Sebastian Radu: „Dle Chițu, gândiți-vă la tinerele familii, nu la profiturile băncilor” (P)

Ministrul PNL al finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că dorește să renunțe la programul „Prima casă” deoarece „astăzi economia nu mai este în criză” și „acest program nu este cel care susține singur această piață” (a creditelor n.r.).

„Mă bucur să aflu de la domnul ministru că economia României nu este în criză. Asta înseamnă că avem bani pentru tot, inclusiv pentru măririle de alocații, de pensii, pentru proiecte de infrastructură, pentru tot ceea ce susțin că nu se poate finanța din lipsă de fonduri. Ori afirmația este valabilă doar în funcție de cum pică bine pe declarație iar când este întrebat despre măriri uită de starea bună a economiei, prevede recesiune și merge să ne mai îndatoreze cu câteva miliarde?” afirmă deputatul social democrat Sebastian Radu.

Florin Cîțu a afirmat că vrea să vadă dacă programul „Prima casă” face (sic!) beneficii în societate pentru că economia nu mai are nevoie de susținere.

„Ce omite să observe domnul Cîțu este faptul că nu doar sectorul construcțiilor a beneficiat de acest program. Tinerii care doresc să își întemeieze o familie, să aibă un cămin al lor și care nu își permit să plătească un credit imobiliar unde avansul este de trei ori mai mare iar dobânda cu câteva zeci de mii de euro peste cea din program sunt principalii beneficiari. Dar, până la urmă, interesul domnului ministru este probabil maximizarea profitului băncilor, nicidecum al tinerilor care își doresc o casă în același timp cu posibilitatea de a trăi decent, nu de a își da tot venitul pe rate.”- adaugă Sebastian Radu

Creditele prin programul „Prima casă” se adresează tinerilor de până în 35 de ani, sunt garantate de stat, iar avansul este de minim 5% din valoarea locuinței care urmează să fie achiziționată.

„Din curiozitate, m-am uitat pe declarația de avere a ministrului Cîțu. Are, printre altele, un apartament cumpărat prin credit. Și un credit de 303 000 euro despre care nu  spune când este scadent. Oare nu are impusă o scadență? Atunci se înțelege de ce încurajează astfel de credite, probabil că trăiește cu impresia că pentru toată lumea este la fel. Sau nu știe când ar trebui să returneze banii? De la un ministru ar finanțelor mă aștept la mai multă grijă la detaliile care țin de completarea declarației de avere. Dacă nu ai grijă de banii și datoriile personale, cum poți avea de ale unei țări? Iar în legătură cu neconcordanțele de la secțiunea „Venituri din cedarea folosinței bunurilor” încă nu ne-a lămurit. De la an la an are același proprietăți dar declară vânzări de bunuri imobile de câte 100 000 de euro.”- a mai spus deputatul buzoian.

Florin Cîțu, este unul din miniștrii care au primit aviz negativ din partea Parlamentului la audierile în comisiile de specialitate.

Ulterior declarației lui Florin Cîțu, premierul Victor Orban a anunțat că programul Prima Casă va continua.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „Sebastian Radu: „Dle Chițu, gândiți-vă la tinerele familii, nu la profiturile băncilor” (P)

  • Se gândește Sebastian cum sa mai facă încă o manevra sa îi mai iasă cate ceva? Vrăjeală politică pentru fraieri. Daca îi controlezi la cașcaval se dau loviți.

    Răspunde
  • Articol cu P deci platit.
    Deci Radu a dat bani sa scrie o parere, de care nu ar fi fost nimeni interesat.
    Prostii tipic psd….. au adus tara la sapa de lemn si acum brusc tin cu poporul.
    90% din bogatii tarii sunt din PSD , coincidenta ???

    Răspunde
  • Dlor din PSD, va vom intreba noi daca ne intereseaza ce parere aveti, nu mai vorbiti neintrebati, parca asa ne invatau la scoala. Mai bine va vedeti de afacerile de familie

    Răspunde
  • Domnule Sebastian Radu, din ce ai frate atâtea proprietăți și averi, că ai lucrat numai la stat ??? Poate ne spui nu noua rețetă !!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.