Șoferul pare să nu fi auzit încă de trecerea de pietoni și nici de frână – VIDEO
„Ăia din față au pus frână. Eu m-am dat mai așa și atunci fetița a apărut brusc dintre niște mașini în fața mea. N-am mai putut să evit”.
E declarația tragi – comică a puștiului de 18 ani dată poliției dar și ziariștilor prezenți.
Tânărul care are carnet doar de trei luni încearcă să ia o parte din vinovăția producerii accidentului de pe cârca sa și să o pună pe umerii fetiței.
Conform acestuia, eleva e de vină. S-a băgat în fața sa!
Imaginile video (vezi mai jos) surprinse de o cameră de supraveghere din zonă sunt însă necruțătoare cu tânărul.
În primul rând, puștiul pare să nu fi auzit de existența trecerilor de pietoni.
N-a văzut nici indicatorul care anunța trecerea de pietoni și n-a realizat nici de ce au oprit celelalte două mașini din fața sa.
În loc să oprească în coloană a intrat în depășire.
În al doilea rând, n-a pus deloc frână când fetița i-a intrat în raza vizuală.
La final, puștiul trebuie să zică merci. Fetița nu doar că a scăpat cu viață, deși impactul a fost unul înspăimântător, dar nici nu s-a ales cu răni grave.
Domnule reporter nu ar trebui sa aflam si noi cum a luat acest cacacios permisul? Astia ne omoara pe strada pentru ca nu stiu nimic din legislatia rutiera!
Se vede clar pe filmare ca cei doi din fata lui au oprit la trecere iar el a calcat-o pana la podea si a intrat pe contrasens sa ii depaseasca… moment in care s-a intalnit cu fetita care traversa pe trecere si s-a speriat cand a vazut ca vine idiotul in viteza spre ea.
Chiar si cand a vazut fetita soferul in loc sa actioneze frana a calcat si mai tare acceleratia.
ar trebui probabil ca trecerile de pietoni din apropierea scolilor sa fie puse pe platforme din asfalt pe toata latimea drumului pentru a obliga reducerea vitezei chiar si atunci cand masina se afla in depasire.
La vârsta lui ,bănuiesc că nici prea multă minte nu avea .Infracțiunea rămâne însă și trebuie sancționată,ca și pentru un adult .Ceasul rău .
Accidentul s-a intamplat din cauza teribilismului si mai ales din dorinta de a se da mare in fata colegilor lui din masina, care de altfel au si plecat de la fata locului, halal prieteni.
Este interzisa depasirea pe trecerea de pietoni ! Cu asta am zis totul.
Baitul este un cacat cu ochi si trebuie pedepsit conform legii si permisul anulat .
După părerea mea, puștiul în cauză are vina lui, dar, eu cred că el este doar EFECTUL, iar CAUZA trebuie căutată în apropiere : la părinții lui ! Aceștia trebuiau să-l facă să știe a prețui munca și cum se câștigă un ban cinstit – abia apoi, după ce l-au văzut cît de cît realizat în viață puteau să-l AJUTE la achiziționarea unei mașini… Există o asemenea fudulie – o manifestare a neamului prost – de a-ți arăta forța materială ( mai puțin culturală ) lăsând viitorimii asemenea ” urmași ” , și, uite așa, încet-încet se va crea o nouă și posibilă clasă de … ciocoi care va discredita noțiunea de părinți, de familie sănătoasă la cap – așa cum a fost tradiția acestei nații secole de-a rândul… Păcat !
Se vede clar permis luat pe șpagă, poliția este total de vina pentru cîteva sute de euro da permise ca pe banda , nu gindeste ca un pripas ca asta poate distruge o familie pe viață. Iar pentru jegosu asta de mucos ii trebuie luat dreptul de a conduce si verificat cum a obținut permisul, daca da un test acum este varza umplută cu creier prost
Este vinovat si trebuie pedepsit, iar permisul de conducere anulat.
Sunt destui idioti care fac urmeaza cursurile unei scoli de soferi, unde se comporta exemplar, apoi sustin examenul si obtin permisul de conducere in mod cinstit, dupa care, cand se vad ei, zmeii, cu masina de la taticu si cu permisul in buzunar devin adevarati piloti de formula 1, desi nu stiu bine nici cum sa alimenteze masina cu carburant.
Nu e vina instructorului de la scoala, nu e vina politistului cu care a dat examenul sau a altor persoane care au avut implicare in obtinerea permisului. Este strict vina parintilor pentru „cei sapte ani de acasa”, pentru neresponsabilizarea plodului si a teribilismului caracteristic tinerilor.