„Tot răul spre bine. Asta le promit locuitorilor din Mânzălești și Lopătari”

La întoarcerea de la Lopătari și Mânzălești, unde a văzut cu ochii lui cum viitura de pe Slănic a înghițit – în două locuri – drumul județean, Emanoil Neagu a anunțat două vești bune.

1 „Mâine, cel mai târziu poimâine, se va relua traficul normal spre Mânzălești și Lopătari. Avem echipe la fața locului care și acum lucrează în cele două locuri afectate. S-a adus umplutură, se tasează, urmează să se reia traficul pe acolo”,a spus Neagu

2 „Tot răul spre bine pentru locuitorii de aici. Le promit celor din Vintilă Vodă, Mânzălești și Lopătari că în acest an vom asfalta porțiunea din DJ203K dintre Podul Muncii și Mânzălești. E vorba de aproximativ 10 km”, a anunțat șeful CJ Buzău.

Pe de altă parte, Emanoil Neagu a formulat azi o critică dură la Direcția Apelor. „Trebuie să aibă grijă de malurile râurilor lor Altfel, își bat joc de drumurile noastre” (CLICK AICI pentru detalii).

Neagu: „Cele două spărturi s-au produs în vecinătatea Muntelui de Sare. Specialiștii mi-au spus că solul este format din sare, argilă și mai jos un strat de marnă. Problema acolo e că apa se infiltrează în timpul viiturii, topește sarea, iar argila se înmoaie și colapsează odată cu drumul”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „„Tot răul spre bine. Asta le promit locuitorilor din Mânzălești și Lopătari”

  • Directia Apelor Buzău , se fac ca muncesc dar în schimb, salariu adevarat !
    Ei sunt cu balastierele mai mult sau mai putin legale unde cade spaga ! Numirile conducerii s-a făcut politic, angajări pe banda rulantă, obligații de partid !
    Foarte multe localități au fost inundate din cauza angajaților Directiei Apelor Buzău, ca au stat pe tanjeală și nu au făcut nimic pentru regularizarea râurilor, masuri de prevenire și protecție !

    Răspunde
  • PROIECT DE REGULARIZARE A RAULUI SLANIC ESTE APROBAT DIN 2005 ! SUNT 14 ANI SI CE S-A FACUT ? IN 2007 , CAND ERAM PRIMAR , AM OBTINUT PROTEJAREA MONUMENTULUI NATURAL DE LA GRUNJ SI CHIAR S-AU PLANTAT SI SALCAMI IN JURUL LUI . ACUM S-A PRABUSIT O MARE PARTE DIN EL SI APELE ROMANE NU AU REACTIONAT LA NICIUN OBIECTIV DIN MANZALESTI . EI STIU SA CEARA BANI MULTI PRIMARIEI PENTRU PIETRISUL LUAT DIN GARLA CA SA SE PIETRUIASCA DRUMURILE , CARE PIETRIS IN ALBIA RAULUI PROVINE TOT DIN CEL PLATIT ODATA SI CU PLOILE TORENTIALE AJUNG IAR IN ALBIA RAULUI , SI IAR IAU BANI APELE ROMANE PENTRU ACESTA !

    Răspunde
  • Sa puna mana sa repare si drumurile comunale pe care circula acum. E o ulita gata sa se prabuseasca intr-o rapa, ulita care le este foarte utila acum, dar care va fi distrusa in curand iar oamenii din zona vor fi singurii care vor suferi.
    Poate dl. primar de la Lopatari se va uita si la satul pe care acum il tranziteaza…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.