Trei cereri ale PRO România Buzău către PSD

După rezultatul foarte bun de la Alegerile Europarlamentare de la sfârșitul lunii trecute, unde PRO România Buzău a obținut o treime din votul electoratului de stânga, Organizația Locală și-a stabilit prioritățile până la sfârșitul anului, dar și un plan de susținere a principalelor obiective la nivel central.

1Vrem ca fondurile alocate partidelor de la bugetul de stat să fie diminuate cu 90 la sută, iar banii rămași să fie folosiți în infrastructură, precum și în construirea de școli și spitale.

2Dorim ca programele operaționale de mare anvergură care să atragă banii europeni să treacă de la stadiul de discuții la semnarea de contracte. Aici ne referim la Autostrada Unirii, care să lege Moldova de Ardeal, autostrada Sibiu-Pitești, precum și cele trei spitale regionale cu care PSD se lăuda prin campanii și la care lucrările n-au început niciodată.

3pentru că toți am văzut bătaia de joc din ziua votului, când mii de români nu și-au putut exprima opțiunea, Pro România vrea introducerea, ca o prioritate, a votului electronic până la alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Și vom susține cu tărie acest lucru, care să vină în sprijinul tuturor românilor aflați în afara granițelor țării, care doresc să voteze dar pentru care acest lucru reprezintă un efort în plus, atât fizic cât și financiar.

În plan local, conducerea PRO România Buzău susține că partidul lui Ponta continuă să câștige membri și procente în dauna PSD.

„Chiar dacă declarațiile lor spun altceva, se pare că social democrații nu au învățat nimic din greșeli și din votul de blam primit recent, când procentul lor față de precedentele alegeri a scăzut cu peste 20 la sută. În schimb, PRO România Buzău crește continuu, organizațiile noastre, municipale, orășenești și  comunale se întăresc, iar la viitoarele alegeri suntem siguri că votul de pe partea stângă se va muta semnificativ spre partidul lui Victor Ponta iar rezultatele obținute la Buzău vor fi din nou cu mult  peste media partidului” – comunicat PRO România Buzău

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Trei cereri ale PRO România Buzău către PSD

  • Mai bine ar întreba Pro Romania la ANAF ce se întâmplă cu restituirea taxei auto! Mai sunt 4 zile și cred că sunt sute de buzoieni care nu au recuperat-o!

    Răspunde
  • Prima e de bun simt, intradevar sunt prea multi bani alocati partidelor degeaba.
    Cea de-a treia e o idiotenie, doar cei ce doresc sa fraudeze alegerile vor vot electronic care se poate modifica si multiplica fara numar si fara sa se lase urme.
    De ce nu imprumuta modelul stateor europene in care votul se exprima doar in interiorul granitelor? E mult mai simplu, mult mai corect, mult mai ieftin, mult mai usor de gestionat si nu lasa loc de fraudare masiva?

    Daca te uiti la alegerile din statele europene, ei aveau in interiorul tarii cozi la vot mai mari decat aveam noi in sectiile din afara tarii, semn ca la noi organizarea alegerilor e lux pe langa cea a celorlalte state europene.
    In statele europene la care se inchina multi ca la Dumnezeu, cand organizeaza ei alegerile lor locale/nationale se fac sectii de vot mult mai putine si la fiecare sectie sunt arondati mult mai multi alegatori spre deosebire de Romania unde avem multe sectii de vot si putini alegatori arondati unei sectii de vot comparativ cu europenii si chiar americanii.
    La alegerile din Romania doar cine nu vrea sa voteze nu voteaza, ca in majoritatea timpului sectiile de vot sunt pustii ca sunt prea multe si sunt arondati prea putini alegatori fiecarei sectii.
    Cat despre cozile din diaspora, au fost un mare fake news pentru a scandaliza indecisii sa iasa la vot sa voteze opozitia… in diaspora cine vota se aseza iar la coada sa para ca sta multa lume la coada si nu pot vota (sau cum mintea propaganda: nu sunt lasati sa voteze), exista filmari care atesta acest lucru si interviuri in care se dau chiar ei de gol si zic ca asta faceau.

    Răspunde
  • pt. ‘Mihai’ : Esti asemenea confratilor tai in optiunea ta politica: un mare IDIOT! Mananci rahat cu polonicu! Aberatiile tale sunt tipice electoratului retardat al unui partid de la noi.

    Răspunde
  • Pentru Mihai! Crede-mă, te uiți prea mult la Antena 3!

    Răspunde
  • Mihai , Gadea primea bani sa il pupe in fund pe dragnea si tot PSD-ul, ma intreb tu ce primesti?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.