Se va face! După ce podul de la Mărăcineni se va închide. De ce autoritățile evită s-o declare public
Pe surse, reporterul buzoienii.ro a primit aseară informația pe care o solicita de la autorități de câteva luni.
„Da, mă, se va face podul de pontoane, stai liniștit. Doar că n-o să obții o declarație oficială. Doamna prefect e o femeie de toată isprava. Ideea e că după ce se va închide podul și se vor forma coloane de mașini în care vor fi prinse și ambulanțele și pompierii se va declara situație de urgență. Atunci se va convoca acel comitet pentru situații de urgență și se va hotărî realizarea în regim de urgență a podului de pontoane. Așa e procedura legală. Lucrurile se pregătesc în acest sens, dar fără a se face tapaj în presă” – ne-au declarat surse care au dorit să-și păstreze confidențialitatea.
Și Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău, într-o declarație lapidară pentru reporterul buzoienii.ro a lăsat a se înțelege acest lucru:
„Dacă va fi necesar, se va face podul de pontoane. Dar să vedem mai întâi cum va fi atunci, când se va închide”.
Podul de pontoane ar urma să fie realizat de unitatea militară de geniu, cantonată chiar la… Mărăcineni.
El va face legătura între Șoseaua de Centură (în dreptul Arabesque) și DJ203K (în dreptul Poliției Mărăcineni), existând drumuri de acces în stare foarte bună până la ambele capete ale podului.
Citește și articolul: ULTIMA ORĂ! S-a dat sentința! E vinovat, dar scapă de închisoare! Boșcodeală trebuie însă să dea banii!
Problema e că acest pod (generic numit de pontoane, în realitate va fi schelet metalic) e unul destul de șubred, cu riscul de a fi luat de ape în caz că Buzăul va veni mare.
De aceea, militarii vor fi vigilenți în privința apariției de viituri pe râul Buzău și afluenții săi.
Pe acest pod vor circula autoturismele de pe valea Slănicului, existând inclusiv posibilitatea să fie accesat în caz de aglomerație de șoferii care vin pe DN2E85 dinspre Poșta Câlnău pe strada Principală din Mărăcineni.
Citește și articolul: Boșcodeală campionul! Despre cum să dai un tun de milioane de euro și să nu pățești nimic!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Mulțumim de informații , o zi bună și La mulți ani !
În cazul podului de la Mărăcineni trebuie să existe un plan de rezervă .Ambulanțele ,Poliția ,și Pompierii ,trebuie să aibă prioritate necondiționată .