„Știu că nu prea iubiți PSD, din cauza lui Dragnea, a ordonanței 13…”

Atitudine publică nouă a edilului din Mărăcineni față de tineretul din comună.

Pesedistul Dumitru Constantin i-a invitat la o discuție la Căminul Cultural din Potoceni.

„Știu că voi nu prea iubiți PSD, din cauza lui Dragnea, a ordonanței 13, probabil și a altor lucruri. Dar și voi locuiți în această comună, sunt convins că aveți proiectele, ideile voastre. Sunteți mai deschiși la nou, la tehnică, sunt interesat de propunerile voastre. Ușa biroului meu e deschisă oricând, aștept și de la voi să-mi spuneți cum vedeți dezvoltarea comunității noastre, ce-ar trebui făcut și ce nu”, le-a spus edilul celor în jur de 20 de tineri care au răspuns invitației.

Pentru că se află în vecinătatea mun. Buzău, la Mărăcineni la europarlamentare și prezidențiale au existat voturi însemnate pentru USR și PNL

Pentru început tinerii din comună au solicitat mai multe locuri de joacă și distracție pentru copii, dar și înființarea unui parc în comună.

Ce a răspuns edilul:

„Anul ăsta vom face un loc de joacă nou, între strada Mangă și strada Păcii. Am găsit acolo, lângă o rețea electrică, un teren de 800 metri pătrați, avem un proiect aprobat cu fonduri europene de 35 mii €. Tot cu fonduri europene vom face un parc de 2 hectare, plantație de pomi, se va alege între salcie și sălcioară. E un parc de ecologizare a fostei platforme de gunoi, de la viitorul azil de bătrâni înspre balastieră”.

Constantin Dumitru a adăugat că a dispus ca sala de sport a școlii mari de la Mărăcineni să fie deschisă sâmbăta și duminica, iar acolo grupuri de copii fac dans și judo. În primăvară va începe prin CNI construcția unei noi săli de sport la Căpățânești, între școală și stadionul de fotbal.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „„Știu că nu prea iubiți PSD, din cauza lui Dragnea, a ordonanței 13…”

  • Fiul dl. Dumitru de unde o fi avand masini de peste 1 milion euro? Cabana la munte, casa de 600 mp ?
    Nu cumva din contracte tocmai cu psd ?
    Publicati intrebarea ?

    Răspunde
  • Dar de ce oare domnul Constantin nu lasă locul liber pentru unul din tinerii aflați în sală? Auras, se pare că mai nou, portocaliul ( aici în titlu ) este culoarea preferata a PSD? Ce facem, ne debransam de roşu?

    Răspunde
  • Edil in Maracineni este Victor Potoceanu. Asa e pe site-ul primariei. Personajul din articol e cumva cel cu hotarare definitiva ca incompatibil?

    Răspunde
  • Sună a campanie electorală de a salva ultima rămășiță a PSD!
    Nu mi se pare prea stralucita aceasta comuna.
    L as intreba pe edilul acesta,stie oare cum arata periferia comunei?cu gunoaiele aferente?
    Deci va face parc in zona fostei gropi de gunoi?interesant…si copiii se vor juca prin focarele de infectie!mai bine s-ar gandi cum sa atraga fonduri pt a transforma peturile si mizeriile in resurse care de ex pot incalzi scolile,primaria etc!
    Si cu gazele alea?ce se mai aude?tot la stradiu de vorbe?nu de alta dar padurile usor usor se duc si…alte resurse pt zona nu prea sunt alternative!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.