Toma: „Sătul de linșajul de pe facebook, medicul veterinar și-a dat demisia!”

„Suntem într-o situație de criză în privința câinilor maidanezi. Nu-i de glumă, vreau ca buzoienii să știe exact cum stăm”, a anunțat primarul în această seară la Campus TV.

ACUM, în Micro XIV

C-tin Toma: „E al patrulea medic veterinar care își dă demisia. Azi, domnul Bratu de la adăpostul pentru câini fără stăpân m-a anunțat că renunță. Sătul de linșajul de pe facebook omul și-a dat demisia. Fără medic veterinar adăpostul nu va mai putea funcționa, i se va retrage licența. Am mai stat două săptămâni fără licență. Asta înseamnă că nu vom mai putea ridica deloc câinii de pe străzile orașului”.

Între ciocan și nicovală

La Buzău, angajații serviciului de ecarisaj sunt făcuți „criminali” pe facebook de membrii unei asociații de protecție a animalelor și de susținătorii cauzei maidanezilor. Asta din cauza procedurii de eutanasiere a câinilor care stau mai mult de 14 zile în adăpost și nu sunt adoptați.

Pe de altă parte, dacă nu trec la eutanasiere și îi țin peste cele 14 zile prevăzute de lege, cei de la Urbis se trezesc cu dosare penale de la Curtea de Conturi pentru cheltuirea ilegală a banului public. Directorul economic de la Urbis și un fost șef al adăpostului au avut dosar penal pentru depășirea celor 14 zile”, susține Toma.

„Sterilizare, nu eutanasiere”

Iubitorii cauzei maidanezilor susțin că nu eutanasierea e soluția, ci sterilizarea tuturor câinilor (fără valoare chinologică), inclusiv din curțile oamenilor. Atât la oraș, cât și la țară.

Această propunere (doar sterilizare!) e corectă în teorie, dar în practică e dificil spre imposibil de realizat, mai ales în România. Sunt suficient de mulți oameni (cu mai puțină sau mai multă educație), atât de la oraș, dar mai ales de la țară, care nu-și vor duce câinii din curți la sterilizat, ba chiar îi vor proteja și dacă medicul veterinar le va bate la poartă, iar sterilizarea ar fi gratuită. Amendarea proprietarilor, prevăzută de noile legi, să recunoaștem, e o glumă în România.

Concluzie îngrijorătoare

În orașul Buzău numărul maidanezilor a tot crescut în ultimele luni (zeci/sute de câini sunt aduși lunar din rural și descărcați la oraș) și riscă să explodeze pe măsura înmulțirii lor și a posibilei încetări a activității serviciului de ecarisaj.

Angajații acestui serviciu se plângeau oricum că „acțiunile de capturare au devenit anevoioase, întrucât apărătorii maidanezilor primesc oficial locul în care vom acționa, vin înaintea noastră și îi hrănesc pe câini. Normal că nu vor mai intra în cușca noastră. Iar tranchilizarea nu mai e permisă”.

Citește și:

loading...

9 comentarii la „Toma: „Sătul de linșajul de pe facebook, medicul veterinar și-a dat demisia!”

  • Criminali sunt cei din asociatiile care impiedica adunarea cainilor maidanezi de pe strazi si nebunii care ii hranesc, pentru ca pun in pericol oamenii.

    Cunosc o familie de genul. Merg cu masina prin oras si hranesc cainii pe strazi, dar ei nu merg niciodata noaptea pe jos, apasa pe telecomanda, se deschide poarta si se dau jos din masina direct in curte. Cand nu cobori noaptea din masina decat in curte sau la mall, nu iti pasa ce patesc ceilalti oameni.

    Veterinarul ar trebui platit mai mult din cauza riscurilor si nu ar trebui sa mai stea pe facebook, unde intra toti tacanitii.

    Răspunde
  • Tomita, ia fii atent aici :

    In loc sa dai banii pe prostii (de pilda Gloria Buzau) mai bine, de aceeasi bani, faci o intelegere cu un ONG serios din domeniul asta si, cu banii nostri si know-how-ul lor, se face (am folosit diateza reflexiva asa, ca sa nu ceara nimeni statuie) un adapost sau centru in genul celui pe care il are Cesar Millan in Los Angeles ( o simpla cautare pe Google poate face lumina in privinta asta).

    Ei, stimabile, asta ar insemna un primar cu talent managerial, un primar caruia ii pasa de oamenii pe care ii conduce, un primar care gaseste SOLUTII. Ca de vaitat ne putem vaita toti. Si nu luam 20700 lei brut (12109 lei net) in fiecare luna.

    Răspunde
  • Trebuie scăpat orașul cat mai repede de toți câini fără stăpân. Și cei care iubesc câini maidanezi sa ii tina legați în curte sau in apartament.. Trebuie să aveți curajul lui Băsescu. Și cheltuiala cat mai mica cu adăposturile de câini.Nu trebuie sa le faci pe plac la toți. Vorbesc așa din pricina faptului că am fost mușcat de 2 ori de maidanezi și am făcut antitetanos.

    Răspunde
  • Domnul Toma ocupă un scaun, pe un salariu extrem de atractiv, pentru a găsi soluții și nu pentru a ne justifica de ce nu are soluții. Punct!!

    Răspunde
  • Nu este o ideea rea sa faci un adăpost gen Cesar Millan dar asta ar pune capăt unei afaceri care nu rămâne fără resurse. Capturare – cazare – eutanasiere. Cine nu isi dorește un business perfect? De aici iese banul legal!
    Cat despre sterilizare, ii spun domnului primar asa: dacă nu mai fata câinele, de unde naiba sa mai aduca unii câini in oras?
    Sunt medici vet care cu ceva implicare sterilizează 50 de căini/zi in satele județului. Imaginați-vă asta la scara larga. Ia sa punem la treaba politia, sa aplice legea, ca tot o invocați dumnevoastră nonstop, si sa se castreze cat mai mulți câini posibil. Dar știu, dumnevoastră va place doar legea care e mai ușor de aplicat si care deranjează câțiva prosti, adică pe noi aia de iubim animalele.
    Hai, sănătate!

    Răspunde
  • ONG-urile care se ocupa cu ingrijirea animalelor abandonate/fara stapan, in mod legal trebuie sa functioneze pro-bono (personalul) si donatii. Clar ca nu se petrece acest lucru, este imposibil in Ro sa ai veterinar la un adapost, pe gratis, decat doar daca te zbati si primesti ajutor de pe la studenti aflati in practica si care la urma sa primeasca un certificat/scrisoare de recomandare. Dar, chiar si asa, exista adaposturi unde cainii sunt preluati din adaposturile „de stat”, ba e si bataie pe cei mai lacrimogeni, pentru ca apoi sunt promovati pe internet si aferiti spre adoptie, GRATUIT. Se plateste doar transportul, deparazitarea, care sunt consistente, adica practic e gratuit si nu prea, dar oricine isi permite suma. Pentru un caine vandut „gratuit” in Europa se lua cam 100E dus acasa cu pasaport cu tot. Dintr-o duba cu 20 de custi… Mai exista si varianta in care iubitorii nu pot tine animale cu ei si atunci fac donatii materiale sau in bani, lunar sau cand pot, catre acel adapost. Altii platesc fix pentru a fi hranit si ingrijit un caine anume, in adapostul respectiv. Foster ii zice la obicei. Sunt solutii destule, nu la stat, ca acolo nimeni nu-si bate capul decat cu „sa respectam legea” ca niste roboti, de parca legile sunt Dzeu pe Pamant ca perfectiune.

    Răspunde
  • Dragi Tovarasi, aia in Los Angeles nu aduc caini cu sutele si-i basculeaza in oras. La noi ar trebui 100 de adaposturi. Problema ca nici ONG-urile alea nu vor sa tina cainii pe banii lor, banii ii baga in salarii, masini, locuinte mascate in sedii etc. Iar ca sa aiba activitate si sa stoarca bani din donatiile papagalilor, trebuie sa mentina problema, de asta vor sa fie lasati cainii pe strazi.

    Pana una-alta, cainii trebuie adunati urgent de pe strazi. Ce se intampla cu cainii dupa, sa se certe si sa se bata apoi ONG-urile cu primaria si tribunalul pana isi scot ochii unii altora, dar intai sa ii ia de pe strada, asta este urgenta, batranii si copiii sa nu dea de caini turbati cand merg pe strada, ca fix astea sunt categoriile vulnerabile, care merg pe jos, nu „iubitorii de animale” care de obicei stau doar cu curu-n masina.

    Răspunde
  • ONG-urile astea degrabnic iubărețe de animale, n-ar putea fi acuzate un pic de subminarea securității naționale.

    Iubești animalele, atunci ia-le acasă !
    Nu le iubi zădărnicind culegerea lor de pe străzi și încurajând prosperarea acestora în libertate, pe străzi, prin păduri, pe ogoarele oamenilor, etc.

    Mâine, poimâine, vor înființa și vreun partid al animalelor, pe-aici prin Papua Noua Guinee de Europa și vor cere reprezentare în parlament din partea maidanezilor, al urșilor, al mistreților, și tuturor nenorocirilor de animale lăsate de izbeliște prin tara asta condusa de imbecili.

    Răspunde
  • Nebunii care nu dorm noaptea de grija cainilor, sa-i ia acasa la ei!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.