Ți se poate întâmpla oricând și ție. Sute, mii de buzoieni ar avea șanse crescute de supraviețuire dacă s-ar înființa și la Buzău
În caz de accident vascular cerebral (AVC), rapiditatea intervenției face diferența dintre viață și moarte sau dintre un individ paralizat definitiv și unul care se poate recupera.
Cu cât se administrează mai repede un tratament, cu atât lezarea este mai mică. Lezarea permanentă datorată unui accident vascular cerebral se dezvoltă în primele câteva ore. Tratamentul inițial este centrat pe restabilirea circulației sanguine (în AVC ischemic) sau pe controlarea hemoragiei (în AVC hemoragic)
Din păcate, la Spitalul Județean din Buzău nu există secție de neuro-chirurgie care să poată interveni rapid și eficace în cazul unui AVC sever.
Fie că e vorba de un cheag care blochează o arteră, fie, mai grav, de hemoragie craniană (spargere a unui vas de sânge).
„Nu avem la spitalul din Buzău o astfel de secție. Există doar o legendă cu un anumit doctor Mălin, neuro-chirurg la Buzău în urmă cu vreo 20 de ani. Pacienții cu AVC îi trimitem la București. Fie cu salvarea, fie cu elicopterul, cazurile mai grave. Din păcate, până când pacientul, de la prezentarea la UPU Buzău ajunge într-un spital din București cu secție de neuro-chirurgie durează. Trei ore cu elicopterul și șase ore cu ambulanța. Până îi facem noi CT-ul (computer tomograf) să vedem ce are, până găsim un spital dispus să îl primească, până vine elicopterul sau găsim o ambulanță cu medic trece timpul. Se întâmplă să fim și refuzați de spitalele din București. Nu neapărat pentru că n-au medici disponibili care să intre imediat în operație, ci pentru că au secțiile de terapie intensivă, unde să fie tratați după operație, deja complet ocupate”, a precizat Adrian Zoican, șeful secției UPU Buzău.
Înființarea la Buzău a unei secții de neuro-chirurgie presupune investiții ridicate.
În primul rând, o sală seperată de operații, dotată cu toate cele necesare și în primul rând cu acel microscop specific acestor intervenții.
Doar sala de operații poate ajunge la un milion de euro. Apoi, e nevoie și de o secție cu paturi, unde să fie tratați pacienții. În al treilea rând, e nevoie de trei neurochirurgi care să asigure permanența și de restul personalului (asistente, infirmiere, etc.).
Realizarea la Buzău a unei astfel de secții e, așadar, dificilă, dar nu imposibilă. E nevoie de un om și poate și de o situație providențială care să facă așa ceva posibil.
Citește și articolul: O sută de protestatari la Buzău. Foto și video din Piața Dacia. Iată ce strigă aceștia!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Poate ne ajută cineva. În fiecare județ ar trebui. Bani sunt dacă se vrea.7
Indiferenta celor care gestioneaza banul public este atat de mare incat vor mai trece 100 de ani pana cand vom avea si noi sectie de neuroghirurgie….SI MULTE ALTELE…
Deși am o anumită vârstă, mărturisesc că informația pe care am primit-o acum de la dvoastră ,mi-a dat fiori reci .Distanța până la București este prea mare ,ca să ai șanse la viață în Buzău .Poate i-am putea sensibiliza pe localnici să doneze știu și eu ,o sumă modică de bani ,cum s-a mai întâmplat în țară am putea măcar demara lucrările unei astfel de secții pentru că dacă ar vedea că ne interesează cu adevărat ,am fi ajutați și de sus .
L-am cunoscut pe acel Dr Malin neurochirurg la Buzau.Eu lucram la spital si por spune ca nu a fost lasat de dr.invidiosi si ciubucari sa lucreze.A trebuie sa se intoarca la Spitalul de Urgenta Floreasca in Bucuresti.,unde lucreaza si astazi.Un mare dr.am tinut legatura cu el si a ajutat pacienti din Buzau.
Bani sunt, doar voința politica sa existe. Sau se pot accesa fonduri europene.
Unchiul meu a murit acum câțiva ani, pentru ca la Buzău nu exista o astfel de secție medicala.
Daca se pot salva vieți, trebuie înființată o astfel de secție, indiferent de costuri.
Bani sunt, problema e ca se fura, de la CJ (de care tine treaba asta cu spitalele) pana la ultima asistenta, fiecare isi trage cate un tun din bugetul statului si directioneaza banii in buzunarul propriu.