Top 7 cele mai populare sporturi în SUA
Evenimentele sportive sunt foarte urmărite în Statele Unite ale Americii. Dovadă: 160 de milioane de oameni din această țară se uită la un meci cel puțin o dată pe lună. Slam dunk-urile și touchdown-urile ocupă un loc special în inima americanilor.
Sunt așadar arene pline cu oameni de toate vârstele, inclusiv cu copii care visează să devină și ei MVP (Cel mai valoros jucător). Putem spune așadar că peste ocean sporturile au devenit o adevărată industrie, fiind televizate în toate colțurile lumii.
La ei, fotbalul – denumit „soccer” – nu este nici măcar în top 5 al celor mai urmărite discipline. Sunt alte sporturi care sunt mult mai populare, iar în cele ce urmează vei afla care sunt acestea, dar și starurile care au făcut senzație în aceste sporturi.
1. Fotbal american
Are o popularitate de 74,5%, iar cea mai urmărită competiție se numește Național Football League (NFL).
Oamenii însă se uită și la Național Collegiate Athletic Association, o ligă a jucătorilor care sunt încă la colegiile americane.
Este așadar cea mai populară disciplină din SUA și este un sport de echipă în care se înfruntă două formații de câte 11 jucători. Acest sport este o combinație între rugby și fotbal, iar cel mai important meci al anului, Super Bowl-ul, atrage peste 110 milioane de urmăritori.
Jucători celebri din acest sport
Aceștia sunt atleții care au făcut senzație în acest sport:
- Tom Brady
- Jim Brown
- Jerry Rice
- Deion Sanders
- Walter Payton
Popularitatea acestui sport este într-o continuă creștere inclusiv în România.
2. Baschet
Este al doilea cel mai popular sport din Statele Unite ale Americii așadar și cea mai urmărită competiție este NBA. Pe numele ei întreg, Național Basketball Association, a fost fondată în anul 1946, iar atunci avea denumirea de Basketball Association of America.
Pe parchetul din sălile în care se desfășoară meciurile din acest sport se înfruntă două echipe de câte 5 jucători. Baschetul are o popularitate de 56,6% peste ocean și este practicat inclusiv în școli, iar în licee sunt peste 17.000 de echipe.
Cei mai celebri baschetbaliști
Baschetbaliștii de peste ocean care au impresionat în acest sport sunt următorii:
- Michael Jordan
- LeBron James
- Kobe Bryant
- Shaquille O’Neal
- Kareem Abdul-Jabbar
Și la noi în țară sunt foarte mulți fani ai NBA-ului.
3. Baseball
Cu o popularitate de 50,5%, acest sport ocupă ultima treaptă a podiumului în clasament. MLB, care vine de la Major League Baseball, este cea mai urmărită competiție din acest sport. World Series, apogeul întrecerii, strânge cei mai mulți spectatori.
Este un sport în care se folosește o bâtă de baseball și o minge, iar americanii practică această disciplină încă din copilărie. Sunt ligi de copii, de amatori, dar și cele profesioniste, la care stadioane imense sunt de fiecare dată arhipline.
Cei mai importanți jucători de baseball
Ei sunt atleții care au impresionat în acest sport de-a lungul timpului:
- Babe Ruth
- Hank Aaron
- Mickey Mantle
- Bo Jackson
- Ted Williams
Despre această disciplină se mai spune și că seamănă foarte mult cu oina, sport 100% românesc.
4. Box
La Frank Pariuri Sportive poți să pariezi pe acest sport, dar și pe cele de mai sus, însă și pe multe altele. Popularitatea acestei discipline în Statele Unite ale Americii este de 23,4%. Cea mai urmărită competiție este NBA, Național Boxing Association.
Este o disciplină destul de simplă, pe care cel mai probabil o cunoști. Într-un ring se duelează doi atleți care își testează puterea, strategiile și rezistența fizică. Se pare că sunt 6,7 milioane de oameni în SUA care practică acest sport.
Cele mai mari nume din boxul de peste ocean
Acestia sunt cei mai celebri boxeri americani:
- Muhammad Ali
- Mike Tyson
- Rocky Marciano
- Evander Holyfield
- Floyd Mayweather
Mulți români stau toată noaptea pentru a urmări galele de box din SUA.
5. Hochei pe gheață
Top 5 al celor mai urmărite sporturi din Statele Unite ale Americii se încheie cu hocheiul pe gheață. Acesta are o popularitate de 22,1% peste ocean, iar cea mai urmărită competiție este NHL, abreviere care vine de la Național Hockey League.
Pe gheață dau piept două echipe de jucători aflați pe patine, care folosesc niște crose pentru a lovi un puc, iar scopul este să îl trimită în poarta adversă. Acest sport este binecunoscut și pentru bătăile care au loc des între hocheisti.
Hocheisti celebri din SUA
Ei sunt cei care au rămas în istoria acestui sport peste ocean:
- Patrick Kane
- Mike Mandano
- Chris Chelios
- Brian Leetch
- Auston Matthews
În România nu sunt așa mulți fani ai acestui sport.
6. Soccer
L-am trecut în top ca „soccer”, dar bineînțeles că este vorba despre fotbal, cel mai urmărit sport de pe această planetă. Așadar, în SUA este abia pe locul al 6-lea în topul popularității cu un procent de 21,6% , asta chiar dacă acum acolo joacă inclusiv Lionel Messi.
În MLS, care vine de la Major League Soccer, au evoluat de-a lungul timpului fotbaliști imenși, iar cel mai recent au făcut-o David Beckham, Thierry Henry sau Zlatan Ibrahimovic. În SUA au jucat însă mai demult și regretații Pele, Franz Beckenbauer și Johan Cruyff.
Staruri americane din fotbal
Aceștia sunt cei mai cunoscuți jucători de fotbal din SUA:
- Landon Donovan
- Clint Dempsey
- Tim Howard
- Michael Bradley
- Christian Pulisic
Pe ultimul cel mai probabil îl vom putea urmări la Copa America din această vară.
7. Golf
Închei acest top cu golful, un sport care se bucură în Statele Unite ale Americii de o popularitate de 19,7%. Cea mai importantă competiție din această disciplină se numește The Majors. Se spune despre acest sport că ar fi unul elitist.
Sunt însă milioane de americani care îl practică, fie în scop recreativ, fie în competiții. Are o istorie destul de bogată în spate, primul teren de golf fiind construit în anul 1988. Jucătorii profesioniști câștigă foarte mulți bani din acest sport.
Vedetele din golf
De-a lungul timpului, în acest sport au făcut senzație următorii:
- Tiger Woods
- Jack Nicklaus
- Ben Hogan
- Sam Snead
- Arnold Palmer
La noi în țară acest sport nu este urmărit de prea multă lume, dar știm că președintele Klaus Iohannis practică golful.