Start la primăvară. Va trece pe sub râul Buzău și canalul energetic

„E cea mai importantă investiție din județul Buzău după revoluție”.

Așa a numit Marcel Ciolacu proiectul de extindere a rețelei de gaze în majoritatea comunelor din județ.

Startul se va da conform lui Dumitru Constantin, edilul din Mărăcineni, la începutul anului viitor.

„Se va începe cu o lucrare inginerească nouă la Buzău. Se va fora un tunel pe sub râul Buzău și canalul energetic pe o lungime de 800 de metri. Pe tunel se va trage țeava de gaze.

Canalul energetic Berca – Buzău

Foraje se vor face de asemenea și pentru subtraversarea șoselei Buzău – Brașov și a căii ferate Buzău – Nehoiașu. Lucrarea va fi realizată de TransGaz.

Imagine de la subtraversarea răului Olt pt, alimentarea cu gaze a orașului Corabia

Ne vom înțepa la Vernești – în conducta care aduce gaz în orașul Buzău de la Bărbuncești. După ce va subtraversa șoseaua, calea ferată, canalul energetic și râul Buzău, țeava de gaze va ajunge în zona Potoceni – Mătești”, a explicat Dumitru Constantin.

Țeava de 800 de metri lungime va trece pe sub canalul energetic și râul Buzău

La Mătești se va înființa o Stație de Reglare și Măsurare (SRM). De aici se va alimenta într-o primă fază comuna Mărăcineni, iar apoi Săpoca, Poșta Câlnău, Vadu Pașii etc. după ce TransGaz va prelungi țeava și către aceste localități.

În cea mai optimistă variantă, după înființarea SRM-ului de la Mătești, Distrigaz va începe lucrările de înființare a rețelei de gaze din interiorul comunei Mărăcineni în vara anului viitor, iar în iarna 2020-2021 primele case din comună se vor încălzi cu gaze.

Rămâne de văzut în ce măsură trecerea PSD în opoziție (cu începere de luni, dacă va fi învestit guverul Orban) și eventuala diminuare a influenței buzoianului Marcel Ciolacu în deciziile guvernamentale vor împieta asupra acestui proiect major de dezvoltare a județului Buzău.

Ciolacu a produs în februarie 2019 anunțul despre această investiție în jud. Buzău

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

8 comentarii la „Start la primăvară. Va trece pe sub râul Buzău și canalul energetic

  • De ce faci planuri acum si nu cat ai fost la putere? Ca sa dai vina pe cei care vor guverna in continuare? Nu tine Ciolacule!

    Răspunde
  • Sa nu dea in tunelurile dacice si sa ajunga cu gazele la chineji! Ce nu incepe in an electoral? De cel putin 35 de ani se zice ca se baga gaze, acum depinde si de gaze..

    Răspunde
  • Vrajeajă de 2 lei. Din 2016 decând a-ți luat puterea nu a-ți avut timp sa incepeți? Mințiți acum și incercați sa prostiți lumea pentru ca sunteți in campanie electorala .

    Răspunde
  • @Fane – tunelurile dacice duc in Austria, mai precis la Baumgarten, nicidecum la „chineji”. Problema e ca doar duc, nu si aduc!

    Răspunde
  • Nu nenicule. A zis ,, în toate comunele”. A ajuns la majoritatea. Urmează in unele, apoi in cateva, în una apoi doar ne gândeam să băgăm gaze. Promisiuni de prostit prostii si de trimis moșii la vot s o voteze pe țața mița biciclista.

    Răspunde
  • În acest caz Auras, să ne rugăm din toți rarunchii să nu fie investit un alt guvern, să domnesca in vecii vecilor Mariile Sale Ciolacu, et.comp. pt.că uite ce proiecte mărețe are! Apropo, l-am văzut pe Ciolacu ducând dorul pădurilor si grija padurarilor! Stie cineva pe unde era când Hayssam devasta munții Buzăului, exporta la greu cherestea brută şi falimenta Foresta Nehoiu?

    Răspunde
  • Vedeti ca nu mai crede nimic ! E normal dupa nenumarate minciuni .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.