Toma a ales azi cele PATRU STRĂZI care vor fi asfaltate în zilele următoare

A fost ședință azi la Primăria Buzău. Printre alte decizii, primarul Toma a indicat către Urbis Serv cele patru străzi care vor fi asfaltate în zilele/săptămânile viitoare.

Prima stradă pe care s-a intrat este de categorie secundă. E vorba de str. Bicaz (vezi foto mai sus) din spatele sediului IPJ Buzău. Trebuia reasfaltată după ce Comp. de Apă a schimbat țevile.

Urmează, în vecinătate, strada Vișiniului (între Chiristigii și Mesteacănului) trotuare și carosabil. Și aici Comp. de Apă a avut recent lucrări, astfel că str. Vișinului a fost „băgată în față”.

Foto 2017. De 20 de ani, strada Vișinului a fost doar peticită

A treia pe lista priorităților e breteaua de la Podul Metalurgica (partea dinspre oraș).

Neasfaltată niciodată (doar plăci de beton), breteaua a devenit foarte circulată de când s-au început lucrările de construcție a unui pod nou.

A patra pe lista de priorități e strada Viitorului, din cartierul Unirii Sud.

Strada Viitorului (650 de metri, între Patriei și Bd. 1 Decembrie) e plină de petice și avea nevoie de mult de o reabilitare.

Pe lista, mai largă, a obiectivelor fixate la începutul anului mai figurează Bd. Republicii, str. V. Vodă (fostă Dorobanți, între Aleea Sporturilor și Al. Marghiloman), trotuarele din Dorobanți și curțile școlilor și liceelor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

15 comentarii la „Toma a ales azi cele PATRU STRĂZI care vor fi asfaltate în zilele următoare

  • Și strada Transilvaniei când? Că de la Fabrica de Bere și până la sensul giratoriu,zici că e pistă cu obstacole.

    Răspunde
  • Foarte bine. Asta e un lucru bun care se vede si care rămâne.
    Anul asta statul are ocazia să investească în infrastructură masiv.

    Răspunde
  • Bicaz si Visinului sunt strazi facute cu prioritate cu dedicatie pentru prietenul Dobrica ce a construit blocul acolo si se pregateste sa il dea in folosinta. Patron care pe langa ca e abonat la contractele de milioane cu institutiile conduse de partidul primarului e fost consilier la CJ din partea partidului primarului si tatal colegei deputate din partidul primarului. Deasemenea acolo are proprietate si alta cunostinta de bine a primarului.
    Cum sa pui ca prioritate niste strazi care nu fac legatura cu nimic si pe care nu exista deloc trafic, Bicaz e practic o fundatura pe care nu circulau decat riveranii si uneori si politistii care parcau masinile personale in fata portilor altora cand intrau la IPJ sa preia masina cu girofar sau masina neinscriptionata de serviciu.
    In schimb strazi circulate care sunt tranzitate zilnic de mii de soferi precum Strada Dorobanti, tronsonul dintre Sporturilor si Marghiloman ce a fost redenumit recent in Strada Vlad Vintila Voda (si care arata ca dupa bombardamente) e pusa la altele.
    La Viitorului poate o data cu asfaltarea se vor amenaja acolo pe partea dreapta parcari in spic, avand in vedere ca e sens unic si in momentul de fata cu parcari paralele pe albele parti nu exista viziblitate cand vrei sa intri pe acea strada de pe strazile laterale si risti sa faci accident.

    Răspunde
  • Se asfalteaza doar strazi mici si f mici…ca sa iasa la nr. Atat.
    In rest vb in vant.
    Bani cheltuiti inutil cu mutarea utilajelor de colo colo.
    Ai intrat intr o zona(cartier) termina acolo tot(strazi,trotuare,curti scolare etc) si apoi sa te poti muta in voie!
    Asa gandesc eu!!!

    Răspunde
  • Daca tot intrati pe str. Bicaz, Visinului si Mesteacanului de ce nu intrati si pe str. Aleea Teilor? Cumva noi nu facem parte din mun. Buzau? Noi sintem buni pentru a plati taxe , impozite si la vot?

    Răspunde
  • Transilvaniei ,cand se asf altează?????Sunt 30 de ani de când ne mint ca o fac și Boscodeala și Toma .

    Răspunde
  • pe Aleea Teilor cand incepeti maestre ? numai ,,dedicatii,, catre aparatul (pe lampi) de partid …

    Răspunde
  • „Toma a stabilit…”. Cu vine asta?! În funcție de cum se trezește Toma, așa se face în primărie?! Nu există o listă de priorități reale pentru toți cetățenii, cu impact asupra tuturor?! Doar ce zice Toma se face?!
    Pe de altă parte, dacă Compania de apă a avut lucrări pe acele străzi, nu era de datoria acestei societăți să aducă partea carosabilă și trotuarul la starea inițială pe banii ei? BA DA!!!
    Faptul că se asfaltează cele doua străduțe din jurul ipj nu ar fi un lucru rău, dacă înainte ar fi fost asfaltate străzi mult mai circulate, de exemplu strada Frăsinet.
    Având în vedere câți bani a făcut (doar) cu statul familia Dobrică putea să asfalteze gratuit străzile din jurul blocului ei recent construit.

    P.S. Toma are un comportament de patron autoritar, de mic dictator. Nimeni din primărie nu are curajul să îl contrazică.

    Răspunde
  • Si cei din Orizont (blocuri) platim taxe si de 4 ani ne mint non-stop ca ne vor asfalta. E un petec de pamant, cu 3 parcari pe care Primaria ar incasa bani dupa asfaltare, dar asa ne place, sa se vada mizeria si praful de la intrare in oras !

    Răspunde
  • Ce se intimpla cu cele 3 strazi ( Transilvaniei,Unirii,Industriilor) care ar fi trebuit sa intre in reabilitare cu fonduri europene ?; se vorbea de 31 martie-licitatii

    Răspunde
  • Sper sa nu mai iasa primar, sa nu mai poata candida si oamenii sa trag o concluzie!!!cat a facut din ce a promis si cate se puteau face.pt ca bani au fost destui. Dar din pacate,nu i asa avem nevoie de avion si locomotiva sa nu ne ratacim in Buzaul asta plin de cratere si de mizerie!

    Răspunde
  • Domnule Col. Rez Ciobotariu
    Va rog insistent…nu il mai votati. Se vede clar ca nu a facut nimic bun.
    A dat cu oiștea in toate gardurile.
    ATÂT!!!

    Răspunde
  • Priviţi, oameni buni, deprimanta clădire gri, cu cel puţin 5 etaje, care s-a ridicat în capătul liniştitei străzi Bicaz de câţiva ani !
    De la distanţă, pare a fi vreo veche fabrică… Dacă te apropii e de fapt… construcţie nouă.
    Singura clădire multi-etajată ridicată în acea zonă liniştită numai cu case!
    Oare a cui e această afacere (ce se doreşte a fi fie hotel, fie clădire de birouri sau mai ştiu eu ce) ?
    Cred că Boşcodeală ştie cel mai bine, probabil e unul din ultimele lui rahaturi pe care ni le-a lăsat moştenire….

    Răspunde
  • Anul trecut in iunie se promitea ca se asaltează str.crinului cu străzile aferente din spatele blocurilor de la clubul polițiștilor,a trecut si primarul pe acolo si a promis dar totul e promisiune deșartă,sa mai credem că se va face ceva aici?

    Răspunde
  • Rascoalei………….Bdul Stadionului………cand?……….sint multe de facut……..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.