Domnul cu geacă NASA: „Trebuie să deconectăm pesediștii de la țâțele puterii😃”

Doru Muzgoci, „personajul” de pe Valea Buzăului, de la Nehoiu în jos, a fost în formă azi.

A captat imediat atenția cu geaca sa de la NASA.

„Ca să pară mai interesanți unii poartă ochelari, chiar dacă n-au nevoie. Eu mi-am luat geacă cu NASA de la Brașov, deși nu-s cosmonaut”, a glumit Muzgoci.

Apoi, în timpul conferinței, Muzgoci a rostit o declarație sexi-războinică la adresa PSD.

„Trebuie să-i deconectăm pe pesediști de la țâțele puterii 😂. Știți ce-au făcut pe Valea Buzăului ? Ei, bărbații, au firme și primesc toate lucrările. Orice se face pe Valea Buzăului, înseamnă că e un pesedist în spate. Dar, nu-i suficient, și-au angajat și nevestele în posturi călduțe, la stat, pe salarii foarte bine plătite”, a zis Muzgoci.

De ce era binedispus Muzgoci

Pentru că a coborât azi de la Nehoiu cu două achiziții de la PSD pe care le-a prezentat, ca la fotbal, în conferință de presă.

„Am alături de mine pe doi consilieri locali PSD. Au fost până ieri la PSD, azi au semnat adeziuni la Pro România. Profesorul C-tin Gheorghe, care a fost șeful Consiliului Local, și inginerul Georgel Ciubuc, care lucrează ca pădurar la Ocolul Silvic”, a spus Muzgoci, care a fost și el, până acum vreo doi ani la PSD.

La Pro România a trecut zilele trecute și Valeriu Mănescu, fost președinte la PSD Vadu Pașii.

PSD Buzău, bun încasator

E o constatare, deocamdată, cei de la PSD Buzău se comportă cu politețe, prietenește/părintește cu cei de la Pro România. Alde Rache trag oameni importanți la partidul lui Ponta, iar pesediștii (încă) se uită cu gentilețe și duioșie către dna Ichim, anvizajând o alianță pre sau post electorală cu Pro România.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Domnul cu geacă NASA: „Trebuie să deconectăm pesediștii de la țâțele puterii😃”

  • Foarte bine, deconectati-i pe pesedisti de la tzate ca sa vina si pro-romanistii la ugerul cu bani.
    V-a anuntat Ponta cand o sa incheie pactul de coabitare cu Iohannis, sau il face tot pe sub masa ca pe acela cu Basescu?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.