Peste 20 de miliarde de cupoane de reduceri au fost utilizate la nivel mondial
La aproape 135 de ani de când Coca-Cola a oferit clienților săi primul cupon, reducerile promoționale continuă să evolueze ca o strategie de marketing eficientă și durabilă pentru toate industriile – de la călătorii, până la bunuri de larg consum.
Tacticile orientate spre economisire precum oferirea unor cupoane sau coduri promoționale, atunci când sunt implementate corect, pot ajuta companiile să atragă clienți noi, să stimuleze achizițiile, să descurajeze abandonarea coșului, să sporească loialitatea față de marcă și să încurajeze sentimentele și emoțiile pozitive ale consumatorilor.
Conform unui studiu realizat recent de specialiștii în vouchere și cupoane de reducere Promocodius, de la sfârșitul anului trecut și până în prezent, peste 20 de miliarde de cupoane digitale au fost folosite de consumatorii din întreaga lume. Mai mult decât atât, specialiștii estimează o accelerare a creșterii utilizării cupoanelor și codurilor promoționale în condițiile economice, sociale și sanitare actuale.
Cupoanele și ofertele promoționale au un impact major asupra achiziției clienților din întreaga lume
Retailul nu este singura industrie care utilizează cupoanele de reduceri pentru a atrage mai mulți clienți. În ultimii ani aproape toate industriile au început să promoveze oferte speciale și reduceri. Spre exemplu în Danemarca, utilizatorii de coduri promoționale promocodius.com caută oferte pentru tot ceea ce pot achiziționa: de la haine, încălțăminte, decorațiuni și mobilier pentru casă și grădină, până la electronice, produse pentru copii sau cadouri.
Mai mult decât atât, indiferent de nivelul de trai, consumatorii caută experiențe de shopping plăcute și solicită flexibilitate și accesibilitate. Conform specialiștilor, chiar și în țările aflate în primele 10 din lume în ceea ce privește nivelul de trai, precum Norvegia, conceptul de utilizare a reducerilor printre utilizatorii de coduri promoționale promocodius.com poate determina mărirea frecvenței cumpărăturilor și valoarea medie a comenzii per tranzacție.
Unele tipuri de promoții precum livrarea gratuită, oferte de tipul 2 + 1 gratis sau un cod promoțional prin intermediul căruia se obține o reducere a sumei totale de plată, pot încuraja consumatorii să încerce noi produse și servicii, iar existența reducerilor și percepția unui raport preț/calitate bun, îi poate determina să aleagă un produs sau o anumită marcă.
Pandemia de COVID-19, un catalizator pentru creșterea spectaculoasă a cererii de reduceri
Efectele imediate ale pandemiei de COVID-19 au dus la creșteri spectaculoase ale vânzărilor în mediul online, dar și la o creștere a cheltuielilor destinate produselor alimentare. Specialiștii au sesizat o nevoie și mai mare a consumatorilor pentru opțiuni de economisire cât mai variate și soluții digitale complexe.
Pe măsură ce criza sanitară continuă să își producă efectele, specialiștii în marketing digital au ocazia să desfășoare campanii online inovatoare, iar includerea cupoanelor promoționale în strategiile de marketing i-ar putea ajuta să obțină și mai mulți clienți noi și să-i fidelizeze pe cei vechi.
Stimulentele de economisire combinate cu opțiuni de plată flexibile și experiențe de cumpărături plăcute ar putea fi factori definitori care modelează așteptările viitoare ale clienților din mediul online și care pot duce la consolidarea loialității față de marcă pentru mulți ani de acum înainte.