Toma: „Așa vorbește lumea. Că denunțul împotriva mea nu e semnat!”
„Așa vorbește lumea. Că plângerea împotriva mea a fost anonimă”, a spus azi, Toma, în conferință de presă.
Probabil că primarul știe mai multe, aflate pe căi neoficiale, dar nu poate spune (încă) public prea multe.
Un argument (că Toma știe) poate fi și zicerea de azi a primarului: „Am anumite informații că plângerea s-a făcut direct la adresa mea, deși DNA Ploiești a comunicat că deocamdată cercetarea se face in rem” (n.r. in rem = pe faptă și nu pe persoană)
Lucian Romașcanu: „Din câte știu eu, e ilegal să iei în considerare denunțurile anonime”
C-tin Toma: „Din ce am mai vorbit eu cu juriști, denunțul poate fi și anonim, la solicitarea expresă a denunțătorului dacă este funcționar public sau dacă face parte dintr-o autoritate publică. Într-un asemenea caz, cel care știe identitatea denunțătorului este procurorul, care a verificat dacă acesta este funcționar în primărie, consilier local, parlamentar etc”.
Așadar, e foarte probabil, ca identitatea reclamantului/reclamagiului să n-o aflăm (oficial) niciodată.
De notat că DNA Ploiești a cerut la sfârșitul săptămânii trecute documentele legate de de această speță, iar luni Primăria Buzău a trimis peste o mie de acte în copie.
Toma a reafirmat azi că denunțătorul a urmărit doar să-i facă rău (indirect și orașului), că proiectul e „curat” întrucât „ a fost verificat deja de trei rânduri de funcționari, câte 5-6 la Primăria Buzău, la ADR Brăila și la AMPOR”).
Mai optimist, Romașcanu crede că în doar câteva săptămâni dosarul penal va fi clasat.
Citește și:
Auzi tu ce-i freaca pe ei…cine-a facut denuntul.
Babaieti, problema e ca nu ati respectat proiectul (asa suna denuntul, cel putin).
Voi pricepeti gravitatea faptei si rahatul in care (daca se confirma) veti baga municipiul Buzau si, implicit, pe noi, buzoienii?
Management nu stiti, politica nu stiti, era evident ca nici responsabili nu sunteti. Pacat!
Pistele de bicicleta se fac pana la urma pe portiunea care permite? Ca nu peste tot e ingust bulevardul
Orice sesizare este luată în considerare. Dacă se constată că fapta sesizată constituie elementele constitutive ale unei infracțiuni, se întocmește dosar penal și se fac cercetări „in rem”, pentru început.
Romașcanu nu știe ce spune.
Ce contează cine a făcut sesizarea? Există noțiunea de „avertizor public”.
Contează dacă s-a încălcat legea!
Ce abureala trista! Problema nu e denuntul! Ci existenta, sau inexistenta (ca sa fim corecti), ilegalitatii! Restul e vrajeala ieftina pentru mintile incinse ale votantilor lor.
Nu deranjează pe nimeni că se fac plângeri (dușmani se găsesc), că se fac anchete (asta-i meseria procurorilor). Problema este că parchetul a oprit finanțarea. Este o aberație juridică. Când se lasă infracțiunile să curgă ca să fie prinși capii, nu-i nicio problemă, dar în cazul de față se intervine cu promptitudine doar în baza unei plângeri! O absurditate legislativă care generează suspiciunea că justiția nu este nici pe departe independentă.
Aici nu este vorba despre flagrant, nu ai ce lasa sa curga. Exista sesizarea, se audiaza, se verifica punctual, pa! Nu poti face plati, din fonduri europene, pentru lucrari asupra carora planeaza suspiciunea ca au la baza actiuni fictive, neconforme, eronate sau cine stie ce scrie acolo. Ca-si ridica fustele primarul si ne trimite pe fenta cu dusmanii ce-i poarta pica, ar fi si fraier sa n-o faca. Are destul public, inca. Eu as paria ca e vorba de neglijenta in serviciu (crasa), daca e sa fie ceva. Proiectul e clar ca nu a avut piste (daca vorbim strict de Transilvaniei) in toate zonele vizate, desi primarul a comunicat voit aiurea, la fel cum a procedat si cu iazul morilor, unde s-a schimbat proiectul de N-spe ori si mereu raspundea ca totul este conform „proiectului actual”, adica conform cu ce a iesit acolo (daca ne amintim randarile initiale… nu-l mai lasam sa intre dimineata-n primarie pe primar).
Neinceperea urmarii penale e ceva normal (poate o amenda penala cel mult), doar ca Toma o va transforma intr-o victorie politica personala, d-aia ii si da intelesul asta, prin declaratii.
Dacă ai enervat pe vreunul cum ai făcut cu mine, sigur o să mai primești sesizări. Când musamalizezi porcăriile lui Boscodeala cu ajutorul politiei, cu implicarea lui V., o să ajungi pe mâna DIICOT. Păcat că ești om muncitor.
Domnilor,o plangere penala nu este anonima,in mod sigur manariile au autori cunoscuti.Dar daca e de la colegii de alianta politica, noi, buzoienii,intelegem.
Si daca Toma stie cine a facut plangerea, ce? Asta e subiectul, ”Cine”? Credeam ca important e CE se spune in plangere, iar domnul primar asta sa ne fi lamurit, clar, raspicat.