Toma: „Până acum, în 2023, în orașul Buzău s-au înmatriculat încă 6 mii!”
Declarație (aproape incredibilă) făcută aseară de primarul C-tin Toma la Campus TV:
„Mi s-a comunicat, de la Direcția Economică, că de la începutul anului în mun. Buzău s-au înmatriculat peste 6 mii de mașini!”
Șase mii de mașini înmatriculate într-un an într-un oraș precum Buzăul (unde erau deja peste 60 de mii de autovehicule înmatriculate) e IMENS.
O astfel de cifră poate descumpăni orice efort de a amenaja noi parcări în oraș.
Mai are rost ?
Primăria Slatina, atenție, una din cele mai bogate din țară, a cheltuit 2 milioane de euro, o sumă imensă, pentru amenajarea a doar 100 de locuri de parcare (în parcări modulare, vezi foto mai sus).
Primarul Buzăului intenționa, pe modelul Slatina, unde a mers să vadă cu ochii lui, să realizeze în Unirii Sud astfel de parcări supraterane.
Dar, temerea este că – la numărul uriaș de mașini care apar an de an – o astfel de investiție se va dovedi inutilă.
Soluția, promovată de Uniunea Europeană, nu e construcția de noi parcări, ci convingerea populației să folosească bicicleta (prin amenajarea de piste), transportul în comun și mersul pe jos.
Atenție, Slatina e unul din cele mai bogate orașe din România, cu o industrie foarte puternică: Pirelli 3700 de angajați (vezi foto mai sus), ALRO 2500, Artrom 1500, Bekaert 900 etc. Buzăul nu are fabrici cu atât de mulți angajați. Orașul Slatina, cu 34 de mii de angajați la o populație de 70 de mii(!), o duce bine financiar, dovadă că și-a permis să investească (din fonduri proprii) în astfel de parcări supraterane!
Citește și:
LA NOI NU SUNT IN STARE SA LE TERMINE PE CARE TREBUIAU TERMINATE DE 3 4ANI DOROBANTI NUSTIU PE CELE DIN BROSTENI DACA AU TERMINAT ASA CA LA TROMPETA MAI USOR NENE TOMA
Ca sa lasi masina si sa iei bicicleta iti trebuie anumite conditii indeplinite. Doar pistele de biciclete nu sunt suficiente, nu ca aceste ar fi destule…..
Si cate s-au radiat in aceeasi perioada, tovarasi?
Spun tovarasi pentru ca Toma si ai lui sunt niste comunisti.
… păi să înceapă cu el …primul biciclist al orașului!…
Este o prostie sa incerci sa construiesti parcari din BANI PUBLICI ca sa faci fata numarului tot mai mare de masini inmatriculate; asa ceva este imposibil si irational.
SOLUTIA este simpla, doar ca e anti-electorala, adica se supara cumparatoriii de harburi din cimitirele de masini europene.
CONCRET: sa nu se inmatriculeze nicio masina fara dovada ca detine un loc de parcare in proprietate sau inchiriat pe termen de minim 3 ani. Nu ai loc de parcare asigurat, nu inmatriculezi harbul, e simplu!
Apoi amenzi drastice si ridicarea masinilor parcate ilegal. In felul asta, decat sa plateasca 1.000 de lei amenda+ridicarea gioarsei, adica jumatate din valoarea „masinii”, multi vor renunta la fierul vechi umblator.
Verificat ca pe 1 loc de parcare sa nu fie inmatriculate mai multe vehicule, iar daca sunt depistati, sanctiuni imense pentru toti participanti la smen, proprietari de rable sau de locuri de parcare.
Doar asa se va descuraja avalansa de fiare vechi care au sufocat orasul.
Aglomeratia de rable e cel mai putin rau lucru, adevarata problema e ca aceste epave polueaza masiv si grav, cazurile de cancer si alte boli au explodat. Din cauza ca orice „cetatean” vrea sa detina o rabla, se ajunge la situatii aberante. De dragul de a detine un cazan pe roti, sunt in stare sa riste sanatatea inclusiv a lor si a celor dragi lor.
Infrastructura rutiera, strazi+parcari nu poate tine pasul, iar sanatatea noastra nici atat cu cantitatea de noxe.
Detinerea unei masini e un lux si se face cu pretul scaderii conditiilor de trai si al sanatatii.
La schimb, oferit transport gratuit cu Transbus, astfel incat sa nu se vaite „cetatenii” ca pretul unui bilet de autobuz e cat platesc ei „plinul” cu gaz la „benveu”…
La fel, benzile de autobuz „curatate” fara ezitare de masini intrate ilegal pe acolo, mergand pana la suspendarea permiselor.
Construirea de parcari IN ORAS e o prostie, sa faca parcari la marginea orasului, cine nu are unde parca, sa o lase acolo, contra unei sume mici, gen 5 lei/zi.
Gata nene, m-ai convins! Am crezut ca, ce ai comentat la articolul cu accidentul e pura intamplare! Dar nu! Persisti! Asta-nseamna ca esti consecvent! Bravo!!!
5 lei pe zi ca sa NU INTRI in oras, sa o poti lasa la margine. Iti place mult sa fii troll?
Demolat centralele care stau nefolosite, cumparat case de pe piata imobiliara, defrisat pruni si alti pomi fructiferi de pe langa blocuri, garduri vii inutile si urate, iar acolo trebuie facute constructii serioase, nu schele, cu trei niveluri, subteran, parter si etaj, doar pentru parcari. Daca vor fi minime dotari, prize pentru electrice, paza, iluminat, stiu eu, automate de cafea, diverse spatii pentru inchiriat, ateliere mecanica, probabil ca multi isi vor tine masinile acolo, chiar daca stau la trei strazi distanta. Apoi mai poate fi expropriate mici suprafete din curtile oamenilor, pentru a permite amenajarea de parcari, largiri de carosabil unde se poate. In Bucuresti se poate reconfigura infrastructra rutiera, numai la noi nu. Varianta mersului pe jos e utopie in secolul vitezei.
Ion Dumitrescu fiind cu buletin de Cilibia ere idei trăsnite. Ar trebui sa venim la el la țara și sa-i luam casa și pământul . Acolo putem construi un stabiliment pentru dezmembrarea harburilor din Buzău. Cam 70%. Inclusiv hârbul lui din 1997! Apoi ar trebui sa propunem trimiterea lui in satul natal unde ar putea pe câmpul din jurul satului sa-și facă o parcare doar pentru el și a altora care gândesc ca el!
Deținerea unui mașini e o necesitate nu un lux.
Doamne, Dumnezeule, ce-oi fi avand cu saracul tov. Primar al nostru? Ca el se chinuie din rasputeri si Tu ii pui bete-n roate! Se perpeleste ca o sardina pe gratar de grija locuitorilor acestui oras! Ba, da si voi! Pai voi credeti ca d-aia v-a crescut nivelul de trai de cand carmuieste el orasul? Ca sa va luati masini? Pai v-a facut transport in comun pana-n tarlaua de porumb pe care o aveti la tara, care merge ceas! Ce v-o mai fi trebuind masini, ba! Da-o-nocolo de treaba! Ia, tov. Primar, baga matale niste taxe d-alea sa-i usture buzunaru’! Ca vad ca au de unde sa plateasca! Si p-orma nu ne gandim si la aia care n-are din ce sa-si cumpere masina? Lor de ce nu le-am da un loc de parcare? Adica ce, ei n-are dreptul?
În Dorobanți în spatele blocurilor din fața bisericii Sf Nicolae e ditamai spațiul, neamenajat, nimic doar cu gropi și pietriș care dacă ar fi asfaltat ca lumea și compartimentat , și tăiate tufișurile inutile de pe lângă blocuri ar avea loc 50 de mașini.
Cine să facă, nene ?
Și câte spații de astea n-ar fi….dar nu e voință!
Prin țările alea cu mai multe mașini pe cap de locuitor furajat și cu pista de bicicleta pe ABSOLUT fiecare strada dintr-o localitate (nu pe 5 străzi într-un oraș cu sute de străzi) + interlocalitati + către și prin ABSOLUT fiecare pădurice, mai mare, mai mica (evident, neprevăzute cu 1 urs/kmp, ca-n judetul Buzau) soluția a fost sa înghesuiască locuri de parcare fix oriunde au încăput, printre fiecare 2 pomi de pe marginea drumului, in fata, spatele, laterala oricărui imobil. La câți pomi sunt pe marginea Unirii și câtă boschetareala unde se rahatesc câinii comunitari sunt prin fața blocurilor de pe mare parte din Unirii, lejer s-ar face rost de suficiente locuri și nu s-ar mai irosi resurse considerabile cu întreținerea acelor „spatii verzi” de câteva ori pe an, cu mii de inși și sute de utilaje de plătit și întreținut.
Anonimule, uit-o p-asta cu intrtinutu’ la spatii verzi, ca-i gata rezolvata! A taiat gardu viu si asa a ramas! Cu mizeria in fata blocurilor! Doar pe Balcescu ce mai activeaza. Vezi si in parculetele micute, gen Hasdeu, ce prapadenie este!
Si nu mai umbla tu prin tari straine, ca nici nu stii la ce sa te uiti! Pai pe unde a umblat tov. Primar, el de ce n-a vazut ce ai vazut tu? El se uita dupa Kaisen, nu dupa strazi, parcari, piste de biciclete si alte d-astea fara rost si fara sens!
Aceiași postaci obosiți se agita cu aceleași rezultate;)
Mâine trimit o scrisoare la
Comisia Europena sa le cer ca toate mașinile Euro 3 sa fie donate romanilor ! Astfel toți romanii vor avea 5-6 mașini! O alta propunere este ca toți romanii sa poată parca mașinile unde vor ei, inclusiv pe balcon, sufragerie, cotețul de găini, porci, grajduri! Doar așa nația noastră se va simti împlinita și realizată! Va dați seama când or sa fie întrebați “ câte mașini ai șefu? Am 6 prietene!
Dar tu de ce nu ai masina, din cauza handicapului? Si ce ai cu ceilalti?
Asta e primarul vaitaturilor. S-a plans si s-a vaitat tot mandatu, ba ca nu a iesit bine ca asa ne-a obligat UE, ba ca proiectantul nu era din oras, ba ca ong-urile, ba ca asa au venit proiectele, in ordinea gresita, ba ca oamenii cumpara prea multe masini. Gaseste vinovati pentru orice nerealizare sau chestie iesita pe dos.
Sa se facă parcări începând de lângă blocuri pina în strada e loc suficient. Sa stea cu mașinile langa geamuri!
Clar ca suntem in urma. Degeaba ii explici melteanului ca orice creștere a infrastructurii pt vehicule : parcări, încă o bandă de circulație va atrage noi mașini . S-a tot încercat în Vest de 50 + ani și nu s-a reușit, până la epuizarea spațiului verde disponibil și dărâmarea zonelor centrale . A fost nevoie de schimbarea mentalității .Da, sa ai o mașină este un privilegiu nu un drept !!! Ai dreptul la aer curat , spații verzi și la mersul pe jos neîngrădit. Din păcate generația actuală trebuie să se mai maturizeze.
A AVEA este UN DREPT.
Doar cancerul comunist a transformat A AVEA in privilegiu.
Cand nu vor mai fi posibilitati de a face parcari, drumuri si alte rahaturi de care spui va interveni procesul „natural” de reducere a numarului masinilor. Dar pana atunci mai sunt multe sute de ani.
Oile nu pot intelege, e complex.
catalin@ ai ramas vreodata blocat in trafic la Viena? si in Viena chiar au transport in comun, bulevarde pe care se circula fluent si variante ocolitoare ale orasului.
… astia vorbesc despre „comunism” fara sa aiba habar ca tocmai cererile lor sunt „comuniste”:
De unde pana unde veniti cu ideile voastra comuniste cum ca „statul” sau „primaria” trebuie (?!) sa va faca voua locuri de parcare ?!? Pe bune?!? Asta chiar e cea mai comunista idee!
Nu, tata, ai dreptul sa iti cumperi o rabla, dar nu e nimeni obligat nici sa-ti faca parcari, nici sa se incurce de junghiul tau pe strazi si trotoare, nici sa inhaleze noxele pe care le emani !
Ti-ai luat masina? Perfect! Descurca-te! Cumpara sau inchiriaza loc de parcare, nu CERSI sa iti faca primaria, ca nu suntem in comunism!
Ba inca tocmai ca statul roman e chiar prea comunist, in sensul ca permite inmatricularea rablelor cu norme de poluare sub Euro 4!
Ar trebui sa nu se inmatriculeze nimic nou sub Euro 6, iar ce e sub Euro 5 ar trebui sa mai fie permise maxim 5 ani, ulterior respinde la ITP si casate, ca inhalam ca fraierii toate gazele si apoi umplem spitalele si ne miram, ba chiar cersim iar de la „comunisti” sa ne trateze prin spitale samd.
Si tot din cauza „comunismului”, de grija pentru „votangii” nu se aplica dur legile, adica sa se ridice toate rablelele parcate ilegal…
Am masina noua, electrica, zi-mi tu de unde cumpar eu loc de parcare, sau inchiriez de la privati? Hai, 10 exemple daca tot esti neo-destept asa! De cate ori ai fost la spital cu probleme respiratorii, in Buzau, de la smog? Pe afisajul Agentiei din centru cica e bine mereu la calitatea aerului, chiar si in conditiile actuale de praf si blocaj in trafic, probabil ca inainte eram ceva similar Elvetiei (daca afisajul oficial al acelei institutii nu minte). Vezi ca e o rabla de mercedes care sta parcata mereu legal intr-un spatiu ilegal – in buza trecerii de pitoni, la autogara Dorobanti, ca i-a facut Toma parcare aluia de acolo, fiind cetatean de rang 1, de lux si care conteaza cat zece normali presupun. Oare sa inceapa de acolo!
Nu e obligatoriu sa fii rational decat daca simti ca poti misca si degetul mare!
Cand desfiintezi de prea destept si nu pui nimic in loc, aia e problema noastra, a oamenilor care detinem mijloc de locomotie de nevoie, nu ca sa facem ture pe bulevard ori in jurul locuintelor cautand locuri de pus masina cateva ore peste noapte. Pentru ca din noiembrie pana in mai, la Buzau, calare pe bicicleta nu se poate, ca nu e normal si nici fiabil tehnic, intelegi? Iar EV-urile au nevoie de roti, tabla, drum si parcare ca sa nu poluam cu cele cu motor termic (e o ironie).
Bine, omule, dar te-a obligat Toma sau eu sau Tereaca sa iti iei masina? Ca prea plangi cu foc si-mi ceri sa-ti dau eu 10 solutii… de parca e masina noastra, nu a ta…
Pai stai… poate te-am obligat eu sa iti iei masina si nu-mi reamintesc…
Asa, mai am pe una la bloc care si-a pus afis sa nu parcheze nimeni in dreptul balconului ei de la parter, ca trebuie sa isi incarce masina cu un prelungitor atarnat pe geam! Iti dai seama ce retarzi?!? Isi iau masina electrica si abia DUPA se intreaba daca au unde le incarca… ti se pare ca e o dovada de multa minte ?!?
Apoi, pe vreme umeda/ploioasa/etc prelungitorul ala atarnat pe geam e … tatal lor, clar!
La fel e si cu parcarile: nene, daca te hotarasti sa iti iei masina, tu nu te gandesti INAINTE unde o vei parca ?!? Sau zici, lasa eu imi iau droasca, apoi ii cer lu’ Toma, lu’ Tereaca, lu’ Io 😉 sau cui o fi sa imi dea solutii, pentru ca eu sunt retard, tot ce stiu e ca am „dreptul” sa am masina, restul sa „imi dea” „comunistii” … 😉
Sa stii ca am ajuns la spital, la urgenta, cu probleme respiratorii in 2007 si chiar si acum stau cu Ventolinul dupa mine (cauti tu pe net ce e ala, ca daca ai electrica precis sti).
Problemele respiratorii sunt una, dar cancerele pe care nu le simti decat cand e prea tarziu cauzate (si) de particule …
Daca nu s-ar permite inmatricularea fara dovada asigurarii locului de parcare, „cetatenii-dăcât-cu-drepturi” si-ar pune neuronul la contributie INAINTE sa isi cumpere rabla, nu ca acum, cumoara masina, apoi … cersesc locuri de parcare pe banii celorlalti care vor ca masinile sa dispara macar din centru orasului.
Uite, alta propunere pentru domnul Toma: delimitata zona centrala a Buzaului si pusa taxa de acces, mica, 5 lei/ora. Imediat se elibereaza centrul, ca nu isi permit „cetatenii” si GPL si taxa de centru…
Mentalitatea este diferita ,cel instarit vrea numai el sa circule pe strazi iar cel nevoias nu are dreptul la nici o masina de parca cel instarit merge cu patru odata, echitabil ar fi sa ne fie asigurat un loc de parcare, restul te descurci sau create avantaje pentru cel care are masina achizitionata de noua cu dovada maxim 10 ani sa fie cu prioritatate in fata celorlalti iar treaba cu poluarea sa se verfice concret ca daca ai masina luata de noua si ingrijita consumul si poluarea este mai mic decat celor care achizitioneaza din afara sh-uri ,te-am prins cu masina peste normele admise in oras ridicata si sanctiune foarte mare si sa vedeti ce se elibereaza orasul.