Trei inși îl cotonogesc pe unul căzut la pământ. Legitima apărare se evaporă

Adevarul.ro a publicat primul clip video al incidentului de joi seară din centrul Buzăului (vezi VIDEO la finalul articolului) .

Imaginile au fost surprinse de camera video de pe autoturismul unui buzoian care s-a întâmplat să treacă prin zonă fix în momentul bătăii.

Pot fi lesne observați trei bărbați în timp ce îl cotonogesc pe un al treilea, căzut la pământ.

Doi dintre agresori sunt în picioare, iar un al treilea este prăbușit peste victima întinsă pe asfalt.

Există și un fundal sonor elocvent. Victima se vaită și imploră „nu mai da”, unul dintre agresori îndeamnă „dă-i, dă-i”.

După aceste secvențe, fie și doar de câteva secunde, lucrurile se complică, iar decizia procurorului de caz și a judecătorului de a aplica doar control judiciar devine discutabilă.

Pentru că următoarea imagine de care presa dispune este cea cu balta consistentă de sânge de pe jos – în care a fost lăsată victima (Leo Gavrilă), dar și cu declarația personalului medical din spital:

„13 lovituri cu un corp ascuțit și șoc hemoragic din cauza pierderii abundente de sânge”.

Din imaginile văzute acum (vezi VIDEO la finalul articolului) afirmația lui Adi Merișan, că de fapt Leo Gavrilă a fost cel agresiv, și că el și al său băiat plus nepotul doar s-au apărat (CLICK AICI) nu se mai susține 100%.

Probabil că la început a fost auto-apărare, dar din câte vedem în imagini ulterior aceasta s-a transformat în agresiune și (la limită) chiar în tentativă de omor.

Iar decizia de aplicare din grupul celor trei agresori doar a controlului judiciar pentru adult (Adrian Merișan) devine una discutabilă.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  „Erau contrafăcute. Uitați-vă și dvs.!” CLICK AICI  

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.