are nimeni asa de multi ca nu ar tipa ca din gura de sarpe ca plătește amenda de 10.000 lei / 2000 euro pentru nerespectarea carantinei. Ce câștigă e treaba lui dar daca nu respectă legea trebuie băgat la pușcărie. Plus amenda.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.