Tot mai mulți oameni spun că ar fi o variantă excelentă pentru România
Tot mai mulți buzoieni cu o privire mai largă avansează ideea că primarul Buzăului, C-tin Toma, ar fi o variantă excelentă de prim-ministru.
Din ce în ce mai des postări de genul „ați fi un foarte bun prim-ministru”, „cu dvs. la conducerea guvernului țara asta s-ar dezvolta accelerat”, „ați demonstrat la Buzău, merită să fiți promovat la un nivel mai mare”, apar în comentariile diverselor articole de pe internet.
Așa cum răspunde tuturor buzoienilor care-i scriu, Toma a fost nevoit să tasteze ceva și celor care au avansat această idee.
„Vă mulțumesc pentru încredere, e departe de mine gândul ăsta, sunt concentrat 100% ca Buzăul să devină unul din cele mai bine puse la punct orașe din România”, a răspuns de fiecare dată primarul.
Atuurile lui Toma
Comparativ cu Viorica Dăncilă, Toma ar fi o variantă înzecit mai bună.
În fapt, o astfel de comparație nici n-ar trebui enunțată.
Toma are atuurile de a fi un bun economist (a fost peste 20 de ani om de afaceri), are în ciuda vârstei o capacitate de muncă extraordinară (e la primărie la ora 06.00) și – un lucru foarte important – are o apetență deosebită pentru economisire și investiții.
Cu Toma prim-ministru, PSD ar avea șansa de a-și reapropia mediul de afaceri (marii industriași autohtoni sau străini din România ar agrea această variantă), iar în timp inclusiv ostilizata diasporă.
Toma s-a pronunțat adesea că România trebuie să și-i apropie pe cetățenii plecați din țară, să-i convingă să investească și chiar să se repatrieze (vezi discursul pătimaș dde la acțiunea „Repatriot” ținută în Primăria Buzău).
Astfel că nu-i deloc exclus ca la o prezumtivă debarcare a Vioricăi Dăncilă, șeful PSD Buzău – Marcel Ciolacu (cel care l-a susținut pe Toma ca primar) să facă această propunere greilor din PSD.
Foarte probabil, Toma ar accepta
Chiar dacă implică riscul de a fi oricând dat jos din funcție, probabil că Toma ar accepta – din patriotism – o astfel de propunere, deocamdată ipotetică.
Buzăul ar pierde un primar foarte bun, dar pe de altă parte Toma ar putea direcționa proiecte guvernamentale importante către oraș și județ.
Probabil că și Dragnea va ciuli urechile în caz că se va hotărî s-o debarce pe Viorica Dăncilă (așa cum se zvonește) dacă cineva i-l va propune pe Toma.
Probabil că zicerea „am auzit c-ați făcut lucruri bune la Buzău” n-a fost rostită doar din complezență atunci când Dragnea a ajuns la Buzău.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Lasă-l să-și termine treaba aici, adică vreo trei mandate, fără ăsta și apoi după ce ridică Buzăul din mocirlă, poate să-și încerce norocul și cu țara, asta dacă vrea și Daddy, ceea ce ne dăm seama cu toții că este imposibil… Ăla vrea numai proști, pe care să îi manevreze el cum vrea. Cine nu e cu el, e împotriva lui! De Daddy zic. Nea Tomiță e al nostru, al buzoienilor…
Toma face, sper sa ramana la Buzau.
GOOD IDEA…….
dle TOMA…sa lasam deoparte apartenenta politica,nu are rost nu are logica nu va trebuie parlament..sau senat….un om care aface unele lucruri marunte este mult mai apreciat…ramanerti in buzau …faceti ca buzau sa va iubeasca…deja rezultatele se va…mergeti pe acest drum…nu este gresit….faceti lucruri normale pentru bun primar…aveti toata stima….
Pica psd in maxim 6 luni, ce sa mai faca Toma ?
Da, e bun ca prim-ministru! Tu, Tereaca, sa fii purtator de cuvant al Guvernului, Neder ministrul Sportului, Ionela Dobrica ministrul Economiei, Pale ministrul Sanatatii, ala de a fost prin Bahrain ministru de Externe, Pistol de la Primarie ministrul Justitiei, Foca ministrul Apararii, Adrian Petre ministrul Culturii si tot asa…Si tot asa…Iar presedintele Romaniei, evident, MARCEL CIOLACU! ‘R-ati ai dracu de pesedisti, cu tine, Tereaca, in frunte!
Și o râmă beată ar fi mai buna de premier acum ……
Toma e un geniu pe lângă dancila. Aia îl întreabă pe dragnea și dacă e zi sau noapte.
Toma să rămână pe veci la Buzău. E foarte bun. Nota 10.
ideea nu e rea, dar întotdeauna oamenii deștepți nu au șanse de a activa pe funcții înalte , atâta timp cat nu te compromiți cu clasa politica si nu cânți la aceeași masa
E un geniu economic!
Banci care il executa dar el e cel mai sarac din Buzău!!!
Furam fara jena???
Bine la,Buzău!!!!!!!
diferenta colosala intre fostul primar si domnul TOMA.este meritul sau ca buzaul arata altfel si kiar se simte ca este altfel si din masina si din autobuz.
e mai bine sa ramana la buzau si sigur asa o sa fie pentru ca in ultima vreme ca sa fii primministru trebuie sa fii pupincuristul lui dragnea,sa te lasi condus de acel penal si sa fii prost gramada.domnul toma nui asa ,deci nu se incadreaza pentru primministru.
inca o data FELICITARI DOMNULUI TOMA PENTRU TOT CE A FCT SI O SA MAI FACA IN BUZAU.
Mă bucur că avem printre noi și cititori cu o imaginație spumoasă și debordantă ca a dlui. Gelu, de mai sus ! Efectiv, m-a binedispus… Totuși, cred că primarul Toma are încă multe lucruri – să sperăm, bune – de făcut prin Buzăul nostru…
Care sunt oamenii aia mai tereaca care sustin asa ceva ??? nu mai stii ce subiecte sa inventezi ,pai lui dragnea nu-I trebuiesc nebuni la guvern ,acolo are nevoie de HANDICAPATI ca VEORICA
Ar fi o idee genială, acest om ar putea redresa țara. Se vede din ce a facut la Buzău ,este un geniu , el a facut într-un an ce nu a facut Boscodeala in 3 mandate . Succes domnule Toma in continuare !
Eu mi-am exprimat părerea în legătură cu acest subiect și vreau să spun că mi-o mențin .Da sunt de acord ca dl Toma să vină prim ministrul României ,din foarte multe motive .În primul rând mi-aș dori ca dlui să devină un bun mediator între putere și opoziție .Numai așa ,uniți la vârful puterii putem să facem ceva constructiv pentru țară ,nu să ne certăm pe lucruri de nimic .Apoi ,așa cum ați spus și dvoastră ,dl Toma este un om excelent în domeniul afacerilor ,și așa cum a reușit la Buzău va reuși și în fruntea guvernului .Un alt motiv ,nu este în vârstă.Are o putere de muncă și o conștiință cum rar întâlnești .Dacă își pune ceva în minte ,se apucă de treabă și este primul la realizarea proiectului.Și ceea ce a făcut la Buzău poate să facă oriunde în altă parte ,plus că este buzoian de-al nostru și vom avea oricând un sprijin de la dlui .Așa că faceți bine și convingeți-l să accepte postul ,poate reușim să scăpăm și noi de marasmul ăsta în care ne aflăm .
Nu ca sa fiu contra. Am fost in Buzau la sfarsitul lunii iunie. Mi s-a parut un oras trist, plin de masini parcate aiurea, strazile pline de gropi si aglomerate, murdar. Aveam impresia ca pe Unirii este noapte… resi era plina zi. Oameni cu fete brazdate si ingandurati. Ca o nota pozitiva, intrarea dinspre Ploiesti e mimunata… dar cam atat… Probabil in 2 ani nu a avut timp…